• o femeie de 50 de ani, din Brăila, lucrător comercial la o societate, comercializa din incinta magazinului pachete cu țigări • în loc de cumpărători, au venit polițiștii care au confiscat 1.069 de pachete ce conțineau 21.334 de țigarete, fără a avea aplicate timbre de accizare • femeia s-a ales cu dosar penal Țigări de contrabandă erau vândute de o femeie care lucra la o societate din municipiu. Angajata a fost prinsă de polițiști, iar pachetele cu peste 20.000 de țigarete au fost confiscate. Vânzătoarea de țigarete este cercetată penal. Duminică, polițiștii au acționat la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, au organizat 20 de acțiuni și au intervenit la 67 de evenimente, dintre care 58 au fost sesizate de cetățeni prin 112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 53.000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării șase permise de conducere. În cadrul acțiunilor, la data 14 aprilie, la ora 09:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul Ordine Publică au acționat pe raza municipiului pentru prevenirea faptelor antisociale. Au fost controlate societăți comerciale, legitimate persoane ce au fost verificate în aplicația eDAC și controlate autovehicule. ”În urma controlului efectuat la o societate comercială din municipiu, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor 1.069 de pachete de țigarete ce conțineau 21.334 de țigarete, fără a avea aplicate timbre de accizare. Din primele verificări a reieșit că țigaretele aparțin lucrătorului comercial, o femeie de 50 de ani, din Brăila, pe care le comercializa din incinta societății. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea de țigarete fără timbru accizabil conform prevederilor Legii 277/2015”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județen Brăila. Servicii de securitate privată, în vizorul polițiștilor Pe timp de noapte, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Secția 2 Poliție Rurală Brăila și Biroul Ordine Publică au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, deținătorilor de valori și de verificare a furnizorilor de servicii de securitate privată. În acest context, au fost legitimate 32 de persoane, verificate 11 societăți comerciale și de interes public, verificate opt planuri de pază și actele adiționale în treren. ”Au fost efectuate 16 instruiri cu personalul de pază, controlate 3 echipaje de intervenție rapidă. Au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare 4.900 de lei conform Legii 333/2003 și HG 301/2012 și Legii 61/1991”, au spus polițiștii. Polițiștii vor continua să acționeze pe raza județului pentru prevenirea oricăror evenimente rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică! pachete cu tigari apel de urgenta 112 contrabandă Razie de amploare în noaptea de sâmbătă spre duminică Local 16 April 2024 Navele Flotilei Fluviale participă la cel mai mare exercițiu NATO condus de Forțele Navale Române Local 16 April 2024 Armă neletală de tip pușcă adusă din Franța, descoperită la domiciliul unui tânăr din Șuțești Local 16 April 2024 Bătaia pe pământ, șeful de post și Anticorupția Local 15 April 2024 8 April 2024 Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu a-ți face patul! Cati LUPAŞCU ”If you want to change the world, start off by making your bed!", în traducere: ”Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu a-ți face patul!”. Afirmația aparține amiralului William H. McRaven, un fost comandant al ForțelorCiteste mai mult Restaurantul „Zahana”, oază de liniște în mijlocul urbei Arena de Box, punct și de la capăt Comerț cu țigări de contrabandă, la o societate din municipiu Brutării amendate de ITM Brăila cu 165.000 de lei Rezerviști la a doua tinerețe E gata, dar mai durează Restaurantul „Zahana”, oază de liniște în mijlocul urbei Firma Frontera, amendată cu 13.000 de lei de Protecția Consumatorilor Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Rezerviști la a doua tinerețe Explozie în cartier Obor, pe Aleea Mugurilor
În acest sfârșit de săptămână, Brigada de Poliție Rutieră Brăila desfășoară acțiuni menite să reducă cauzele majore ale accidentelor grave, având ca obiectiv principal depistarea șoferilor care circulă cu viteză excesivă sau sub influența alcoolului și a altor substanțe interzise.
Tot în acest weekend, polițiștii brăileni anunță efective mărite la acțiuni menite să prevină accidentele, în linie cu calendarul Roadpol, folosind toate echipamentele de supraveghere și de măsurare a vitezei.
În data
.
În cadrul acțiunilor desfășurate marți, în jurul orei 11:40, polițiști din Secția 4 Poliție Rurală Ianca au oprit în trafic un minor în vârstă de 16 ani din comuna Șuțești, surprins la volanul unui ATV neînmatriculat în localitatea de domiciliu.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care continuă cercetările
.
* din câte se pare avea capacitatea de 35 de tone, însă transporta un camion de mare tonaj, mult peste limita de greutate * se fac eforturi pentru scoaterea la suprafață a camionului și a navei scufundate * autoritățile din Frecăței spun că, în ciuda acestui incident, trecerea cu bacul se poate derula în continuare Un bac cu capacitatea de 35 de tone s-a scufundat, ieri, în jurul orei 18.00,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.