Ce taxe și contribuții plătești către stat dacă obții venituri din drepturi de autor sau din proprietate intelectuală
Inapoi

Ce taxe și contribuții plătești către stat dacă obții venituri din drepturi de autor sau din proprietate intelectuală

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Drepturile de autor și cele de proprietate intelectuală reprezintă pilonii principali în protejarea creațiilor artistice, literare, tehnice sau științifice. Acestea asigură nu numai recunoașterea meritelor, ci și un cadru legal prin care autorii își pot valorifica munca. Dincolo de aspectele juridice de protecția operei, legislația prevede și obligații fiscale precise. Care sunt taxele pe care trebuie să le plătească, către stat, persoanele care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală. În aplicarea prevederilor Art. 67 din Codul fiscal, se supun impozitului pe veniturile din activități independente persoanele fizice care realizează aceste venituri în mod individual și/sau într-o formă de asociere constituită potrivit dispozițiilor legale și care nu dă naștere unei persoane juridice, în vederea desfășurării de activități în scopul obținerii de venituri. Sunt incluse în categoria drepturilor de proprietate intelectuală și drepturile care fac obiectul unor contracte de cesiune, închiriere, colaborare, cercetare, licență, franciză și altele asemenea, precum și cele transmise prin succesiune, indiferent de denumirea sub care se acordă, cum ar fi: remunerație directă, remunerație secundară, onorariu, redevență și altele asemenea. De asemenea sunt considerate venituri din drepturi de proprietate intelectuală și veniturile din cesiuni pentru care reglementările în materie stabilesc prezumția de cesiune a drepturilor în lipsa unei prevederi contrare în contract. Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt considerate ca fiind obținute din România, numai dacă sunt primite de la un plătitor de venit din România sau de la un nerezident prin intermediul unui sediu permanent al acestuia stabilit în România. Impozitul pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală se stabilește, în funcție de plătitorul de venit, și anume: Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală, inclusiv din crearea unor lucrări de artă monumentală, se determină de către plătitorii venitului, persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei forfetare de 40% asupra venitului brut. În cheltuielile forfetare se includ, printre altele: Impozitul datorat se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net. Reținerea impozitului se efectuează din veniturile plătite la momentul plății veniturilor, impozitul fiind final. Impozitul calculat și reținut reprezintă impozit final și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut. Începând cu veniturile aferente anului 2025, la verificarea încadrării venitului în plafoanele anuale, precum şi la stabilirea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate se ia în calcul valoarea salariului minim brut pe ţară stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului de realizare a venitului pentru care se stabilesc contribuţiile sociale, indiferent dacă în cursul aceluiaşi an se utilizează mai multe valori ale salariului minim brut pe ţară ; În anul 2025, salariul minim brut pe țară garantat în plată este 4.050 lei, stabilit prin HG nr 1505/2024. Persoanele fizice care în anul fiscal pentru care se depune Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de personale fizice au realizat venituri din activități independente și din drepturi de proprietate intelectuală din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, a căror valoare anuală cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, datorează contribuţia de asigurări sociale. Pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală persoanele fizice nu datorează contribuţia de asigurări sociale dacă: Baza anuală de calcul a CAS o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât: Plafon CAS pentru anul fiscal 2025: Încadrarea în plafonul anual de cel puţin 12 salarii minime brute pe ţară sau de cel puţin 24 de salarii minime brute pe ţară, după caz, se efectuează prin cumularea veniturilor nete şi/sau a normelor anuale de venit din activităţi independente, a venitului brut realizat în baza contractelor de activitate sportivă, precum şi a veniturilor nete din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în anul pentru care se datorează contribuţia. Persoanele fizice care nu se încadrează în plafonul de cel puţin 12 salarii minime brute pe ţară pot opta pentru plata contribuţiei de asigurări sociale pentru anul de realizare a venitului la un venit ales, care nu poate fi mai mic decât nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară. Contribuabilii depun Declaraţia unică până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, şi au obligaţia de a efectua plata acesteia în cadrul aceluiaşi termen. În cazul în care veniturile din drepturi de proprietate intelectuală provin din mai multe surse, iar venitul net estimat de la cel puțin un plătitor este egal sau depășește nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, contribuabilul, prin contractul încheiat cu părțile implicate, stabilește venitul ales pentru care va datora contribuția în anul în care realizează venitul și desemnează plătitorul de venit responsabil pentru suma cel puțin egală cu 12 salarii minime brute pe țară, care are obligația: Exemple definitivare CAS datorată pentru anul 2024 O persoană fizică, a încheiat un contract cu o publicație, persoană juridică care conduce evidența contabilă, pentru realizarea unor articole jurnalistice. Contractul a fost încheiat în data de 01.01.2024, pentru o perioadă de 1 an. Valoarea contractului este de 90.000 lei. Plata sumei s-a efectuat într-o singură tranșă, în data de 10 martie 2024. În data 01.06.2024, aceeași persoană a încheiat contractul nr. 2 cu o altă publicație, persoană juridică care conduce evidența contabilă, pentru realizarea unor articole jurnalistice. Valoarea contractului este de 50.000 lei. Plata sumei s-a efectuat într-o singură tranșă, în data de 01.10.2024. Obligații din punct de vedere al impozitului pe venit: Contract nr 2: Plătitorul de venit a calculat, reținut la sursă, a declarat pe formularul 112 și a plătit la bugetul de stat, până în data de 25.11.2024, suma de 3.000 lei, reprezentând impozit final, calculată astfel: Venit net = 50.000 lei - (50.000 lei X 40%) =5 0.000 lei - 20.000 lei = 30.000 lei Impozit = 10% x 30.000 lei = 3.000 lei În anul 2025, persoanele fizice care în anul fiscal pentru care se depune declaraţia unică au realizat venituri datorează CASS la o bază de calcul stabilită, dacă în anul de realizare a veniturilor valoarea cumulată a acestora este cel puţin egală cu 6 salarii minime brute pe ţară. Cota de contribuții de asigurări sociale de sănătate este de 10%. CASS datotată = 10 % X baza anuală de calcul al CASS. Se datorează dacă venitul net anual depășește 24.300 lei (echivalentul a 6 salarii minime brute în 2025, salariul minim fiind 4.050 lei) Pot opta în anul curent, 2025 pentru plata CASS, pentru a avea calitatea de asigurati: Aceste persoane fizice depun declaratia unică - Capitolul II și declara CASS pentru anul în care exercită opţiunea, prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului pentru care se datorează contribuţia. (Sursa: Anaf)
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din braila

-
-

01:09

Atmosferă încinsă în noul Sector Producători din Piața Mare

• ventilația nu face față afluxului mare de cumpărători, în special în zilele aglomerate de la sfârșit de săptămână • regulile impuse de administrația piețelor nu prea sunt respectate: deși este interzisă comercializarea fructelor și pepenilor, acestea având un alt sector dedicat în incinta pieței, multe tarabe sunt ocupate fix cu acest tip de mărfuri • nici regula care cere ca la vânzare să fie aduse doar produse deja sortate
Image Description

01:07

Telenovela găsirii unui stadion omologat pentru Liga a III-a în Brăila

• după mai multe scenarii, partida Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat, din Cupa României, se dispută astăzi, 6 august, de la ora 17:30, la fostul stadion Chimia din stațiunea Lacu Sărat Conform tragerii la sorți, în etapa a 2-a din faza națională a Cupei României, Dacia Unirea are meci pe teren propriu, cu CSM Râmnicu Sărat. Dar această veste a declanșat o adevărată telenovelă, pentru că la Brăila
Image Description

01:05

Vine Târgul Anticarilor , pe vechea Regală

• peste 30 de anticari din toată România, ba și din alte țări ale Europei, unde și-au deschis afaceri, și-au anunțat participarea la eveniment • mii de obiecte vechi - bijuterii vintage, gablonzuri, argintării, ceasuri, pendule, medalii și bancnote vechi, cărți, statuete, jucării, obiecte de artizanat, tacâmuri de alamă, decorațiuni interioare, arme vechi, tablouri, suveniruri din perioada comunistă sau mic mobilier - își vor aștepta mușterii, de o parte și
Image Description

00:54

Acțiunea ROADPOL – SPEED. Radare la pândă pe șosele

• activitățile polițiștilor, care stau cu ochii pe șoferii vitezomani, se desfășoară în săptămâna 4 – 10 august • se folosesc toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier, pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor • în week-end, polițiștii au constatat 343 de fapte care au perturbat liniștea publică și au aplicat amenzi în valoare de peste 142.000 lei Șoferii care obișnuiesc să apese mai mult pedala de accelerație trebuie
Image Description

00:42

Aur și argint pentru atleții brăileni la naționalele U18

• Mario Grozea de la CSM Brăila este campion național la 110 m garduri • argintul în această probă i-a revenit lui Pavel Bunea de la LPS Brăila • Grozea, medaliat cu bronz la 400 m garduri La ediția 2025 a Campionatului Național de atletism rezervat sportivilor U18, brăilenii au cucerit două medalii în proba de 110 m garduri. Mario Grozea de la CSM Brăila, pregătit de profsoara Anamaria Codreanu,
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:06

- Alba - 7 august 2025 – Zi de doliu național în România. Reguli și interdicții pentru instituții și populație

Guvernul a declarat ziua de 7 august 2025 ca zi de doliu național, în memoria fostului președinte Ion Iliescu. Drapelul va fi coborât în bernă, iar programele media și culturale vor fi adaptate. Iată care sunt regulile și interdicțiile aplicabile populației. Ion Iliescu, fost președinte al României, a murit marți, 5 august 2025, la ora 15:55, la vârsta de 95 de ani. Anunțul oficial a fost făcut de Spitalul Clinic
Image Description

09:04

- Externe - Reacția lui Donald Trump când a văzut clipul cu ostaticul israelian Evyatar David, torturat de Hamas

Preşedintele american Donald Trump a descris drept „oribilă” înregistrarea video cu ostaticul israelian Evyatar David, care apare numai piele şi os, difuzată în urmă cu câteva zile de gruparea islamistă palestiniană Hamas şi care a şocat în Israel şi în străinătate, relatează AFP, potrivit Agerpres. Întrebat de presă dacă a văzut înregistrarea, Donald Trump a răspuns: „Am văzut-o, da, mi se pare oribilă şi sper că mulţi oameni o vor
Image Description

09:04

- Gorj - Schimbarea la Față. Ce este bine să faci astăzi

Schimbarea la Față a Mântuitorului este prăznuită, anual, pe data de 6 august. În această zi, Hristos și-a luat trei apostoli – pe Ioan, Petru și Iacob – și au urcat împreună pe Muntele Tabor. Acolo, în timp ce se ruga, chipul Mântuitorului a început să lumineze precum soarele, iar hainele I s-au făcut albe și strălucitoare că zăpadă. Acestei mari sărbători a creștinătății îi sunt specifice o serie de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
braila WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul braila
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete