România aproape de admiterea în programul Visa Waiver
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 7 minute
Articol scris de: Simona Stan

România aproape de admiterea în programul Visa Waiver
România se află pe ultima sută de metri în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor pentru a fi acceptată în programul Visa Waiver, conform ambasadorului României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru. "Suntem pe ultima sută de metri, adică până la sfârșitul anului fiscal american, care se termină la 1 octombrie anul acesta, suntem convinși că va fi îndeplinit criteriul de a fi sub 3% rata de respingere din toate aplicațiile cetățenilor români pentru vize în SUA", a declarat acesta.
Ambasada Statelor Unite a acordat anul acesta un număr uriaș de vize, estimările arătând că se vor apropia de 50.000, poate chiar 60.000. Extrem de multe aplicații au venit din mediul privat și din cel guvernamental, ceea ce oferă României o șansă considerabilă. În anul fiscal anterior, încheiat la 1 octombrie 2023, rata de respingere a fost de peste 8%, dar speranțele pentru acest an sunt mari.
În afară de reducerea ratei de respingere sub 3%, România mai are de îndeplinit și o serie de măsuri de securitate necesare. Guvernul și Parlamentul României și-au luat angajamentul de a îndeplini aceste măsuri, care includ acorduri de securitate pentru schimburi de informații privitoare la combaterea criminalității transfrontaliere și a terorismului.
"Pe de altă parte, pe lângă acest criteriu, mai avem o serie de măsuri de securitate de îndeplinit. Guvernul și Parlamentul și-au luat acest angajament ca vor îndeplini aceste măsuri, acorduri de securitate pentru schimburi de informații privind combaterea criminalității transfrontaliere și a terorismului și sunt câteva acorduri încheiate sau în curs de încheiere și, în momentul în care vom ști că am încheiat toate aceste obligații, partea americană va fi notificată," a adăugat Muraru.
În acest context, o misiune de evaluare din partea americană ar putea veni în România la sfârșitul acestui an sau în prima jumătate a anului viitor. Departamentul de Stat American și Departamentul Securității Naționale vor trebui să constate îndeplinirea de către România a acestor criterii înainte de a acorda României statutul de membru al programului Visa Waiver.
Întrebat dacă există varianta obținerii unei derogări din partea SUA în cazul în care România nu va îndeplini criteriile cerute, ambasadorul a răspuns că este imposibilă o derogare. "Este imposibilă o derogare," a spus Muraru, explicând că legislația americană este foarte strictă din cauza preocupărilor legate de imigratia ilegală.
"Din punctul meu de vedere este imposibilă o derogare, pentru că există o întreagă discuție cu privire la imigratia ilegală în Statele Unite și este greu. Nici Israelul n-a primit o asemenea derogare, nici Polonia n-a primit o asemenea derogare. Deci această lege, care a fost votată de Congresul american în 1986, este una foarte strictă, pentru că ea se referă în primul rând la măsuri de securitate și de apărare a granițelor Statelor Unite și nimeni nu își permite, dacă o țară nu îndeplinește aceste criterii, să ofere o derogare, pentru că în cazul unui incident de securitate în care ar fi implicat un cetățean al unei țări care a intrat într-o asemenea derogare ar exista un mare mare scandal," a spus Muraru.
Cu toate acestea, ambasadorul României în SUA s-a declarat "foarte optimist" în ceea ce privește includerea României în programul de scutire de vize. "Eu sunt foarte optimist pentru că știu ce s-a făcut și știu în primul rând că există un angajament de ambele părți. Și partea americană a înțeles că România a așteptat prea mult acest moment și noi am baltit, ca să folosesc așa un termen mai puțin academic, la 10% rata de respingere vreme de 10 ani de zile," a mai spus șeful Ambasadei României în SUA.
Ambasadorul Dan-Andrei Muraru a participat duminică la "Romania Day on Broadway", un eveniment lansat în anul 2000, organizat în parteneriat cu Ambasada României din Statele Unite ale Americii, Consulatul General al României din New York și Institutul Cultural Român.