Unul dintre cele mai interesante meciuri a avut loc la Traian între echipa a doua a clubului Victoria Traian și liderul ligii a IV-a, Viitorul Cireșu. În echipa gazdă au evoluat mai mulți titulari de la prima formație, precum portarul Dinu și jucătorii de câmp Preda, Cireașă, Chivu, P. Ioan, R. Oprea, Ene. De partea cealaltă au absentat nume importnte precum Cătălin Constandache, Alin Radu, Mîță, Mocanu, I. Șerbănescu. În aceste condiții meciul a fost unul echilibrat, cu mențiunea că la capitolul posesie a mingei și la cel al ocaziilor de gol echipa din Cireșu a fost net superioară. Viitorul Cireșu a avut prima mare șansă de a deschide scorul în minutul 9 când Niță i-a pasat lui Stelian Nicoliță care a șutat la poartă, iar Dinu a reținut mingea în doi timpi. Replica formației gazdă a venit în minutul 12 când Done a șutat prin surprindere iar Gabi matei a reușit să rețină mingea. În minutul 16 Cireașă a lvit mingea cu mâna în propriul careu iar centralul Ninel Orășanu a arătat punctul cu var. Cotigă a marcat șI echipa oaspete conducea cu 1-0. Doar 6 minute a durat bucuria Rezultatele și marcatorii fazei optimilor: Voința Vișani - Viitorul Galbenu 2-7 (0-2) Pănuță (min. 51, 56) / Urban (min. 7, 63), L. Radu (min. 33), F. Ion (min. 59, 70), I. Feraru (min. 65, 68) Voința Bărăganul - ACS Comunal Cazasu 2-3 (1-3) Ușurelu (min. 5, 67) / Murganu (min. 1), P. Andronache (min. 10), Gologan (min. 21) Gloria Movila Miresii - Daous Dava Brăila 2-3 (0-1) Ionescu (min. 83), Tudorache (min. 91) / L. Boariu (min. 6), Căpriță (min. 70), Ștefan (min. 76) Tractorul Viziru - Victoria Traian 0-4 (0-3) Mogoș (min. 35, 69), Recuci (min. 37), Bîrlădeanu (min. 41) Local Mircea Vodă - Tricolorul Lanurile 3-1 (1-0) Bălan (min. 8, 77, 93) / Stoica (min. 69) Dunărea Gropeni - Sportul Chiscani 1-4 (1-30 Duțu (min. 35) / Luca (min. 8, 53), Streche (min. 15), Stroe (min. 29) Victoria Traian II - Viitorul Cireșu 1-2 (1-2) Tănăsuică (min. 21) / Cotigă (min. 16), Chirpac (min. 35) Brăila optimi cupa romaniei braila Victoria traian braila viitorul ciresu braila Cupa României la box cadeți. Victorii înainte de limită obținute de sportivii de la CSM Brăila Sport 12 April 2024 Academie de handbal la Brăila! Sport 11 April 2024 Spectacol în prima zi a Cupei României la box cadeți Sport 11 April 2024 Chinezoaica Adriana Zuxuang Shang, campioană națională la kata Sport 11 April 2024 8 April 2024 Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu a-ți face patul! Cati LUPAŞCU ”If you want to change the world, start off by making your bed!", în traducere: ”Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu a-ți face patul!”. Afirmația aparține amiralului William H. McRaven, un fost comandant al ForțelorCiteste mai mult E gata, dar mai durează Academie de handbal la Brăila! 14 judecatori s-au alăturat colectivelor de la Judecătoria Brăila şi Judecătoria Făurei Adolescentă fără permis, depistată de polițiști în orașul Însurăței Explozie în cartier Obor, pe Aleea Mugurilor Amplu exercițiu de mobilizare a rezerviștilor din Brăila și Galați Cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade, la Brăila E gata, dar mai durează Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Se pot încasa banii cash din cardurile de energie! Află cine este eligibil Explozie în cartier Obor, pe Aleea Mugurilor
Pe 7 septembrie, de la ora 11:00, vor avea loc numeroase partide: Dinamic Unirea – Siretul Vădeni, Victoria Traian 2 – Gloria Movila Miresii, Viitorul Șuțești – Speranța Măxineni, Unirea Grădiștea – Voința Plopu și alte meciuri.
Noul sezon al fotbalului județean începe cu etapa Cupa Râmâniei, faza județeană, în Brăila. În această fază, 13 meciuri sunt programate în două zile. Conform AJF Brăila, Speranța Măxineni și Dunărea Sport Lacu Sărat
.
Prima etapă a noului sezon din Liga Florilor la handbal feminin a fost deschisă cu o victorie strânsă. Partida dintre HC Dunărea Brăila și SCM Râmnicu Vâlcea a atras interesul publicului numeros din Sala Polivalentă.
Meciul, disputat pe 31 august 2025, a fost dominat de tensiune până în ultimul minut, iar cele două echipe și-au mărturisit obiectivele pe calea către titlu.
La final, alb-albastrele s-au impus la limită cu scorul 23-22, într-un
.
În etapa inaugurală a Ligii a III-a, sezonul 2025-2026, Victoria Traian a jucat la egal cu KSE Târgu Secuiesc în prima repriză. În minutul 18, gazdele au ratat deschiderea, iar portarul oaspeților, Alin Mihai, a avut un reflex salvator. În minutul 22, Traian a deschis scorul prin Pungă, dintr-o lovitură de la 11 metri, iar la pauză scorul a rămas 1-1.
În repriza a doua, gazdele au preluat conducerea în minutul
.
Noua stagiune a Ligii Florilor a început cu un succes greu pentru HC Dunărea Brăila, care a învins SCM Râmnicu Vâlcea cu 23-22. Partida a fost un spectacol, animată de fani mulți în Sala Polivalentă, iar echipele își doresc prezența în cupele europene în sezonul 2025-2026.
În prima repriză, jocul a fost echilibrat, cu șase momente de conducere alternativă și 10 egaluri, ultima la 10-10 în minutul 22. La pauză, Dunărea
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.