Șofer cu permis suspendat, prins după ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor în Brăila
Luni seara, polițiștii din Brăila au observat un autoturism ce circula pe strada 1 Decembrie 1918 și au făcut semnal regulamentar de oprire. Șoferul, însă, nu a respectat indicativul și a continuat deplasarea până pe Aleea Mugurilor, unde traficul l-a obligat să oprească.
Polițiștii au identificat un bărbat de 53 de ani aflat la volan, care avea permisul de conducere suspendat. ”A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero”, au precizat oamenii legii. Cercetările continuă pentru conducere cu dreptul de a conduce suspendat.
În aceeași zi, polițiștii au acționat intens pe întreg teritoriul județului, intervenind la 44 de evenimente și sancționând 92 de fapte contravenționale. Oamenii legii au aplicat amenzi de peste 34.000 de lei și au reținut patru permise auto pentru punerea în pericol a siguranței rutiere, potrivit informațiilor citate de obiectivbr.ro.
La nivelul județului Brăila, activitatea polițiștilor continuă să prevină faptele antisociale, iar autoritățile recomandă conducătorilor auto să respecte regulile de circulație pentru siguranța participanților la trafic și pentru a evita sancțiunile.