Atac rusesc la granița României: cel puțin 20 de drone au lovit în noaptea de marți spre miercuri districtul Ismail din sudul regiunii Odesa. Drone şi rachete ruseşti au atacat și zone separate din Ucraina, cel puţin două persoane fiind declarate decedate. Rusia a lansat un atac combinat cu drone și rachete balistice și asupra Krivoi Rog, orașul natal al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Ukrainska Pravda. Imaginile care surprind atacul rușilor de la granița cu România sunt filmate chiar din orașul Tulcea. Ceea ce se vede îndepărtare sunt incendii uriașe care au avut loc în orașul-port Ismail, după atacurile de marți noapte. Cel puțin 20 de drone au lovit în noaptea de marți spre miercuri în districtul Ismail din sudul regiunii Odesa. Infrastructura din șase așezări ucrainiene a fost grav lovită, iar o clădire a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil fiind vorba despre incendiul care a fost filmat de oamenii din orașul Tulcea. Nu au fost emise mesaje RO-Alert, însă au fost cel puțin 13 apeluri la 112. Aceste atacuri vin la scurt timp după ce președintele american Donald Trump a anunțat că în Ucraina au ajuns primele rachete patriot din Germania. Serviciile naţionale de urgenţă au raportat două decese în urma unor atacuri cu drone la est de oraşul Harkov (nord-est), în apropiere de oraşul Kupiansk, o zonă care a fost atacată de Rusia timp de mai multe luni. Chiar în Harkov, care este, de asemenea, o ţintă frecventă a atacurilor ruseşti, guvernatorul regional Oleh Syniehubov a declarat că cel puţin 17 explozii au fost înregistrate într-un atac cu dronă de 20 de minute, în care au fost rănite trei persoane, transmite Reuters, preluat de News.ro. În Harkov, dronele rusești au lovit spații comerciale, provocând un incendiu extins, potrivit surselor ucrainene. La Vinița, 28 de drone de tip Shahed au fost lansate deasupra regiunii, dintre care aproximativ 18 au fost doborâte de apărarea aeriană. Restul au lovit obiective civile și industriale. Autoritățile au raportat șapte persoane rănite, cinci dintre ele cu arsuri, iar două se află în stare critică. Patru clădiri rezidențiale au fost avariate, iar o casă a fost grav deteriorată. Exploziile au fost raportate în jurul orei 03:00. Krivoi Rog, oraşul natal al președintelui Volodimir Zelenski, a fost ținta unui atac combinat cu rachete balistice și 28 de drone Shahed, care au cauzat distrugerea unei unități industriale. Au fost confirmate aproximativ 20 de lovituri, iar alte 15 drone erau încă în aer în momentul raportării. Infrastructura energetică a orașului a fost grav avariată, provocând întreruperi majore de curent, iar sistemul de alimentare cu apă a fost trecut pe generatoare, cu efecte asupra presiunii la etajele superioare. Un băiat de 17 ani a fost rănit grav, suferind o plagă abdominală, și se află în stare critică. De asemenea, un atac a fost raportat și în Kramatorsk, unde un bloc de locuințe înalt a fost cuprins de flăcări în urma unui impact, însă detalii suplimentare privind victimele nu au fost oferite, potrivit surselor ucrainene citate. Şeful administraţiei militare din oraşul Krivoi Rog (sud-est), Oleksander Vilkul, a declarat că forţele ruse au desfăşurat rachete şi drone în cadrul unui atac extins care a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă. Guvernatorul a declarat că a existat un număr nespecificat de răniţi. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că unităţile de apărare aeriană au intrat în acţiune pentru o perioadă în capitală, dar nu au fost raportate victime sau pagube. Forţele ruse au intensificat atacurile aeriene asupra oraşelor ucrainene, săptămâna trecută fiind lansat un număr record de drone. Armata ucraineană a atacat, de asemenea, obiective ruseşti, adesea legate de sistemul energetic. Ambele părţi neagă că ar fi vizat civili în atacurile lor din timpul războiului pe care Rusia l-a lansat împotriva Ucrainei în urmă cu mai bine de trei ani. Cu toate acestea, mii de civili au murit în conflict, marea lor majoritate fiind ucraineni.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.