• evenimentul a avut loc marți, 15 iulie, la Centrul Cultural Nicăpetre, de pe Strada Belvedere nr. 1, cu participarea elevilor de la trei instituții de învățământ • activitatea a fost inspirată de sculpturile lui Nicăpetre, un artist al cărui talent și viziune au lăsat o amprentă impresionantă în domeniul sculpturii Marți, 15 iulie, Centrul Cultural Nicăpetre, de pe Strada Belvedere nr. 1 (fostă Casă Embiricos) a găzduit unul dintre atelierele de modelaj coordonate de Elena Nicoleta Albu, educator muzeal în cadrul Serviciului Relații cu Publicul al Muzeului Brăilei „Carol I”. Atelierul a fost dedicat micilor artiști pasionați de sculptură și modelaj din municipiul Brăila. După turul interactiv în cadrul căruia li s-au prezentat lucrările din expozițiile permanente ale Centrului Cultural Nicăpetre, elevii claselor primare de la Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila, de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” și de la Școala Gimnazială „Fănuș Neagu”, însoțiți de doamna prof. înv. primar Mădălina Done Calomeiț, au dovedit un talent deosebit, transformând bucățile de plastilină în adevărate lucrări de artă pline de expresivitate și originalitate. Momentul lor de creație a fost o adevărată sărbătoare a imaginației și a îndemânării, precizează organizatorii atelierului de modelaj. „Această activitate educativă a fost inspirată de sculpturile lui Nicăpetre, un artist al cărui talent și viziune au lăsat o amprentă impresionantă în domeniul sculpturii. În mod special, ne-am gândit la momentul de acum 45 de ani, când Nicăpetre a părăsit România pentru a-și urma drumul artistic, contribuind, astfel, la scena internațională a artei. La acea vreme, plecarea lui a reprezentat un moment de curaj și de asumare a visurilor mari, iar micii noștri artiști în devenire au avut ocazia să exploreze și să își exprime propriile lor viziuni artistice, inspirate de moștenirea lui”, a precizat Elena Nicoleta Albu. Brăila stiri Braila atelier Braila Centrul Cultural Nicapetre Braila MASTER ART SHOW. Vernisaj la Centrul Cultural Nicăpetre Cultura 17 July 2025 Virginia Stanciu pregătește cel de-al 11-lea volum de fabule Cultura 15 July 2025 „Poezie la vârsta a treia” la Centrul de Creație Brăila Cultura 14 July 2025 „Dimensiunea Sebastian”. 80 de ani de la moartea scriitorului Mihail Sebastian (1907-1945) Cultura 10 July 2025 Anchetă în curs. Scurgeri de informații și fotografie cu polițiști și o minoră de doar 5 ani Interlopul Soare s-a predat Dispariție sau fugă de acasă? O boală rară. Un tânăr curajos. O comunitate chemată să-l salveze Interlopul Soare, trimis la închisoare Interlopul Soare s-a predat VIDEO Atac de o violență extremă la Cuza Vodă Anchetă în curs. Scurgeri de informații și fotografie cu polițiști și o minoră de doar 5 ani Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
Cei care vor completa atmosfera tradițiilor sunt membrii ansamblului Hora Maxinenilor din Maxineni, Brăila, o generație tânără de dansatori ce promovează jocul și portul popular autentic. Piața Sfatului devine o hartă a României autentice, cu reprezentanți din toate județele.
Evenimentul are loc între 5 și 7 septembrie, adunând reprezentanți din toate județele. Florin Spiridon, Honey Loriana bio și ansamblul ”Hora Măxinenilor” vor promova Brăila pe durata festivalului, într-un context național al
.
Autoarea, Maria Gabriela Boboc, este studentă la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității "Dunărea de Jos" Galați. A început să scrie în timpul liceului, pentru a readuce în atenție capitolele despre Holocaust. Romanul urmărește povestea unei familii de evrei francezi, iar personajele trec prin ani grei de prizonierat în lagăr, găsind o forță interioară.
Brăila va găzdui sâmbătă lansarea cărții "Din inima Auschwitz-ului", scrisă de Maria Gabriela Boboc,
.
Evenimentul este susținut de Daniel Meze, instructor de yoga, și Teodora Dumitru, psihoterapeut integrativ. Intrarea este gratuită, iar locurile sunt limitate. Participanții pot veni în perechi sau în grupuri pentru exercițiile în echipă.
Conform obiectivbr.ro, Daniel și Teodora sunt prezenți la Târgul de Carte din Brăila, pe Str. Mihai Eminescu, la standul Editurii ARI, unde pot fi întâlnite numeroase volume despre educație integrativă, yoga și dezvoltare personală.
La Biblioteca Județeană Panait Istrati
.
• Brăila a devenit pentru o săptămână capitala lecturii • între 1 și 7 septembrie, strada Mihai Eminescu găzduiește cea de-a IX- a ediție a Târgului de Carte, eveniment organizat de Primăria Municipiului, Consiliul Județean și Biblioteca Județeană Panait Istrati • evenimentul, devenit deja tradiție, reunește edituri de prestigiu, scriitori, ilustratori și cititori de toate vârstele, iar standurile expozanților sunt deschise zilnic între orele 10.00 – 19.00 • Biblioteca Județeană
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.