• lucrările vor putea fi trimise până pe 10 iulie, iar Marele Premiu al Salonului este de 1.000 de euro • tema ediției XX a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila este „Față zâmbitoare” (Smiley Face) Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, și Primăria Municipiului Brăila organizează cea de a XX-a ediție a Salonului Internațional de Caricatură - o ediție emblematică ce va avea ca nucleu voia bună, creionată de imaginația participanților. „Evenimentul reprezintă o tradiție importantă a Brăilei și atrage an de an participanți din toate colțurile lumii, unii artiști la început de drum, alții, prin numeroasele participări, personalități în această lume a desenului satiric, cu toții prieteni ai evenimentului, ce au apreciat de fiecare dată rolul acestei arte și și-au exprimat viziunea despre realitatea în care trăim, o permanentă sursă de inspirație, prin lucrările lor, din ce în ce mai apreciate și mai admirate”, precizează organizatorii. Salonul Internațional de Caricatură reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul caricaturii și marchează continuitatea în contemporaneitate a conceptului de schiță/desen satiric aflat între tradiție și inovație, plecând de la tema dată și trecând prin diferite formule de percepție și de prezentare personală, cu o atenție deosebită acordată coloristicii, formelor și simbolurilor. Concursul se adresează caricaturiştilor amatori sau profesionişti, iar tema ediției XX este „Față zâmbitoare” (Smiley Face). Lucrările (maxim 3), în format digital, vor fi trimise până la data de 10 iulie 2025, la adresa de email cartooncontestbraila@gmail.com și vor fi însoțite de o scurtă prezentare a activităţii artistice a autorului. Premiile acestei ediții sunt: Marele Premiu - 1.000 euro, Premiul I - 700 euro, Premiul II - 500 euro, Premiul III - 400 euro și trei Premii speciale a câte 200 de euro. Vernisajul Salonului Internațional de Caricatură - ediția a XX-a va avea loc pe 3 octombrie 2025, săptămână în care se va desfășura și Concursul Național de Literatură Umoristică. În cei 20 de ani de Salon, au participat peste 3.500 de caricaturiști din peste 70 de țări ale lumii, cu un număr de peste 10.000 de lucrări, înscrise în concurs și atent analizate de membrii juriului. Pentru informaţii suplimentare accesaţi site-ul instituţiei (centruldecreatiebraila.ro) sau pagina de Facebook a Centrului de Creație Brăila. Brăila stiri Braila Salonul International de Caricatura Braila Asociația Prietenii Muzeului Brăilei „Carol I” a donat cărți Universității de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul Cultura 23 June 2025 35 de ani de la înființarea Uniunii Epigramiștilor din România Cultura 20 June 2025 ”Aventurile lui Păcală”… la Brăila. Premieră la Teatrul de Păpuși Cultura 19 June 2025 Ultimele apariții de la Editura TipoMoldova, lansate la Biblioteca Jud. „Panait Istrati” Cultura 19 June 2025 Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Proiecte de sistematizare a străzilor principale din Cazasu și Chiscani Hotărât să omoare Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie Bacalaureat 2025. Brăila, locul 3 pe țară, dar fără nicio medie de 10 Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Explozie și incendiu la PROMEX Brăila. Din fericire, doar un exercițiu Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie Șase supermarketuri din Brăila, amendate de Protecția Consumatorilor cu 45.000 de lei Încă două supermarketuri din Brăila amendate de Protecția Consumatorilor
Juriul Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila a desemnat săptămâna aceasta cei șapte finaliști ai ediției a XX-a din 2025: Boboc Mihai-Gabriel (România), De Angelis Marco (Italia), Drljevic Darko (Muntenegru), Ioniță Nicolae (România), Mihai Victor-Eugen (România), Stankovic Stabor Borislav (Serbia) și Stanculov Anatoly (Bulgaria). Premiul Mare va fi anunțat la vernisaj, pe 3 octombrie, în Brăila.
Conform organizatorilor, în cei 20 de ani au participat peste 3.500 de caricaturiști din
.
Potrivit informațiilor citate de site-ul obiectivbr.ro, Nicusor Popoaca deține primul muzeu privat dedicat radioului din Braila, și unul dintre foarte puținele din țară. Conform datelor, în România există doar trei muzee ale radioului, primul și cel mai mare fiind din Siret, județul Suceava, unde radiourile sunt funcționale. Celelalte două, din București și Iași, au radiouri expuse, dar care nu pot fi puse în funcțiune.
Colecționarul notează că a început să adune
.
concert cultural cu muzică folclorică și clasică în brăila
Un concert special va avea loc sâmbătă, 30 august, la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila, începând cu ora 19.00. Evenimentul face parte din proiectul E.M.E.R.I.T., organizat de Asociația Culturală Art @ Evolution din Cluj-Napoca și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Potrivit site-ului obiectivbr.ro, muzicienii vor interpreta fragmente instrumentale care îmbină muzica clasică cu creații populare din patrimoniul cultural al celor opt etnii
.
Braila găzduiește un eveniment cultural cu mesaj ecologic: vernisajul expoziției „Apa ne spune povestea”
Pe data de 30 august 2025, la ora 12.00, orașul Braila devine loc de întâlnire pentru iubitorii de artă și mediu. Galeria de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT), situată în Piața Traian nr. 2, va găzdui vernisajul expoziției „Apa ne spune povestea”. Evenimentul, organizat de instituție în colaborare cu Uniunea Artiștilor
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.