ȘUȚEȘTI – CANDIDAT COSTICĂ DOBRE: ”Mă angajez să continui proiectele pe care le-am început, să creez proiecte noi și să lucrez cu pasiune și determinare”
Stimați cetățeni ai comunei Șutești, Cu emoție și dedicare, vă anunț oficial lansarea candidaturii mele pentru un nou mandat în funcția de primar al Comunei Șuțești. Acum 4 ani mi-ați acordat încrederea prin votul dumneavoastră, în baza promisiunilor făcute de echipa PSD, ceea ce m-a onorat și responsabilizat. Am avut privilegiul să fiu în slujba cetățenilor, și, alături de echipa PSD, cu sprijinul necondiționat al domnului Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila și al domnului Mihai Tudose, europarlamentar, timp de aproape 4 ani, am realizat multe proiecte importante pentru comunitatea noastră. Așadar, acum, vă vin în întâmpinare cu fapte, nu cu vorbe. Viziunea mea a fost întotdeauna orientată spre progres și dezvoltare durabilă, astfel, avem proiecte finalizate și în derulare în valoare de peste 25 de milioane de euro bugetate din fonduri europene, din bugetul de stat, cofinanțate de Consiliul Județean Brăila sau din bugetul local. În următorul mandat, mă angajez să continui proiectele pe care le-am început, să creez proiecte noi și să lucrez cu pasiune și determinare pentru dezvoltarea comunei noastre pentru că mai sunt multe de făcut. Însă, alături de Francisk Iulian Chiriac și Mihai Tudose cu siguranță vom putea face tot ce ne-am propus și vom construi o comună în care fiecare locuitor să se simtă parte dintr-o comunitate puternică. Vă invit să acordați în continuare încredere echipei PSD și să contribuiți la modelarea viitorului comunei Șuțești. Doar cu sprijinul dumneavoastră vom asigura continuitatea proiectelor. Să lucrăm împreună pentru a face din visurile noastre realitate. Cu respect și recunoștință, Costică Dobre - Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ: Costică Dobre e un primar de nota 10. O știu toți oamenii din Șutești! Gospodar, implicat și mereu aproape de oameni. Cea mai bună definiție a unui primar! I-am fost alături lui Costică mereu și o voi face și de acum încolo! Continuăm împreună! REALIZĂRI MANDAT 2020 – 2024 1. Împrejmuire cu gard la Serviciul Gospodărire Comunală, localitatea Șuțești; 2. Reabilitare vestiare jucători și construire acoperiș stadion; 3. Modernizare alei Cimitir Ortodox Șuțești; 4. Împrejmuire Cimitir Ortodox Șuțești; 5. Rezervor de apă 400 mc la Stația de Apă Șuțești; 6. Achiziționare obiect de patrimoniu – ”Palatul prințului Șuțu”; 7. Reabilitare ansamblu Piață Agroalimentară și dotare cu sistem de supraveghere; 8. Modernizare sistem de iluminat Cimitir Ortodox, localitatea Șuțești; 9. Reparații gard Cimitir Ortodox, localitatea Mihail Kogălniceanu; 10. Împrejmuire cu gard din prefabricate dispensar uman; 11. Construcție și împrejmuire cu gard, parțial, din prefabricate, Gradinița din localitatea Mihail Kogălniceanu; 12. Modernizare spațiu arhivă și bibliotecă; 13. Reabilitare blocuri de locuințe sociale-bloc D; 14. Proiectare, furnizare și execuție centrale fotovoltaice de 25w pentru Primăria Șuțești (2x25w); 15. Construire casă prăznuire, comuna Șuțești; 16. Înregistrare în platforma Ghișeul.ro; 17. Concesionare pășune în mod dual, în vederea înființării unui parc fotovoltaic. Şuţeşti costica dobre primar Francisk Chiriac FRECĂȚEI – CANDIDAT CALOIANU MARIAN: ”Promit că voi fi un primar deschis la dialog, receptiv la nevoile și sugestiile dumneavoastră” Politic 24 April 2024 MĂRAȘU – CANDIDAT COLCEAG ANTONEL: ”Am lucrat împreună pentru a aduce schimbări pozitive și a construi o comunitate mai puternică, mai unită și mai prosperă” Politic 24 April 2024 ROMANU – CANDIDAT MIHĂILĂ NICOLETA: ”Mă angajez să fiu alături de fiecare dintre voi, să ascult și să găsim împreună soluții la orice provocare” Politic 24 April 2024 SURDILA GĂISEANCA – CANDIDAT BARBU NICOLAE: ”Drumul către schimbare poate fi anevoios, dar sunt ferm convins că, împreună, putem realiza schimbări reale și pozitive” Politic 24 April 2024 17 April 2024 Ție ce îți aduce cu adevărat fericire și împlinire? Cati LUPAŞCU Ce înseamnă cu adevărat fericirea? Este una dintre cele mai profunde întrebări. Pentru unii, fericirea poate fi descoperită în relațiile interpersonale, în conexiunile pe care le dezvoltă cu cei apropiați. AlțiiCiteste mai mult Primari contra ”păcănele” Un șofer cu permisul suspendat, urmărit de polițiști, s-a înfipt în gardul unei societăți Bărbat prins cu 25 kg de pește, din specia scrumbie, fără documente Pescăriile la control! Inspectorii DSVSA Brăila au descoperit numeroase nereguli O nouă fabrică la Brăila! Glorious Lightning își extinde producția în Europa ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA. HOTARAREA NR. 194 din 29.03.2024 Magazinul Profi de la Concordia, amendat cu 13.000 de lei Dosarul ”Buricea” s-a înțepenit Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Rezerviști la a doua tinerețe O nouă fabrică la Brăila! Glorious Lightning își extinde producția în Europa
Consiliera locală Emanuela Cristina Zahari de la SOS Romania a transmis un comunicat de presă în care acuză conducerea primăriei Chiscani de ignorarea problemelor cetățenilor vulnerabili din localitate. Potrivit acesteia, în cadrul ședinței Consiliului Local din 24 iulie, ea a cerut primarului Geanina Pospai să pună la dispoziție o mașină pentru a ajuta persoanele în vârstă, bolnave sau nedeplasabile, pentru a fi transportate la medic sau la cumpărături. Răspunsul a
.
Deputații PSD au anunțat că, începând cu data de 1 octombrie 2025, țara noastră va extinde programul de vaccinare gratuită anti-HPV. Potrivit declarațiilor, programul va include atât fetele, cât și băieții cu vârste cuprinse între 11 și 26 de ani.
Conform informațiilor citate de jurnalbr.ro, această schimbare se aplică după aprobarea guvernului a OUG nr. 12/2025, care modifică legea existentă, Legea 95/2006. Anunțul oficial a fost publicat în Monitorul Oficial pe
.
În contextul tensiunilor politice și economice actuale, fostul premier Mihai Tudose a lansat critici dure la adresa premierului Ilie Bolojan. Tudose susține că actualul lider al Guvernului nu deține suficiente cunoștințe în domeniul economic.
Declarațiile au fost făcute în timpul emisiunii "Ai aflat, cu Ionut Cristache", care a fost transmisă în direct pe platforma gandul.ro, notează jurnalbr.ro. Tudose a afirmat că aceste diferențe de opinie sunt cauzate de lipsa de experiență
.
Primarul comunei Silistea, Ilie Efteme, a luat o decizie surprinzătoare, dar lăudabilă, privind organizarea evenimentului tradițional "Zilele comunei". În loc să aloce fonduri pentru această sărbătoare cu spectacole și festivități, edilul a decis să redirecționeze toate sumele provenite din sponsorizări către proiecte sociale și educative.
Potrivit unor surse citate de jurnalbr.ro, decizia a fost luată pentru a sprijini comunitatea într-un mod mai durabil. În locul evenimentului, primăria va investi în proiecte
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.