• pentru a preveni accidentele rutiere, oamenii legii au purtat discuții cu cetățenii, în special cu deținătorii și utilizatorii de vehicule cu tracțiune animală, în vederea respectării obligațiilor legale ce le revin atunci când circulă pe drumurile publice Este știut faptul că vehiculele cu tracțiune animală sunt de multe ori implicate în accidente rutiere, pe fondul nerespectării legislației rutiere de către căruțași, astfel că polițiștii au efectuat controale pe această linie în județ. În cursul zilei de 23 iunie, polițiștii din orașul Însurăței și ai Secției 5 Poliție Rurală Brăila au desfăşurat o acțiune în zona de competență, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere în care sunt implicate vehicule cu tracțiune animală. ”În cadrul activităților desfășurate, au fost purtate discuții cu cetățenii, în special cu deținătorii și utilizatorii de vehicule cu tracțiune animală, în vederea respectării obligațiilor legale ce le revin atunci când circulă pe drumurile publice. Aceste demersuri au avut ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile la care se expun, atât ei, cât și ceilalți participanți la trafic, în cazul nerespectării normelor de circulație”, au spus polițiștii. Astfel de acțiuni ale polițiștilor sunt organizate și desfășurate zilnic. În ultimele două zile, polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 18 acțiuni și au intervenit la 101 evenimente, dintre care 84 au fost sesizate de cetățeni prin 112. Polițiștii au constatat 274 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, fiind aplicate amenzi în valoare de aproximativ 127.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, 18 șoferi au rămas fără permis de conducere, după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, iar nouă autovehicule cu defecțiuni au fost oprite din a circula pe drumurile publice. Brăila stiri Braila insuratei braila atelaj hipo braila Sfaturi pentru minorii din sistemul de protecție pentru prevenirea violenței școlare, a abuzului, neglijării, exploatării, traficului de minori Local 25 June 2025 Indisciplina pietonală și nesiguranța în deplasarea cu trotineta sau bicicleta Local 24 June 2025 Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie Local 24 June 2025 Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Local 24 June 2025 Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Proiect uriaș pentru transportul electric CNAIR a câștigat procesul împotriva WeBuild pentru lucrările întârziate la pod Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Două piscine noi în Brăila Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie Bacalaureat 2025. Brăila, locul 3 pe țară, dar fără nicio medie de 10 Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Două piscine noi în Brăila Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
• în perioada 29 - 31 august, poliţiştii au intervenit la 146 de evenimente, dintre acestea 130 fiind sesizate prin Apel 112, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 320 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 177.000 de lei • polițiștii au lăsat 23 de șoferi fără permis de conducere, unul fiind prins băut la volan, pe Calea Călărașilor Ultimul week-end de vară a fost unul fierbinte, din
.
• vineri, 29 august, oamenii legii au desfășurat activități de informare, pe mai multe artere din municipiu, cu ocazia marcării Zilei Internaționale a Victimelor Disparițiilor Forțate, marcată pe 30 august • scopul acțiunii a fost informarea populației cu privire la adoptarea unor conduite antivictimale în cazul disparițiilor de minori dar și conștientizarea cu privire la implicațiile traficului de persoane și ale consumului de droguri • polițiștii au discutat cu oamenii
.
Sâmbătă, 30 august, în jurul orei 08:55, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu trei autospeciale pentru limitarea unui incendiu într-un apartament de pe Aleea Cinematografului. Bunuri din dormitor au ars după ce proprietarul a aprins o lumânare pe birou și a părăsit locuința. Focul a generat mult fum și a necesitat evacuarea localnicilor de la etajul superior.
Vineri, 29 august, în jurul orei 11:25, echipaje ale ISU Brăila au
.
Au fost efectuate măsurători care au confirmat depășiri ale nivelului de zgomot. Operatorul a fost sancționat cu 30.000 de lei și a primit obligația să adopte măsuri pentru diminuarea zgomotului, astfel încât să se încadreze în limitele STAS 10009/2017 și OMS 119/2014.
Determinările au fost efectuate de un laborator autorizat RENAR, pe cheltuiala operatorului, iar sancțiunea a fost aplicată în conformitate cu OUG nr. 195/2005.
Un restaurant din municipiul Brăila, situat la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.