Valul de caniculă va afecta culturile de vară din Europa
Update cu 1 an în urmă
Timp de citire: 4 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu

Valul de caniculă va afecta culturile de vară din Europa
Valul de caniculă care se extinde săptămâna aceasta în Europa urmează să aibă un impact semnificativ asupra culturilor de vară din sud-estul continentului. Acest val de căldură va influența în special culturile de vară din Balcani, cu accent pe România, care este al doilea mare producător de porumb din Uniunea Europeană.
Meteorologii prognozează temperaturi extrem de ridicate în majoritatea Uniunii Europene în această săptămână. Această caniculă, combinată cu seceta, afectează culturi din alte piețe agricole importante ale lumii. Acest lucru va duce inevitabil la majorarea prețurilor și la scăderea aprovizionării pe plan global, conform unei analize Reuters, preluată de Agerpres.
Vremea joacă un rol crucial pentru cereale, întrucât se apropie perioada de recoltare în emisfera nordică și orice semn de deteriorare sau îmbunătățire poate afecta evoluția prețurilor pe piață. Rapoartele recente indică randamente ridicate și precipitații abundente în Rusia, principalul exportator de grâu. Aceste condiții au dus la creșterea prețurilor la grâu pe plan global, atingând cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni.
„Ne apropiem de un stadiu critic. O săptămână de caniculă a dus deja la scăderea producției. Dacă mai sunt încă două săptămâni de căldură excesivă, vor fi pagube majore”, a declarat Vincent Braak, analist la compania de consultanță Strategie Grain. În consecință, Strategia Grains a înrăutățit previziunile pentru recolta de porumb a UE în 2024.
Luni, sistemul MARS de monitorizare a culturilor agricole din UE a revizuit în scădere estimările privind randamentul pentru porumb și floarea-soarelui din România, sub media ultimilor cinci ani. Aceasta se datorează faptului că seceta a făcut culturile vulnerabile la căldură excesivă și lipsa precipitațiilor.
În contrast, vremea caldă și secetoasă este binevenită în partea vestică a Uniunii Europene, unde ploile abundente au inundat terenurile arabile și au încetinit creșterea plantelor. "Fermierii francezi vor fi încântați. De aceea ne așteptăm la o majorare a culturilor lor", a afirmat Braak. Valul de căldură este de asemenea binevenit în Germania, Danemarca și Polonia. Vara a debutat în Germania cu ploi și vreme rece, iar soarele va ajuta acum la creșterea producției de grâu, prevenind infectiile fungice la cereale, potrivit unui analist german.
Luni, sistemul MARS a redus și mai mult estimările privind randamentul culturilor din UE pentru 2024, din cauza precipitațiilor excesive din Europa Occidentală și a secetei din unele țări din sud-estul continentului.