* fragmentele obiectului zburător vor oferi indicii despre tipul și proveniența acestuia * ipoteză șocantă: un localnic din Insula Mare susține că drona ar fi căzut în urmă cu circa două săptămâni dar că abia acum au demarat cercetările, pentru că terenul a fost inaccesibil din cauza ploilor din ultima perioadă Specialiștii Ministerului Apărării Naționale și a altor structuri ale serviciilor specializate caută cu minuțiozitate resturile dronei posibil militare care ar fi căzut, joi seară, pe un teren agricol situat în zona fermelor Filipoiu și Stăvilaru din Insula Mare a Brăilei, la circa 8 kilometri distanță de municipiul Brăila. Armata confirmă incidentul: ”În seara zilei de 28 martie 2024, au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei. Ministerul Apărării Naționale, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, desfășoară vineri, 29 martie 2024, cercetarea incidentului, conform procedurilor operaționale specifice”, se precizează într-un comunicat emis de Biroul de Presă al MApN. Rămâne de văzut despre ce tip de dronă este vorba și care e proveniența acesteia, concluzii la care se va ajunge după studierea resturilor recuperate. Unii martori spun că ar fi auzit, joi seară, după ora 20.00, un vuiet puternic urmat de o bubuitură, în momentul impactului obiectului zburător cu solul. La locul impactului s-ar fi format un crater cu diametrul de circa 4 metri. Pe de altă parte, un localnic din Insula Mare a Brăilei a lansat o ipoteză șocantă. Acesta le-a spus, astăzi, reporterilor aflați la fața locului că acel crater s-ar afla pe terenul respectiv de circa două săptămâni, dar abia acum au început cercetările deoarece terenul a fost inaccesibil din cauza ploilor de zilele trecute. Rămâne de văzut care vor fi concluziile anchetei oficiale. Vom reveni. drona Armaţă Insula Mare resturi recuperate Tânăr din Brăila căutat de autoritățile bulgare pentru infracțiuni de furt calificat. S-a emis mandat european de arestare Local 29 March 2024 Armata caută resturile unei drone căzute în Insula Mare, zona Filipoiu Local 29 March 2024 Martori lipsă în dosarul hoților care au furat 45.000 de euro dintr-un apartament Local 28 March 2024 Accident pe Bulevardul Dorobanţilor. Un şofer a acroșat un motociclist, după ce a virat la stânga încălcând marcajul dublu continuu Local 28 March 2024 20 March 2024 Neuronii oglindă. Un pamflet ce explică științific corupția Cati LUPAŞCU În structura complexă a creierului uman, există un grup distinct de neuroni specializați, care sunt implicați atât în momentul în care o persoană execută o anumită acțiune, cât și atunci când observă aceeași acțiuneCiteste mai mult Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Armata caută resturile unei drone căzute în Insula Mare, zona Filipoiu Agricultori, banii înapoi! Ionel Epureanu, candidatul PSD la Primăria Ianca Șantiere trezite la viață în Brăila: se lucrează intens inclusiv pe timp de ploaie Circulația tramvaielor de pe Bdul. Dorobanților, întreruptă temporar Trafic blocat pe Bdul. Dorobanților. Un stâlp de electricitate s-a înclinat periculos după ce a fost izbit de o mașină condusă de un tânăr în vârstă de 19 ani Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Se pot încasa banii cash din cardurile de energie! Află cine este eligibil Taximetriști vs ”boltiști”. Război total Fabrică de conserve de legume în județul Brăila
Fiul care și-a atacat mama de aproape 70 de ani cu foarfeca, în Brăila, a fost adus în fața instanței cu propunere de arest preventiv, potrivit obiectivbr.ro. Femeia se află în stare extrem de gravă, după ce fiul nervos a lovit-o cu o foarfeca și a tăiat-o pe tot corpul.
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut joi, 5 iunie, într-o locuință de pe strada Frumoasei. Autorul faptei, în vârstă de 38 de
.
Polițiștii braileni organizează acțiuni de educație rutieră pentru elevi
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Braila au desfășurat recent două activități preventive de educație rutieră la Școala Gimnazială Romanu, din județul Braila. Potrivit site-ului obiectivbr.ro, aceste acțiuni au fost inițiate ca răspuns la numărul crescut de accidente înregistrate în luna aprilie, șapte dintre acestea fiind cauzate de pietoni și bicicliști, iar alte două de abateri ale pietonilor.
Conform declarațiilor polițiștilor, începând cu luna
.
Operațiunea JUPITER: Poliția și procurorii au descins în Brașov pentru evaziune fiscală
Poliția din Brașov a efectuat, în data de 4 iunie, o acțiune importantă împotriva evaziunii fiscale, potrivit obiectivbr.ro. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și Inspectoratului Județean de Poliție, au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară în municipiul Brașov, în cadrul operațiunii JUPITER.
Cercetările au arătat că, între martie 2022 și mai 2024, reprezentanții a
.
Bătrână de 68 de ani, grav rănită după un incident violent în Brașa
O femeie în vârstă de 68 de ani, care locuiește pe strada Frumoasei din municipiul Brăila, a fost înjunghiată de propriul fiu, potrivit informațiilor raportate de autorități. Incidentul a avut loc în locuința familiei, iar martorii susțin că femeia a fost preluată pe targă și transportată de urgență la spital. Conform sursei obiectivbr.ro, organele de anchetă, inclusiv polițiștii
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.