Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură să aducă atingere drepturilor de proprietate intelectuală, conform prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei societăți comerciale din municipiul Târgoviște, polițiștii au identificat expuse spre comercializare 338 de articole vestimentare, 6 parfumuri și 32 de curele, toate purtând însemne susceptibile de a încălca drepturile unor mărci înregistrate. Bunurile, a căror valoare a fost estimată la aproximativ 37.600 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 102, alin. (1), lit. b din Legea nr. 84/1998.
• polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Brăila, în parteneriat cu Primăria Comunei Vădeni, au organizat o întâlnire interactivă cu cetățenii din localitate • aceștia au primit informații din Codul Rutier, dar și veste reflectorizante, utile în deplasările pe timp de seară Legea pe înțelesul tuturor! La data de 18 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Brăila, în parteneriat cu Primăria Comunei Vădeni, au organizat o întâlnire
.
• în vârstă de 61 de ani, victima lucra de 7 ani la SC Bracar SA • în seara zilei de 17 iunie, ora 22:00, bărbatul se afla la capăt de linie, în cartierul Vidin, când i s-a făcut rău • transportat de urgență la spital, șoferul a decedat a doua zi • cazul se află în cercetare la ITM Brăila, care va stabili caracterul tragicului eveniment Bărbat în vârstă
.
• acuzat de tentativă de omor, inculpatul S. Gabriel George, în vârstă de 25 de ani, a fost arestat preventiv • acesta a lovit cu cuțitul un alt tânăr, de 30 de ani • în motivarea Tribunalului Brăila se arată că fapta reţinută în sarcina inculpatului din Movila Miresii prezintă o gravitate sporită și a constat într-o manifestare violentă, iar acesta a aplicat concomitent lovituri puternice cu pumnul în zona
.
• în această săptămână, polițiștii au luat cu asalt arterele de circulație, pentru a da de urma șoferilor aflați sub influența alcoolului sau drogurilor În săptămâna 16–22 iunie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila participă la acțiunea ”Alcohol & Drugs”, desfășurată în cadrul calendarului de acțiuni ROADPOL. Potrivit polițiștilor, scopul acțiunii este prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul consumului de alcool sau de substanțe interzise. ”Polițiștii
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.