Exclusiv Ministrul Sănătății, despre cazul Floreasca: E inadmisibil ca un pacient să urle de durere. Problema e atitudinea personalului medical
Inapoi

Exclusiv Ministrul Sănătății, despre cazul Floreasca: E inadmisibil ca un pacient să urle de durere. Problema e atitudinea personalului medical

Postat cu 12 ore în urmă

Update cu 12 ore în urmă

Timp de citire: 14 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
„Este inadmisibil ca în anul 2025 un pacient să urle de durere,” a declarat pentru Digi24 ministrul Sănătății după dezvăluirile făcute de o pacientă de la la Centrul de Arși de la Floreasca. Alexandru Rogobete a precizat că a cerut demisia coordonatorului Centrului de Arși, care se află în concediu. De asemenea, în urma controalelor, s-a stabilit că nu a existat o lipsă a analgezicelor în farmacia spitalului. Alexandru Rogobete a oferit detalii despre cum au decurs controalele la Spitalul Floreasca și spune că problema este atitudinea personalului medical asupra aparținătorilor și asupra pacienților. „Cu toate cele trei controale care încă se află în desfășurare, am sperat să le putem închide în această seară, însă discuțiile au fost destul de lungi și le vom închide mâine controalele administrative, și aici mă refer la inspecția sanitară de stat și la Corpul de control al Ministerului Sănătății cred că pentru o să mai dureze câteva zile. Însă din primele rezultate, așa cum am spus și azi dimineață, revenim la o problemă eternă pe care eu o spun de 5 săptămâni, obsesiv, repetitiv. Am insistat mult pe acest subiect pentru că știu că este o problemă din sistem și știu că de foarte multe ori pacienții suferă din această cauză și anume atitudinea personalului asupra aparținătorilor și asupra pacienților. O atitudine care din cele relatate, scrisoarea deschisă pe care mi-a adresat-o sora pacientei și pacienta că a fost pacientă. Eu când am citit acea scrisoare, vă spun sincer că am încremenit. Nu mi-a venit să cred că în anul 2025 un pacient, într-un centru universitar, urlă de durere. Vom verifica aceste lucruri,” a declarat ministrul. Ministrul a precizat că, în urma controalelor, nu au fost descoperite probleme cu stocurile de analgezice de la farmacia spitalului. „Am cerut situația. Inițial, pacientei i s-a spus că nu există analgezice, complet fals. Am verificat cu Corpul de control și astăzi la fața locului, în situațiile din farmacia spitalului există toată, luna iunie, toată luna iulie, au existat și există în continuare analgezice pentru toți pacienții din Spitalul Floreasca. Nu au existat discontinuități. Faptul că nu au fost administrate corespunzător sau faptul că nu s-a discutat, nu s-a comunicat eficient un weekend întreg, din câte am înțeles din relatările pacientei, cu pacienta și cu aparținătorii, ține mult de bun simț, ține mult de deontologie profesională, ține mult de activitatea lor. Eu mă simt prost să ies public în 2025, în care avem tehnologia, avem industrie farmaceutică dezvoltată, avem o finanțare mult mai bună față de acum 10 ani, de exemplu, sau față de acum 5 ani în sistemul de sănătate și să fiu nevoiți să solicit public unor excepții, pentru că nu este regula asta din sistemul de sănătate și am spus de multe ori, există în sistemul de sănătate oameni excepționali, care vin noaptea de acasă, care se îngrijesc de pacienți lor, care au conduită corespunzătoare. Dar există și excepții. Ori pentru aceste excepții suferă întreg sistemul,” a adăugat ministrul. Problema de comunicare dintre personalul medical și aparținători există din cauza lipsei cursurilor din formarea medicilor, spune Rogobete. „Pentru că nu s-a pus preț pe acest lucru ani la rând, în facultatea de medicină, în universitate, în educația medicului, din punct de vedere profesional. Evident, nu există cursuri adecvate de comunicare, așa cum există în alte țări. De aici pleacă totul. Nu este dezvoltat suficient de mult lucrul în echipă, încă există orgolii interdisciplinare, încă există acele clasice orgolii între generații și nu avem cultul mentoratului suficient de bine dezvoltat. Ori toate astea puse cap la cap, au dus, din păcate, în această zonă. Dar se mai întâmplă un fenomen care este real și pe care nu-l putem ignora. Prea mulți ani la rând, personalul medical a fost nevoit să răspundă pacienților și opiniei publice pentru neputința și, uneori, nepăsarea sistemului. Ei au fost acuzați și arătați cu degetul atunci când sistemul nu oferea finanțare adecvată, atunci când sistemul nu a oferit tehnologie și infrastructură suficientă, atunci când sistemul a stat nepăsător, de multe ori, alteori neputincios în fața pacienților și în fața oamenilor, iar medicii au decontat această frustrare justificată a pacienților și a oamenilor,” a explicat ministrul. Ministrul a precizat că a cerut demisia coordonatorului Centrului de Arși, care se află în concediu. „Vă dați seama cât mult preț a pus el pe această situație. Este adevărat că dânsul a avut un concediu încă de săptămâna trecută sau de acum 2 săptămâni. Nu vreau să greșesc, pentru că a avut un deces în familie, din câte am înțeles de la managementul unității sanitare. Însă odată cu izbucnirea acestui scandal am înțeles că și-a prelungit concediul în această perioadă critică pentru spitalul și pentru secția pe care o coordonează. Eu mă așteptam să-l găsesc astăzi la spital. Vizita de azi a fost anunțată. Eu am anunțat de ieri că astăzi mă duc la spital, i-am rugat să pregătească toate documentele necesare pentru a putea sta la masa discuției, pentru a identifica problemele și pentru a găsi soluții. Nu m-am așteptat să nu găsesc coordonatorul Centrului de arși acolo. Sigur, nu în asta stă problema. I-am cerut să-și dea demisia, i-am sugerat public pentru că nu m-am întâlnit cu el,” a precizat ministrul. În ciuda problemelor semnalate de pacienți, ministrul atrage atenția asupra rezultatelor obținute la Centrul de Arși, unde 80% dintre cei tratați în ultimul an au plecat acasă. „Dar totuși mă simt dator să mai fac, să mai dau o explicație. Nu putem ignora faptul că din anul 2024 și până în prezent, în Spitalul Floreasca au fost tratați peste 200 de pacienți cu arsuri grave, din care 80% au plecat acasă. Mortalitatea de sub 20%, este 16 către 17% pentru un centru de arși grav, în momentul de față este sub media Uniunii Europene. Vorbim aici de arsuri cu peste 80, 90% cu pacienți cu foarte multe comorbidități, care sigur nu au putut fi salvați. Dar eu nu pot ignora că 80% din pacienții cu arsuri grave au plecat acasă din acest spital. Nu vreau să transformăm evenimentul incorect care s-a întâmplat față de pacient. Îi dau dreptate pacientei și am pus public acest lucru. Este inadmisibil ca în anul 2025 un pacient să urle de durere. Este inadmisibil ca un medic și nu accept ca un medic să aibă un comportament inadecvat, să ai aibă un limbaj incorect față de aparținător sau față de pacienți și mă preocupă acest lucru,” a declarat ministrul. Ministrul a precizat și care vor fi măsurile care vor fi luate în spitale în urma controalelor. „Deciziile au fost luate o mare parte din ele înainte de a avea rezultatele finale ale controalelor, pentru că eu am văzut etapizat care sunt rezultatele controalelor. Deciziile sunt următoarele: voi modifica ordinul de ministru care reglementează funcționarea centrelor de arși, îl voi adapta mult mai bine realității. Am dispus deja, sigur, măsurile de sancțiune financiară pentru companiile care nu și-au făcut treaba în acea unitate sanitară. Celălalt pachet mare de măsuri pe care l-am anunțat săptămâna trecută și cu care vom veni în perioada următoare, săptămâna aceasta, săptămâna viitoare cu un alt pachet legislativ pentru a acorda mult mai multe instrumente administrative managerului unității sanitare și șefului de secție. Ca o noutate, șeful de secție va fi evaluat, nu doar prin simpla prezență la spital, cum este acum, va fi evaluat pe o serie de indicatori de performanță medicali pentru echipa pe care o coordonează. Va fi evaluat pe o serie de indicatori, administrativ și, foarte important, va fi evaluat în funcție de satisfacția pacientului care a trecut prin acea secție,” a adăugat Rogobete.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din braila

-
-

01:09

Amenzi uriașe aplicate de Garda de Mediu Brăila

• sancțiunile au vizat în principal funcționarea unor agenți economici fără autorizație de mediu, arderea intenționată a miriștilor sau depozitarea ilegală a deșeurilor În primul semestru al anului în curs, Comisariatul Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) a aplicat 85 sancțiuni contravenţionale, din care 68 amenzi în valoare totală de 2.140.800 lei, 17 avertismente și 5 sancțiuni contravenționale complementare care au constat în suspendarea de activitate pentru functionarea
Image Description

00:55

Se oprește apa în cartierul Progresul

• joi, 31 iulie, timp de patru ore, se va întrerupe furnizarea apei potabile la trei blocuri din cartierul Progresul, pentru executarea unor lucări de reabilitare a rețelei • vor fi afectate, de asemenea, Școala „I. L. Caragiale” și Grădinița nr. 8 Compania de Utilități Publice (CUP) „Dunărea” Brăila anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile în ziua de joi, 31 iulie, între orele 9:00 și 13:00, pentru executarea unor
Image Description

00:49

Cornelia Vîju, lansare de carte la Biblioteca Județeană

• evenimentul va avea loc sâmbătă, 2 august, începând cu ora 10.00, la Sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila Sâmbătă, 2 august, începând cu ora 10.00, iubitorii de lectură sunt invitați la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” (Piața Poligon nr. 4, etaj 3), la lansarea volumului semnat de Cornelia Vîju, „Interviuri cu oameni excepționali”, apărută, anul acesta, la Editura Lucas. „Cu iubire pentru tot ceea ce este brăilean,
Image Description

00:44

Întâlnire de lucru ITM - CECCAR Brăila pe tema REGES ON-LINE

• evenimentul a avut loc săptămâna trecută, sub forma unui seminar interactiv, la sediul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) - Filiala Brăila Zilele trecute, la sediul Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) - Filiala Brăila, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila și membri ai CECCAR, experți contabili și contabili autorizați, dedicată informării cu privire
Image Description

00:21

Comemorare Ștefan Vrăbioru. 26 de ani de la trecerea în neființă a fostului fotbalist

• evenimentul a fost organizat de Viorel Ciucașu și Primăria Ianca • au participat foștii conducători de club și antrenori ai Petrolului Ianca, foștii jucători La câteva zile distanță de când s-au împlinit 26 de ani de la dispariția unuia dintre cei mai buni fotbaliști care au activat la echipe din județul Brăila, este vorba despre Ștefan Vrăbioru, foștii colegi l-au omagiat duminica trecută în cadrul unui eveniment organizat de
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:17

- Cluj - Viperele se înmulțesc alarmant în Cluj! Apel disperat a unui clujean: „Asigurați ser antiviperin la Huedin, au murit oameni în trecut!”

Un clujean trage un semnal de alarmă cu privire la posibilele pericole generate de înmulțirea viperelor în această perioadă. Acesta avertizează că, din cauza încălzirii globale și a temperaturilor foarte ridicate din ultimele săptămâni, numărul șerpilor veninoși ar fi în creștere și cere autorităților să ia măsuri urgente. „Datorită încălzirii globale din ultimii ani și căldurii excesive din ultimele săptămâni, s-a produs o înmulțire a efectivelor de șerpi veninoși, vipere.
Image Description

11:12

- Galati - IMM România: „Fiscalitatea mărită nu rezolvă problema deficitului bugetar” Scris de Cristinel Luca Miercuri, 30 Iulie 2025 10:30

Potrivit celor mai recente informații oferite de Ministerul Finanțelor referitoare la execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2025, aceasta s-a încheiat cu un deficit de 69,80 miliarde de lei, respectiv 3,68% din PIB, față de deficitul de 63,67 miliarde de lei, respectiv 3,62% din PIB, aferent primelor șase luni ale anului 2024. „Constatăm că deficitul bugetului general consolidat a crescut într-o lună cu 5,57 miliarde de
Image Description

11:11

- Vrancea - Vrancea cinstește eroii neamului la mausoleele de la Mărășești și Focșani

Consiliul Județean Vrancea invită toți vrâncenii și pe toți cei care simt românește să participe miercuri, 6 august 2025, la un eveniment cu o profundă încărcătură istorică, dedicat cinstirii eroilor care s-au jertfit pentru libertatea și unitatea României, în Primul Război Mondial. La Mausoleul Eroilor de la Mărășești, începând cu ora 10:00, se va desfășura o ceremonie solemnă ce va include: Începând cu ora 16:00, evenimentele comemorative vor continua la
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
braila WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul braila
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete