Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat de lovire sau alte violenţe împotriva unei femei în Sectorul 2. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.
Cazul a fost sesizat la data de 12 mai, în jurul orei 00:30, când reprezentanţii unui spital au anunţat Poliţia despre o femeie care a fost agresată fizic şi a ajuns la unitatea de primiri urgenţe. Ulterior, Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) a transmis un comunicat în care a confirmat incidentul de la spital.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie, care au descoperit că în seara de 11 mai, în jurul orei 21:00, femeia în vârstă de 45 de ani a fost lovită în zona gambei cu piciorul de către un bărbat. Nu exista un conflict preexistent între cei doi şi nici nu se cunoşteau.
După audieri, bănuitul a fost reţinut timp de 24 de ore, iar apoi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Cercetările sunt în derulare de către poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail