Potrivit Legii nr. 141/2025, persoanele diagnosticate cu afecțiuni oncologice, fără venituri, beneficiază de calitatea de asigurat fără plata contribuției la sănătate, începând cu 1 august 2025. Măsura vine în sprijinul celor care luptă cu boala și nu au surse de venit, asigurând accesul la servicii medicale și tratamente prin programele naționale de sănătate, fără întreruperi. Această modificare face parte dintr-un pachet mai larg de schimbări legislative care vizează sustenabilitatea sistemului de sănătate și accesul neîntrerupt la îngrijiri medicale esențiale. Începând cu luna august 2025, prin Legea nr. 141/2025, au fost adoptate o serie de măsuri fiscal-bugetare, inclusiv măsuri cu impact în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care, prin implementare, să conducă la sustenabilitate și la asigurarea serviciilor medicale și medicamentelor necesare bolnavilor, precum și la continuitate în acordarea acestora. De la data de 1 august 2025, se menține calitatea de asigurat fără plata contribuției pentru următoarele categorii de persoane: Categoriile de mai jos au calitate de asigurat până la data de 1 septembrie 2025, potrivit legii, iar după această dată, calitatea de asigurat se menține urmare a reținerii la sursă, începând cu data de 1 august 2025, de către plătitorul de venit, a contribuției de 10%, nefiind necesar niciun demers suplimentar din partea acestora: Persoanele coasigurate (650.431 persoane) au calitatea de asigurat până la data de 1 septembrie 2025. După această dată, aceștia își pot menține calitatea de asigurat în situația în care persoana asigurată care îi are în întreținere va depune declarația unică la organul fiscal (disponibilă pe site-ul ANAF) și va plăti 25% din contribuția calculată la 6 salarii minim brute pe economie (echivalentul a 607,5 lei), iar restul de 75% până la data de 25 mai 2026 (1.822,5 lei), sau pot face acest demers în nume propriu. Până la data de 1 septembrie 2025 se menține calitatea de asigurat pentru personalul monahal (2504 persoane), ulterior acesta având posibilitatea să opteze pentru plata contribuției prin depunerea declarației unice la organele fiscale și plata a 25% la data depunerii declarației, iar restul de 75% până la data de 25 mai 2026. Bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naţionale de sănătate, care nu realizează venituri (58.200 persoane), alții decât cei cu afecțiuni oncologice (7.193 persoane), vor beneficia în continuare de servicii medicale, servicii conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale acordate în cadrul programului național de sănătate al cărui beneficiar este, precum şi de serviciile medicale care stau la baza acordării acestora (consultații și spitalizări) cuprinse în pachetul de serviсіi medicale de bază, până la vindecarea respectivei afecţiuni. Referitor la concediile medicale pentru boală obișnuită (cod indemnizație 01), începând cu data de 1 august 2025, cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii se determină în funcție de totalul zilelor de concediu medical acordat pentru fiecare episod de boală, după cum urmează: Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă pentru unele boli cardiovasculare se menține la nivelul actual, de 75% din baza de calcul. Pentru concediile medicale eliberate în cadrul unui episod de boală pentru care certificatele de concediu medical iniţiale au fost eliberate până la data de 1 august 2025, se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data eliberării certificatelor de concediu medical iniţiale.
• peste 19 milioane lei pentru investigații medicale în 2025 • brăilenii care au nevoie de analize de laborator, investigații imagistice, RMN sau CT au dreptul să beneficieze de servicii medicale gratuite, prin decontare de la Casa de Asigurări de Sănătate Brăila • în prezent, peste 13 unități medicale din municipiul Brăila oferă investigații paraclinice decontate • printre acestea se numără și clinici private dar și spitale publice, care asigură
.
• de la 1 august 2025, a intrat în vigoare Legea nr. 141/2025, care aduce modificări semnificative în sistemul de asigurări sociale de sănătate, vizând atât categoriile de persoane asigurate, cât și modul de plată a contribuțiilor și cuantumul concediilor medicale • statutul de asigurat nu mai este garantat pentru toți, coasigurații, personalul monahal și alte categorii vulnerabile trebuie să depună declarații și să achite contribuții pentru a beneficia în
.
• într-un comunicat de presă sunt enumerate echipamentele performante deja achiziționate • în 2025, Consiliul Județean Brăila va aloca 48,6 milioane de lei Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila • ”Dotările sunt importante, dar sufletul spitalului îl dați voi, cei care salvați vieți zi de zi”, a punctat președintele CJ într-un apel adresat cadrelor medicale Consiliul Județean Brăila reafirmă angajamentul față de sănătatea cetățenilor prin investiții continue în modernizarea și
.
• InfoCons - Protecția Consumatorilor trage un semnal de alarmă în legătură cu produsele periculoase de tip „protecție solară” identificate în Sistemul de Alertă European • cele mai multe dintre produse, peste 87%, prezintă risc chimic și conțin ingrediente care pot dăuna sistemului reproducător și sănătății copilului nenăscut Peste 30 de produse de protecție solară au fost incluse în așa-zisele Alerte de periculozitate gravă, potrivit InfoCons - Protecția Consumatorilor. InfoCons
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.