Grindeanu: Năstase și Dăncilă nu reprezintă PSD la Beijing
Update cu 1 zi în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

Grindeanu: Năstase și Dăncilă nu reprezintă PSD la Beijing
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că foștii premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă nu reprezintă partidul la vizita controversată din Beijing, unde s-au fotografiat lângă liderii Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong Un.
Grindeanu a subliniat că poziția partidului este proeuropeană și a comentat acțiunile foștilor lideri. „Nu e vorba de ce mă supără pe mine sau nu. E opțiunea dânșilor, opțiunea personală. Linia PSD o știți, e proeuropeană”, a săus Grindeanu.
Întrebat despre delimitare, Grindeanu a spus: „Eu, dacă aș fi fost în locul lor, în mod sigur aș fi evitat asemenea asemenea situații. Dar repet, este opțiunea personală, nu de partid, n-are nicio legătură. Este opțiunea personală atât a domnului Năstase, cât și a doamnei Dăcilă”.
Ministra Afacerilor Externe Oana Țoiu a reacționat: „România nu este și nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onorați în poză lângă Putin”. Ea a mai spus că ambasada a primit o invitație oficială, dar Guvernul nu a participat; conform digi24.ro, foștii premieri apar într-o fotografie de grup la Beijing.