Bărbat reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat dintr-o locuință din Doicești!
Inapoi

Bărbat reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat dintr-o locuință din Doicești!

Postat cu 8 ore în urmă

Update cu 8 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Actualitate
La data de 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției Nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat, de 54 de ani, din județul Teleorman, pentru efectuarea de cercetări într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. După conducerea la sediul poliției și audierea acestuia, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca astăzi, 15 iulie a.c., bărbatul să fie prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Cercetările efectuate au reliefat faptul că, la data de 4 februarie 2024, în jurul orei 11:30, bănuitul ar fi pătruns în curtea locuinței unui bărbat, de 89 de ani, din comuna Doicești, iar sub pretextul înlocuirii unui cazan pentru distilarea alcoolului, pe care i-l vânduse anterior persoanei vătămate, ar fi pătruns, fără drept, în interiorul locuinței și ar fi sustras suma de 50.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Doi braconieri trimiși în judecată după ce au împușcat un fazan cu o armă deținută ilegal

• în februarie, cei doi au împușcat un fazan • dosarul a fost înregistrat pe rolul judecătoriei Brăila Doi bărbați, care nu erau deţinători legali de arme, dar aveau totuși o armă letală de vânătoare şi muniţie confecţionată artizanal, au împușcat un fazan și l-au luat cu autoturismul. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Brăila a terminat urmărirea penală şi a dispus trimiterea în judecată .

Actualitate

Neglijență la cote maxime: focurile aprinse și lăsate nesupravegheate, principala cauză a incendiilor

• în cursul unei singure zile, luni, 14 iulie, au fost semnalate cinci incendii pe câmpurile din județ, iar în comuna Șuțești o gospodărie a fost distrusă de flăcări • pompierii reamintesc câteva reguli de bază pentru evitarea unor astfel de situații Arderea resturilor vegetale și lăsarea focului nesupravegheat continuă să provoace incendii care provoacă distrugeri materiale și pun în pericol viețile oamenilor sau animalelor. Luni, 14 iulie, la ora .

Actualitate

Interlopul Soare s-a predat

• condamnat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, în regim de detenţie, la Curtea de Apel Constanța, după ce a înjunghiat cu maceta un bărbat într-un club la Năvodari, Soare a mers singur la Poliție și a fost dus la penitenciar Interlopul brăilean Marian Dănuț Soare, cunoscut la lider al grupării din Obor, a ajuns la închisoare, după ce chiar el s-a predat la poliție. Acesta a .

Actualitate

Atac de o violență extremă la Cuza Vodă

* un scandal ”monstru” a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, îl localitatea Cuza Vodă, comuna Stăncuța, agresorul fiind se pare un interlop scăpat de la arest Împușcături, locuință distrusă și oameni puși pe fugă, în localitatea Cuza Vodă, comuna Stăncuța. Un bărbat ne-a sesizat un incident de o violență extremă, produs la sfârșitul săptămânii trecute. Reclamantul susține că atacatorul este un interlop brăilean, cunoscut ca ”Băsel”, care se pare .

Pagina de facebook

-
-

Recente din braila

-
-

01:07

Se spală ghenele de gunoi din cartierele de blocuri

• activitățile de igienizare a punctelor gospodărești modulare din municipiul Brăila sunt efectuate de firma de salubritate ”Polaris” • operațiunea a început pe 11 iulie și se va desfășura până la sfârșitul lunii, etapizat, în toate zonele vizate Începând din 11 iulie și până la sfârșitul lunii, firma de salubritate Polaris desfășoară o campanie de igienizare a punctelor gospodărești și a recipientelor de colectare a deșeurilor situate pe domeniul public
Image Description

01:01

Astăzi este programată etapa a 3-a din Faza Regională a Cupei României la fotbal

• Victoria Traian va juca de la ora 18:00 la Progresul Isaccea • marți, 15 iulie, conducerea clubului din Traian a trimis la FRF cererea de înscriere în Liga a III-a și a depus și garanția impusă de forul de la București Astăzi se dispută etapa a 3-a din Faza Regională a Cupei României la fotbal. Victoria Traian va juca în deplasare, de la ora 18:00, cu Progresul Isaccea, un
Image Description

00:58

Doi braconieri trimiși în judecată după ce au împușcat un fazan cu o armă deținută ilegal

• în februarie, cei doi au împușcat un fazan • dosarul a fost înregistrat pe rolul judecătoriei Brăila Doi bărbați, care nu erau deţinători legali de arme, dar aveau totuși o armă letală de vânătoare şi muniţie confecţionată artizanal, au împușcat un fazan și l-au luat cu autoturismul. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Brăila a terminat urmărirea penală şi a dispus trimiterea în judecată
Image Description

00:47

FRESH ART. Teatru pentru copii la biblioteca publică

• în zilele de 24 și 25 iulie, la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” Brăila - Secția de Împrumut pentru copii.Ludotecă vor avea loc Atelierele FRESH ART de teatru pentru copii, cu Abdul Cair Latip, actor și regizor • pot participa copii de la 6 la 12 ani În perioada 24 - 25 iulie 2025, la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” Brăila - Secția de Împrumut pentru copii.Ludotecă, vor avea loc Atelierele
Image Description

00:45

Excursie de o zi pentru copiii din cinci parohii din județ

• este vorba de mai mulți copii din parohiile Bărăganul, Victoria, Spiru Haret, Mihai Bravu și Radu Vodă, care au petrecut o zi de neuitat la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic” Pantelimon Lacu Sărat Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, copiii din Cercul misionar numărul 3 al Protopopiatului Însurăței, județul Brăila - care include parohiile Bărăganul, Victoria, Spiru Haret, Mihai Bravu și Radu Vodă -, însoțiți de preoții parohi și de voluntari,
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:15

- Constanta - Constanța: Mărirea alocațiilor de hrană pentru pacienții internați în spitalele de stat, un subiect rostogolit de la un minister la altul: Ce răspunsuri a primit SC Arimex Comexim 2000 SRL, firma care se ocupă de hrana pacienților

În cuprinsul scrisorii deschise transmisă la finalul lunii iunie 2025, Petre Preda aducea la cunoștință miniștrilor, dar și prim ministrului României faptul că încă din anul 2016, absolut toţi miniştrii Sănătății care au deținut portofoliul – Eugen Nicolaescu, Ion Bazac, Adriean Videanu, Cseke Attila, Ritli Ladislau, Vasile Cepoi, Victor Ponta, Raed Arafat, Eugen Nicolaescu, Patriciu Achimaş-Cadariu, Vlad Voiculescu, Florian-Dorel Bodog, Sorina Pintea, Victor Costache, Nelu Tataru, Florin Citu, Ioana Mihailă,
Image Description

07:11

- Botosani - Post de consilier la Primăria Botoșani scos la concurs. Salariul brut este începând de la 6.072 lei

Primăria municipiului Botoșani organizează, pe 19 august, concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuție vacante din cadrul Serviciului Patrimoniu. Este vorba de o funcție de consilier clasa I grad profesional principal în cadrul Serviciului Patrimoniu, Compartiment Administrare Fond Locativ și Spații cu altă destinație. Salariul brut lunar începe de la 6.072 lei, în funcţie de vechimea în muncă, conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Image Description

07:07

- Bucuresti - Administrația Străzilor anunță licitații pentru consolidarea pasajelor Bucur Obor, Lujerului și a Podului Băneasa

Administrația Străzilor București anunță pe SEAP licitație pentru consolidarea și reabilitarea pasajelor Obor și Lujerului, precum și a Podului Băneasa. Contractele presupun servicii de proiectare și execuție a lucrărilor. În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va avea o pondere de 40%, garanția acordată lucrărilor va reprezenta 10%, iar experiența profesională va fi punctată cu 20%. Organizarea și metodologia vor constitui 20%, iar utilizarea tehnologiei BIM (Building Information Modeling, n.r.) în
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
braila WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul braila
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete