Exclusiv Campania de Paște. Cum i-au anulat PSD și PNL târgul lui Nicușor Dan. Craiova o ține într-o petrecere până la alegeri
Inapoi

Exclusiv Campania de Paște. Cum i-au anulat PSD și PNL târgul lui Nicușor Dan. Craiova o ține într-o petrecere până la alegeri

Postat pe 10 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Dezmăț pe bani publici în țară cu ocazia sărbătorilor pascale. Târgurile de Paște anul acesta, ca an super-electoral, au ajuns să dureze aproape o lună de zile. Campioana ouălor și ornamentelor pascale pare să fie Primăria din Craiova, care va organiza un mega-târg de Paște între 19 aprilie și 12 mai, în plină campanie electorală. La București, în 2024, Paștele va fi sărbătorit mai discret sau deloc, Târgul anual, ajuns la a 12-e ediție, programat și anunțat să aibă loc în Parcul Carol I, în perioada 27 aprilie - 6 mai, fiind anulat în cursul zilei de marți prin voturile date de consilierii PSD și PNL. Primăria Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu (PSD) vrea să bată noi recorduri de audiență cu Târgul de Paște de anul acesta în Parcul Romanescu din localitate. Zeci, poate sute de mii de flori de primăvară au apărut în parc anul acesta, iar organizatorii au pregătit un târg grandios, cu multe surprize și cu program prelungit. Tema sărbătorilor pascale de anul acesta la Craiova este sugestiv și lasă loc de interpretări: “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”. Mitropolia Olteniei este parte din organizarea evenimentului, prin sprijinul pe care-l va oferi pentru amenajarea scenei religioase a Învierii Domnului. Târgul Olguței din Craiova va avea parte de un roller coaster, de un autobuz supraetajat, un trenuleț, o roată gigant, bărci, carturi electrice, un sat medieval cu artiști ambulanți, parade de costume medievale, ateliere interactive pentru copii și multe spectacole. Nici în Serviciul Electronic de Achiziții Publice, nici pe pagina de internet la Primăriei Craiova (la capitolul Achiziții Publice) nu sunt deloc informații despre costurile organizării acestui eveniment. Pe paginile sale de facebook, instagram și tiktok sunt însă mai multe imagini și anunțuri cu privire la Târgul de Paște. “Am intrat în linie dreaptă cu pregătirea Târgului de Paște de la Craiova, care se va desfășura în perioada 19 aprilie - 12 mai, în Parcul Nicolae Romanescu. Căsuțele celor șapte pitici, unde se vor vinde produse tradiționale de Paște, au fost deja amplasate, împreună cu alte elemente de butaforie, parte din povestea "Albă ca Zăpada și cei șapte pitici". Decorul natural este completat de covoarele de flori multicolore și de întreaga atmosferă a celui mai frumos parc natural din țară. Nu vor lipsi oglinda fermecată, piticii sau vrăjitoarea. Noaptea peisajul va fi cu adevărat spectaculos. Nu divulgăm toate surprizele, dar povestea Craiovei de anul acesta e de neratat!”, scria miercuri, pe facebook, Lia Olguța Vasilescu. Mai multe agenții de turism oferă excursii de o zi la Târgul de Paște din Craiova. La una dintre aceste agenții prețul este de 180 de lei de persoană sau 515 lei doi adulți plus un copil și cuprinde doar transport cu autocarul și ghidaj turistic. Plecarea se face din Piața Constituției din București la 7.30 dimineața, iar întoarcerea este programată pentru ora 21.00. Imediat după Târgul de Paște, Primăria Craiova organizează un alt eveniment culturalo-electoral: Zilele Municipiului Craiova 2024. Va avea loc între 31 mai și 2 iunie, tot în plină campanie electorală, în Piața Mihai Viteazu. Sunt așteptați să urce pe scenă, între alții, Smiley, Theo Rose, Maria Dragomiroiu, Bere Gratis și alții. București fără târg de paște în 2024 ca urmare a voturilor PSD și PNL Primăria Capitalei, prin Centrul CREART, a anunțat marți că a anulat evenimentul cultural denumit “Târgul de Paște al Capitalei, Tradiții și Flori de Sărbători”, ediția a 12-a. Movitul invocat: “din cauza ajustărilor bugetare recente”. “Regretăm că ne aflăm în imposibilitatea reală de a ne continua misiunea, promovarea și susținerea tradițiilor și a patrimoniului național imaterial, și vă asigurăm că ne concentrăm eforturile pentru a menține beneficiile culturale ale publicului, cetățenii capitalei”, anunță organizatorii de la Creart. Primarul Nicușor Dan a încercat în ultimele zile să suplimenteze bugetul CREART, care rămăsese fără bani, cu 1,5 milioane de lei, astfel încât Târgul de Paște să poată fi organizat în Parcul Herăstrău. Doar că în Consiliul General al Municipiului București, propunerea de rectificare bugetară a fost respinsă cu 19 voturi „pentru”, 31 de abțineri și un vot împotrivă. Consilierul general Nicorel Nicorescu (USR), susține într-o postare pe facebook că “PSD și PNL au tăiat alocarea bugetară pentru un târg de tradiție”. Dezmăț pe bani publici cu iepurași În țară, sărbătorile pascale sunt un bun prilej de a mai diminua bugetele locale cu sume de ordinul zecilor de mii de euro doar pentru închirirea unor iepurași de Paște. Primăria din Alba Iulia, condusă de un primar USR, a plătit anul acesta 100.000 de lei închirierea unor decorațiuni tematice pascale precum: "Casuță Ou" din polistiren cu înălțimea de 2.5 m, ouă sparte cu flori, cu o înălțimie de 2.2 m, "Iepure auriu cu scaun", tot din polistiren, cu dimensiune de 3m, figurină " Iepure vesel ", de 2.8 m, "Iepure îmbrăcat elegant", "Iepure cu baston si palarie pe banca" , "Iepure cu bagaj", o scenetă compusă din casuță morcov, ciupercuțe decor și 5 animăluțe îmbracate în pijamale și multe altele similare. Primăria Lupeni, condusă de un primar PSD, a alocat 50.000 de lei pentru închirierea unor decorațiuni pascale foarte asemănătoare cu cele de la Alba-Iulia. În plus, e o figurină cu un iepure care cântă la vioară, dar și “o căsuță cu acoperiș de paie așezată într-o grădină cu ciupercuțe, câteva ouă colorate și o figurină iepuraș”. Aceeași Primărie din Lupeni a acordat la finalul lunii martie și un contract de 55.000 lei pentru furnizarea unor umbrele cu instalație LED. Comuna Șura Mare din Sibiu, cu 4500 de locuitori și un primar de la PNL a scos din visterie 88.000 de lei pentru achiziția a 40 de îngerași la prețul de 2200 lei bucata. Comuna Cernei din Arad, cu 2500 de locuitori și un primar PNL, tocmai cumpărat o figurină pascală de 2 metri înălțime pentru decor exterior. Figurina conține un iepure luminos care ține flori în brațe și 3 ouă de 60 cm. Instalația se numește ”SUPREM VIVALDI”. În orașul Timișoara, condus de un primar USR, s-au făcut mai multe achiziții cu tematică pascală. Cele mai scumpe au fost o instalație luminoasă în valoare de 59.799 lei, un iepuraș de de 2,3 metri în valoare de 13668 lei și un ou de 1,6 m în valoare de 10502 lei. Primarul PNL al comunei Valea Doftanei a semnat pentru închirierea unui pachet cu decorațiuni de iluminat festiv cu ocazia sărbătorilor pascale. Pachetul conține și o figurină 3D de 3 metri care o reprezintă pe “Doamna Iepurilă”. Valoarea contractului: 42.300 lei. 80.000 de lei au scos autoritățile din Satu Mare pentru închirierea unor decorațiuni pascale pentru localitate. Din pachetul închiriat: o poartă de intrare “cuplu iepuri”, 2 figurine cu “familie iepuri cu pui”, 4 “ouă crăpate cu flori artificiale”, un iepure de 1,6 metri care cântă la vioară și altele similare. Foarte multe primării și autorități locale achiziționează în perioada aceasta nenumărate pachete-cadou cu dulciuri pentru copii. În comuna Zăvoi din Caraș Severin, cu primar PNL și 3500 de locuitori, primarul a comandat 360 de pachete cadou cu dulciuri (ciocolată de multe feluri, sucuri, napolitane, dropsuri, caramele, pufuleți etc) în valoare de 83 de lei fiecare. Valoarea contractului: 30.000 lei. La fel, în orașul Giurgiu, tot cu primar PNL. 5000 de copii din localitate vor primi pachete cadou cu dulciuri în valoare de 37 de lei fiecare. Valoarea totală a contractului 184.500 lei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din braila

-
-

01:03

Rugă la groapa comună a martirilor de la Salcia

• ierarhul Dunării de Jos s-a aflat sâmbătă, 21 iunie, în Insula Mare a Brăilei, pentru a-i îngropa creștinește pe alți șapte deținuți ale căror rămășițe au fost găsite într-o groapă comună de la cimitirul Agaua • torturați în lagărul de muncă silnică de la Salcia, cei șapte martiri au fost îngropați, inițial, fără cruce și fără preot Rugă la groapa comună a deținuților de la Salcia, care și-au găsit
Image Description

00:51

Indisciplina pietonală și nesiguranța în deplasarea cu trotineta sau bicicleta

• polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Brăila, în parteneriat cu Primăria Comunei Vădeni, au organizat o întâlnire interactivă cu cetățenii din localitate • aceștia au primit informații din Codul Rutier, dar și veste reflectorizante, utile în deplasările pe timp de seară Legea pe înțelesul tuturor! La data de 18 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Brăila, în parteneriat cu Primăria Comunei Vădeni, au organizat o întâlnire
Image Description

00:36

Victoria Traian, favorită la promovarea în Liga a III-a

• campioana Ligii a IV-a din Județul Brăila s-a impus cu 1-0 în deplasare, la Carpați Nehoiu, în turul barajului de accedere în Liga a III-a • Mogoș a marcat golul victoriei echipei din Traian • returul va avea loc duminică, 29 iunie, de la ora 17:30, la Traian Victoria Traian este la 90 de minute de realizarea ultimului obiectiv din acest sezon competițional, promovarea în Liga a III-a. Formația
Image Description

00:32

O nouă ediție TEZAUR a început pe 10 iunie, cu dobânzi de până la 7,90%

Ministerul Finanțelor a lansat cea de-a șasea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă oportunitate de economisire în condiții avantajoase. Astfel, în perioada 10 iunie – 4 iulie 2025, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 7,20%, 7,55%, respectiv, 7,90%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt
Image Description

00:31

Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie

• în vârstă de 61 de ani, victima lucra de 7 ani la SC Bracar SA • în seara zilei de 17 iunie, ora 22:00, bărbatul se afla la capăt de linie, în cartierul Vidin, când i s-a făcut rău • transportat de urgență la spital, șoferul a decedat a doua zi • cazul se află în cercetare la ITM Brăila, care va stabili caracterul tragicului eveniment Bărbat în vârstă
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:13

- Iasi - Interes scăzut pentru Facultatea de Moaşe, în România

Profesia de moaşă, reglementată prin lege şi pentru care există facultate, nu atrage foarte multe candidate, în România. Valentina Uivarosi, prorector la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Carol Davila” Bucureşti, a explicat care ar fi cauzele pentru care tinerii care doresc o carieră în domeniul sănătăţii nu sunt atraşi de această meserie, scrie news.ro.
Image Description

03:59

- Iasi - CFR Cluj, victorie în primul amical din cantonamentul din Austria, scor 4-2, cu Slovan Bratislava

CFR Cluj a câştigat prima partidă de pregătire din cantonamentul din Austria, după ce a dispus, scor 4-2, de Slovan Bratislava. Pentru CFR Cluj au marcat Postolachi (11, 57), Păun (44) şi Gjorgjievski (90+2), în timp ce pentru slovaci au punctat Marko Tolic (41) şi David Strelec (71, penalty). În cantonamentul din Austria, CFR Cluj va mai juca trei meciuri amicale: cu Grazer AK la 26 iunie, cu Ceske Budejovice
Image Description

03:48

- Iasi - Un copil a murit la Maternitatea „Cuza Vodă”, părinții acuză un lanț al slăbiciunilor. De 8 luni se caută vinovații. Trei probleme majore ridicate de ZDI

Procurorii anchetează un caz grav din sistemul medical, semnalat în ediția de ieri a publicației Reporteris. Un bebeluș a murit la naștere, după ce mama sa, o femeie de 42 de ani, gravidă în 37 de săptămâni, a venit la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași fiindcă i s-a „rupt apa”. Deși femeia nu părea să prezinte complicații, copilul nu a putut fi salvat. Familia acuză că echipa de gardă de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
braila WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul braila
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete