România a realizat aproape 300 de transplanturi în 2025, anunță Agenția Națională de Transplant
Update 3 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda
România a realizat aproape 300 de transplanturi în 2025, anunță Agenția Națională de Transplant
Agenția Națională de Transplant a declarat luni că, în acest an, până la 1 decembrie, au fost efectuate aproape 300 de transplanturi, provenind de la 84 de donatori. În ultimele două zile au fost făcute trei prelevări de organe, în diferite centre din țară.
Pe 28 noiembrie, o prelevare de organe a fost realizată la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), de la un donator în vârstă de 77 de ani, aflat în moarte cerebrală. „În urma acesteia s-au realizat transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni și transplanturi de cornee la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București (#SCUOB) și la Spitalul Universitar de Urgență București – SUUB”, a transmis Agenția.
Ultima prelevare de organe a avut loc pe 29 noiembrie 2025 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, de la un bărbat de 54 de ani aflat în moarte cerebrală. „S-a realizat un transplant hepatic la Spitalul Sf. Maria București. Din nefericire, rinichii nu au fost eligibili pentru transplant în urma testelor microbiologice”, precizează instituția, conform digi24.ro.
Cu ocazia Zilei Naționale, Agenția Națională de Transplant a subliniat: „România dovedește încă o dată că solidaritatea, compasiunea și puterea de a dărui ne definesc ca națiune. Până acum, au avut loc 84 de prelevări de organe și țesuturi de la donatori aflați în moarte cerebrală”. În plus, menționează că aceste fapte au dus la realizarea a aproape 300 de transplanturi în 2025.