• la Parohia Radu Vodă - Bărăganul, programul filantropic „Împărțim bucurie” a ajuns la cea de a IV-a ediție • în cadrul acestui program, copiii și-au vândut icoanele realizate pentru Duminica Ortodoxiei, iar cu banii strânși au cumpărat alimente, rechizite și dulciuri pentru semenii lor În prima duminică a Postului Mare, în toate parohiile din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost organizate manifestări liturgice și misionare prilejuite de cinstirea Duminicii Ortodoxiei. O astfel de activitate, la care au luat parte copiii îndrumați de părintele paroh, s-a desfășurat în Parohia Radu Vodă, din comuna Bărăganul. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, programul social filantropic „Împărțim bucurie” a ajuns la cea de a IV-a ediție. În cadrul acestui program, copiii și-au vândut icoanele realizate pentru Duminica Ortodoxiei, iar cu banii strânși au cumpărat alimente, rechizite și dulciuri pentru semenii lor. Pentru munca depusă în aceasta săptămână duhovnicească, copiii au primit daruri ce au constat in cărți de rugăciune, icoane si rechizite școlare”, ne-au precizat surse din cadrul parohiei brăilene. Duminica Ortodoxiei este prima duminică din Postul Sfintelor Paști. Această duminică amintește de evenimentele din 11 martie 843, de la Constantinopol - la acea vreme, capitala Imperiului Bizantin -, când a fost restabilit cultul sfintelor icoane. Pentru că această zi a fost considerată o victorie a Ortodoxiei impotriva ereziilor timpului, s-a stabilit ca prima duminică din Postul Paștelui (Postul Mare) să fie numită „Duminica Ortodoxiei”, o zi care să amintească de biruința Bisericii asupra ereziilor. Odinioară, în această duminică, se citea, în cadrul Sfintei Liturghii, un document care purta numele de Synodicon. Acest document condamna ereziile și celebra memoria tuturor celor care au contribuit la izbânda adevăratei credințe în Biserică. Există documente care atestă că acest lucru se săvârșea în secolele IX-X, în cadrul Sfintei Liturghii, între „Sfinte Dumnezeule” și pericopa de la citirea Apostolului. Mai târziu, citirea Synodiconului era la finalul Utreniei sau în cadrul acesteia. La această lectură a Synodiconului participau și credincioșii cu răspunsurile: „Anatema să fie!”, atunci când se pomeneau ereticii, și „Veșnică pomenire!”, când erau menționați apărătorii dreptei-credințe ortodoxe. Parohia Radu Voda Bărăganul Duminica Ortodoxiei ajutoare Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Social 29 March 2024 „Filon de România”. Preselecție la Centrul de Creație Brăila Social 29 March 2024 PROTEJEAZĂ-TE! Informează-te obiectiv! Ştirile false pot avea consecinţe reale! Social 28 March 2024 Acțiune social-filantropică la Căminul de vârstnici din Lacu Sărat Social 28 March 2024 20 March 2024 Neuronii oglindă. Un pamflet ce explică științific corupția Cati LUPAŞCU În structura complexă a creierului uman, există un grup distinct de neuroni specializați, care sunt implicați atât în momentul în care o persoană execută o anumită acțiune, cât și atunci când observă aceeași acțiuneCiteste mai mult Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Armata caută resturile unei drone căzute în Insula Mare, zona Filipoiu Agricultori, banii înapoi! Cu 175 km/h pe raza localității Vărsătura. Patru şoferi vitezomani prinşi în Vărsătura, în toiul nopţii Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Șantiere trezite la viață în Brăila: se lucrează intens inclusiv pe timp de ploaie Circulația tramvaielor de pe Bdul. Dorobanților, întreruptă temporar Trafic blocat pe Bdul. Dorobanților. Un stâlp de electricitate s-a înclinat periculos după ce a fost izbit de o mașină condusă de un tânăr în vârstă de 19 ani Se pot încasa banii cash din cardurile de energie! Află cine este eligibil Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Taximetriști vs ”boltiști”. Război total
Se anunță temperaturi de circa 30 de grade Celsius în acest week-end prelungit cu minivacanța de Rusalii
Brailenii dispun de numeroase opțiuni pentru a se răcori în aceste zile călduroase. Conform site-ului obiectivbr.ro, proprietarii de piscine și administratorii plajelor de la Lacu Sărat au dat startul sezonului estival, așteptând cu nerăbdare clienții.
După ploile și temperaturile scăzute de la sfârșitul lunii mai, vremea s-a încălzit considerabil, revenind la valorile obișnuite pentru începutul
.
Inaltpreasfintitul Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, a participat sâmbătă, 31 mai, la un eveniment religios în satul Tarlele Filiu, județul Brăila. Potrivit obiectivbr.ro, ierarhul a oficiat un parastas pentru monahia Eudoxia Manolache, sora sfântului Dometie cel Milostiv, precum și pentru toți membrii neamului său care au trecut la domnul. După Sfânta Liturghie, el a vizitat Casa Memorială a Sfântului Dometie și a vorbit despre viața și credința strămoșilor, menționează parintele
.
Conferința preoțească semestrială din Eparhia Dunării de Jos, subliniază importanța trăirii în armonie cu credința
Marti, 27 mai, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, a avut loc conferința semestrială a clerului din Eparhia Dunării de Jos, notează obiectivbr.ro. Evenimentul a fost condus de arhiepiscopul Casian și a reunit preoți și cântăreți bisericești din județele Galați și Brăila. Potrivit sursei, în deschiderea evenimentului, s-a oficiat Sfânta Liturghie, la care a participat și Înaltpreasfintitul
.
Numărul șomerilor în județul Brăila a scăzut ușor în luna aprilie 2025, potrivit datelor oficiale. Conform raportului publicat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila, la finalul lunii, erau înregistrate 5.371 de persoane fără loc de muncă, reprezentând 4,98% din populație, cu o reducere de numai 0,15% față de luna anterioară. Comparativ cu aceeași perioadă din 2024, rata șomajului este însă mai mare cu 1,04%, menționează sursa
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.