Un spital din București a înființat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi
Inapoi

Un spital din București a înființat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

Postat pe 17 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi, care va cuprinde date precum numărul arsurilor înregistrate la copii şi adulţi, locurile unde sunt tratate şi etiologia acestora, a declarat prof. dr. Dan Mircea Enescu, reprezentant al acestei clinici, transmite Agerpres. Dan Mircea Enescu a spus, marţi, cu prilejul unei conferinţe de presă, că în Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi vor fi înregistraţi pacienţii cu arsuri grave, astfel încât medicii de specialitate să aibă acces la dosarul şi istoricul acestora. Totodată, el a atras atenţia că este nevoie de aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru implementarea Registrului Naţional Unic al Pacienţilor Arşi şi că sunt prea puţine locuri la nivel naţional pentru tratarea persoanelor arse. În altă ordine de idei, Dan Mircea Enescu a anunţat că se lucrează la o nouă bancă de piele care trebuie să fie naţională sau regională. Potrivit lui Dan Mircea Enescu, ar fi de ajuns o bancă de ţesuturi, care să aibă piele în componenţa sa. Pe de altă parte, el a anunţat că a coordonat o campanie de conştientizare privind arsurile la copii, care a fost derulată de Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”. Dan Mircea Enescu a punctat că, anual, în România, peste 10.000 de copii suferă arsuri care necesită asistenţă medicală de urgenţă, potrivit estimărilor medicilor de la această clinică. De asemenea, el a menţionat că aproximativ 100 de copii şi tineri ajung în fiecare an în situaţii critice, care necesită luni sau chiar ani de internare, pentru tratament şi recuperare. El a spus că în cadrul campaniei au fost create şi distribuite materiale precum broşuri, flyere, o carte de benzi desenate educative, o revistă pentru adolescenţi, poveşti audio, un documentar, precum şi tutoriale video de prim-ajutor pentru a-i ajuta pe părinţi să îşi protejeze copiii de arsuri sau să intervină în eventualitatea unei arsuri şi că acestea pot fi consultate şi descărcate gratuit de pe site-ul oficial al campaniei, www.stop-arsuri.ro. De asemenea, Dan Mircea Enescu a menţionat că vor fi trimise cărţi unui număr de 3.000 de medici de familie şi că o campanie se derulează şi pe reţelele sociale. Dan Mircea Enescu a anunţat că peste 700 de familii defavorizate au beneficiat gratuit de truse de prim ajutor în caz de arsură şi de instruire din partea personalului medical cu privire la acordarea primului ajutor, iar peste 100 de copii cu arsuri grave au primit gratuit echipamente compresive, unguente şi tratament pentru reducerea cicatricilor. El a afirmat că în 20 de localităţi din mediul rural s-au desfăşurat activităţi de prevenţie, că au fost susţinute cursuri de prim ajutor în şcoli din ţară, iar 3.000 de medici de familie din zone cu acces redus la instruire au fost informaţi privind abordarea corectă a arsurilor. Dan Mircea Enescu a punctat că activităţile s-au derulat în cadrul unui proiect derulat de Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, în colaborare cu Academia de Ştiinţe Medicale şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din braila

-
-

12:31

Conferință dedicată seniorilor din Brăila. Sănătatea nu are vârstă

* evenimentul va avea loc joi, 26 iunie 2025, ora 17:00 la Grand Hotel Orient Brăila (Strada Rubinelor nr. 1) * organizatoare este Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă * Accesul este gratuit pentru seniorii brăileni care se pot înscrie trimițând un mesaj privat pe pagina de Facebook a Asociației Institutul Român de Îmbătrânire Activă După lansarea oficială din luna mai de la Bucureşti, Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă
Image Description

00:54

CNAIR a câștigat procesul împotriva WeBuild pentru lucrările întârziate la pod

• anunțul a fost făcut, recent, de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pe rețelele de socializare • Curtea de Apel București a confirmat obligativitatea achitării unor penalități de peste 80 milioane lei de către antreprenor pentru cele 800 de zile de întârziere • decizia este definitivă și executorie, au punctat reprezentanții CNAIR Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a ieșit învingătoare din procesul pe care
Image Description

00:50

Două piscine noi în Brăila

• ambele au fost deschise de patronii unor firme deja consacrate în domeniul Horeca • piscina Adriano este situată pe strada Transilvaniei, iar piscina Palace by Orient se află pe strada Danubiului, aproape de faleza Dunării • amândouă își deschid porțile astăzi, miercuri, 25 iunie, fiind binevenite pentru brăilenii care vor să scape de disconfortul termic din această perioadă caniculară Brăila, la fel ca toate orașele din partea de sud
Image Description

00:36

Sfaturi pentru minorii din sistemul de protecție pentru prevenirea violenței școlare, a abuzului, neglijării, exploatării, traficului de minori

• polițiștii de siguranță școlară au discutat cu copiii protejați în sistemul de protecție despre dorințele și aspirațiile lor și modul în care acestea pot fi îndeplinite pe etape ale vieții și în funcție de propria dezvoltare a copilului, fără a fi grăbite, forțate sau exploatate • minorilor le-au fost prezentate riscurile generate de plecările voluntare din apartamentele de tip familial sau de întârzierea în revenirea la domiciliu după ora
Image Description

00:34

Zece medalii pentru Dumi Gym Ianca la naționalele de culturism

• “Speram la un număr mare de medalii, dar acum pot spune că obiectivul a fost depășit”, afirmă Daniel Dumitrescu Rezultatele de la naționalele din acest an ale sportivilor de la Dumi Gym Ianca au fost foarte bune, sportivii pregătiți de antrenorul Daniel Dumitrescu cucerind 10 medalii. Asta în condițiile în care numărul competitorilor și valoarea lor a crescut considerabil. “Consider că rezultatele din 2025 de la naționale au fost
Image Description

Recente din Romania

-
-

16:19

- Constanta - Primăria Cumpăna organizează o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase

Campania este organizată pe zone de colectare, stabilite în funcție de străzile și cartierele comunei, pentru a asigura o desfășurare eficientă și uniformă a procesului. Locuitorii sunt încurajați să predea deșeurile voluminoase într-un mod organizat, conform indicațiilor autorităților locale. Vor fi colectate următoarele tipuri de deșeuri: mochete, covoare, plăpumi, pilote, perne, saltele, obiecte de mobilier (dulapuri, mese, scaune, canapele), precum și articole de uz sanitar deteriorate sau neutilizabile. Pe de
Image Description

16:19

- Cluj - Pădurile din Cluj, jefuite în tăcere! Polițiștii au descoperit sute de metri cubi de lemn ascunși în depozite ilegale din Apuseni FOTO|VIDEO

În urma unei serii de acțiuni intense desfășurate între 20 și 24 iunie 2025, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Poieni, sprijiniți de colegii lor din Negreni și de specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj, au dat o lovitură importantă celor care exploatează ilegal pădurile din județ. În timpul verificărilor, autoritățile au identificat mai multe depozite clandestine de material lemnos, ascunse în zone greu accesibile de pe raza comunelor Poieni și
Image Description

16:18

- Constanta - Horia Constantinescu, mutat disciplinar ca adjunct, în Ialomița: Este un atac direct asupra celor care deranjează sistemul!

„Având în vedere experiența profesională a domnului Constantinescu Horia Miron, (…) precum și profesionalismul de care a dat dovadă pe parcursul activității desfășurate în cadrul instituției, (…) se mută temporar pe funcția publică de conducere vacantă de Comisar Șef Adjunct grad II în cadrul Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață Ialomița”, se arată în dispoziția privind această schimbare. Mutarea este pe o perioadă de 6 luni, până în data
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
braila WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul braila
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete