• evenimentul va avea loc joi, 21 martie, de la ora 17.00, în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila • el va fi transmis live, pe pagina de Facebook Centrul.de.Creatie.Braila Dr. Dragoș F. Voicu, cunoscutul chirurg brăilean - pasionat, deopotrivă, de lectură și de scris - își va lansa, săptămâna aceasta, cel de-al cincilea volum din seria „Dr. Blue”. Evenimentul va avea loc joi, 21 martie, ora 17.00 în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila. Astfel, Consiliul Județean Brăila - prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) și Primăria Municipiului Brăila îi invită pe iubitorii de lectură și nu numai să participe, în ziua de 21 martie, de la ora 17.00, la un eveniment de excepție. Este vorba de lansarea volumului „Dr. Blue 5 - AMARE”, semnat de medicul scriitor Dragoș F. Voicu, un volum dedicat tuturor pasionaților de poezie, dar și îndrăgostiților, entuziaștilor, „tuturor celor care nu se dau înapoi să dedice lecturii câteva ore din viața lor”. „Volumul AMARE este primul volum de versuri, alături de celelalte patru volume de proză scurtă, o surpriză plăcută pentru cititori, surprinzându-i cu delicatețea, sensibilitatea și melancolia ce inundă volumul de la prima la ultima filă. Prin prezentul volum, scriitorul Dragoș F. Voicu a devoalat firea sa visătoare, în contrast cu meseria pe care o practică, cu atâta seriozitate și profesionalism”, consemnează scriitoarea Sibiana Mirela Antoche, în prefața volumului. Evenimentul, care se va desfășura în Sala ProArte Centrului de Creație Brăila, va fi transmis live, pe pagina de Facebook Centrul.de.Creatie.Braila. Dr. Dragoș F. Voicu „Dr Blue 5 - AMARE” lansare de carte Centrul de Creaţie „Doar Nichita” la Casa de Cultură a Municipiului Brăila Cultura 30 March 2024 Interviu cu regizorul Alex Bogdan: ”La Brăila lumea e fiartă pe teatru!” Cultura 28 March 2024 „Dor de Basarabia”. 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România Cultura 27 March 2024 Ziua Națională a Greciei. Vernisaj la Centrul Diversității Culturale Cultura 26 March 2024 20 March 2024 Neuronii oglindă. Un pamflet ce explică științific corupția Cati LUPAŞCU În structura complexă a creierului uman, există un grup distinct de neuroni specializați, care sunt implicați atât în momentul în care o persoană execută o anumită acțiune, cât și atunci când observă aceeași acțiuneCiteste mai mult “Ultima strigare”, pe strada Apollo, de la pod până la intersecția cu bulevardul Dorobanţilor Cu animalele la păşunat, ilegal, în zona împădurită de pe malul Dunării Activitățile dedicate Zilei Jandarmeriei Române debutează în Parcul Monument. Va fi prezentată cea mai nouă autospecială intrată în dotarea Jandarmeriei Brăila S-a finalizat reabilitarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Circulația tramvaielor de pe Bdul. Dorobanților, întreruptă temporar Armata caută resturile unei drone căzute în Insula Mare, zona Filipoiu CJ Brăila și-a dat acordul pentru un proiect privat în domeniul agricol Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Se pot încasa banii cash din cardurile de energie! Află cine este eligibil Taximetriști vs ”boltiști”. Război total
Corala Camerata a câștigat Trofeul Festivalului coral "Yanko Moustakov" la Svishtov
Corala Camerata, din Brăila, a obținut marele trofeu al Festivalului Internațional "Yanko Moustakov" la ediția a XVIII-a, desfășurată la Svishtov, Bulgaria, potrivit informațiilor citate de obiectivbr.ro. Reprezentând atât orașul Brăila, cât și țara noastră, corala a participat cu un program format din șase lucrări de muzică religioasă, printre care "Lumina lina" de Ioan Brie și "Tatal Nostru" de Ciprian Porumbescu.
Festivalul
.
Expoziție de fotografie despre Brăila și Dunăre, în Focșani
În perioada 27 mai - 6 iunie 2025, la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” din Focșani se desfășoară evenimentul „Zilele explorării culturale. Spații. Tărâmuri. Idei”. Potrivit site-ului obiectivbr.ro, evenimentul propune o incursiune în lumea culturii, geografiei și a călătoriilor, fiind deschis publicului până pe 6 iunie, între orele 9.00 și 19.00.
Printre invitații speciali se numără Muzeul Brăilei „Carol I”, care participă cu două
.
Marele Premiu al celei de-a XIV-a ediții a Festivalului Concurs de Muzică Folk "Seara de Mai" a fost câștigat de talentatul Mihnea-George Oprea, care a impresionat juriul și publicul cu interpretarea sa, relatează obiectivbr.ro. Evenimentul, organizat de Centrul Cultural și de Agrement "Chira Chiralina" Braila în colaborare cu Asociația Clubul de Turism "Proilavia", a avut loc cu o săptămână în urmă, vineri, 30 mai, în curtea casei familiei armatorului grec
.
Concursul național de pictură și grafică "Vespasian Lungu" marchează 30 de ani de la înființare
Brașovul găzduiește o serie de evenimente speciale pentru a comemora și a onora figura emblematică a artei și educației din oraș, profesorul și artistul Vespasian Lungu. Potrivit site-ului obiectivbr.ro, evenimentul din acest an aduce în centrul atenției tradiția și valorile promovate de această instituție, care a susținut timp de trei decenii elevi și tineri artiști.
Conform organizatorilor,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.