• au fost percheziții la adresa unui bărbat, de 51 de ani, din municipiul Brăila, unde s-a găsit și ridicat o armă neletală lungă tip pușcă, prevăzută cu lunetă, precum și 96 de bucăți proiectile, deținute ilegal • se fac cercetări penale pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar polițiștii atrag atenția că deținerea ilegală a armelor reprezintă un risc major, ce poate afecta securitatea cetățenilor Deținătorii de arme, fie letale sau neletale, au fost cu polițiștii pe urme. Un bărbat s-a trezit cu mascații acasă, fiind efectuată o percheziție domiciliară în urma căreia s-a găsit arma neletală și zeci de proiectile, deținute ilegal. Se fac cercetări în cadrul unui dosar penal. Astfel, la data de 7 iulie , sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brăila au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Activitățile operative întreprinse sunt componenta unui efort mai amplu, conex Planului de acțiune derulat la nivel național, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului și prevenirea producerii unor evenimente negative la regimul armelor și munițiilor. ”În urma punerii în executare a mandatului de percheziție domiciliară, la un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Brăila, au fost descoperite și indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, o armă neletală lungă tip pușcă, prevăzută cu lunetă, precum și 96 de bucăți proiectile calibru 4,5 mm, deținute ilegal. Deținerea ilegală a armelor reprezintă un risc major, cu potențial de a afecta grav ordinea publică, dar și integritatea fizică și securitatea cetățenilor”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. Acțiunile structurilor polițienești, orientate spre identificarea, investigarea și destructurarea rețelelor implicate în traficul ilicit de arme, contribuie substanțial la consolidarea climatului de siguranță în societate. Potrivit polițiștilor, este esențial ca fiecare cetățean să fie conștient de responsabilitatea legală și morală ce derivă din manipularea și deținerea armelor, în special în afara normelor legale, și de consecințele asociate unor astfel de fapte. Brăila stiri Braila arme Brăila munitii braila Minoră de 17 ani, obligată la practicarea prostituției. Doi tineri, cercetați pentru trafic de persoane Local 8 July 2025 Delegări în funcții de conducere la nivelul instanțelor brailene Local 8 July 2025 Dosarul «Pășunea criminală» ajuns în instanță Local 8 July 2025 Admitere la programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție Local 7 July 2025 Agrement la Blasova, încă o etapă Restart la Dacia Unirea FRH a alcătuit un nou țintar în Liga Florilor Se oprește apa în zona Barieră - Monument - SAJ O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Propunere în CLM: asigurarea transportului cu autobuz spre Stațiunea Lacu Sărat Piața Traian, pe drumul cel bun Aflat în arest preventiv, după ce și-a omorât soția în bătaie, vrea la ”domiciliu” pentru că… are de strâns recolta Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
Sâmbătă, 30 august, în jurul orei 08:55, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu trei autospeciale pentru limitarea unui incendiu într-un apartament de pe Aleea Cinematografului. Bunuri din dormitor au ars după ce proprietarul a aprins o lumânare pe birou și a părăsit locuința. Focul a generat mult fum și a necesitat evacuarea localnicilor de la etajul superior.
Vineri, 29 august, în jurul orei 11:25, echipaje ale ISU Brăila au
.
Au fost efectuate măsurători care au confirmat depășiri ale nivelului de zgomot. Operatorul a fost sancționat cu 30.000 de lei și a primit obligația să adopte măsuri pentru diminuarea zgomotului, astfel încât să se încadreze în limitele STAS 10009/2017 și OMS 119/2014.
Determinările au fost efectuate de un laborator autorizat RENAR, pe cheltuiala operatorului, iar sancțiunea a fost aplicată în conformitate cu OUG nr. 195/2005.
Un restaurant din municipiul Brăila, situat la
.
Guvernul pregătește o reformă în sistemul penitenciar prin transformarea a șase unități în secții exterioare. După hotărârea de guvern, Penitenciar Galați fuzionează prin absorbție cu Penitenciarul Brăila; Brăila și Galați vor forma un sector comun. Alte unități vizate: Baia Mare cu Satu Mare; Mărgineni cu Ploiești și Găești; Craiova cu Centrul de Detenție Craiova; Spital București-Jilava cu Spital București-Rahova.
Ședința din 20 august a început cu scandal, după ce sindicatele au
.
Ofițerii Direcției Generale Anticorupție, Serviciul Județean Anticorupție Brăila, au discutat cu funcționari din Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Județean și Poliția Locală Brăila pentru a preveni faptele de corupție, în cadrul campaniei naționale 'E timpul să nu mai dăm și noi ceva'.
La data de 27 august, ofițerii Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Brăila au desfășurat activități de educație pentru promovarea integrității, alături de beneficiarii serviciilor primăriei, consiliului județean și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.