Înfrângere categorică pentru Dacia Unirea, la Sporting Liești
Postat pe 31 Mar 2024
Update cu 4 luni în urmă
Timp de citire: 4 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu
• în ultima etapă a returului Ligii a III-a, echipa brăileană a fost învinsă cu 5-0, la Liești Formația brăileană a încasat cinci goluri la Sporting Liești, în ultima etapă a returului Ligii a III-a și, de pe locul al 6-lea, va juca în partea a doua a campionatului în play-out. La Liești, Dacia Unirea a trimis de două ori mingea în barele porții adverse, în prima repriză prin Turcu, în cea de a doua prin Koko, dar nu a marcat nici golul de onoare. Sporting a condus cu 3-0 la pauză, au marcat Costea (min. 7), Stan (min. 18) și Crihană (min. 45). Formația din Liești a mai înscris de două ori în repriza a doua, prin Grigoraș (min. 74), din penalty, și Stan în cel de-al treilea minut de prelungire al părții secunde. Dacia Unirea este singura formație de Liga a III-a din județul Brăila care nu este amenințată cu retrogradarea. Sâmbătă, în prima etapă a turneului play-out, echipa brăileană va juca pe Municipal, cu Viitorul Ianca. Dacia Unirea: Moisoiu – Eloh, Sava, Simion (min. 80: Condruz), Boroditenco, Răileanu (min. 60: Ghiță), Baștiurea, Boroșu (min. 46: Mohammed), Altay (min. 80: Postolache), S. Turcu (min. 60: Duțu), Koko. dacia unirea înfrângere 5-0 Sporting Lieşti ultima etapă retur Liga a III-a S-a stabilit țintarul optimilor Cupei României, faza județeană la fotbal Sport 29 March 2024 Egal spectaculos, 35-35, între CSM București și HC Dunărea Sport 29 March 2024 Derby în Liga Florilor. Campioana CSM București versus HC Dunărea Brăila Sport 28 March 2024 “Edmond Nicolau”, campioană județeană a O.N.S.S. la rugby tag Sport 28 March 2024 20 March 2024 Neuronii oglindă. Un pamflet ce explică științific corupția Cati LUPAŞCU În structura complexă a creierului uman, există un grup distinct de neuroni specializați, care sunt implicați atât în momentul în care o persoană execută o anumită acțiune, cât și atunci când observă aceeași acțiuneCiteste mai mult “Ultima strigare”, pe strada Apollo, de la pod până la intersecția cu bulevardul Dorobanţilor Cu animalele la păşunat, ilegal, în zona împădurită de pe malul Dunării Activitățile dedicate Zilei Jandarmeriei Române debutează în Parcul Monument. Va fi prezentată cea mai nouă autospecială intrată în dotarea Jandarmeriei Brăila S-a finalizat reabilitarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Circulația tramvaielor de pe Bdul. Dorobanților, întreruptă temporar Armata caută resturile unei drone căzute în Insula Mare, zona Filipoiu CJ Brăila și-a dat acordul pentru un proiect privat în domeniul agricol Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Se pot încasa banii cash din cardurile de energie! Află cine este eligibil Taximetriști vs ”boltiști”. Război total
Competițiile de fotbal juvenil organizate de AJF Brăila au continuat cu etapa a 6-a, aducând în fața spectatorilor o serie de meciuri echilibrate și captivante. Deși unele scoruri nu reflectă întotdeauna intensitatea jocului, entuziasmul echipelor din județ este evident.
La categoria U19, s-au desfășurat două meciuri în cadrul etapei: CS Faurei a învins ACSC Cazasu cu 7-0, iar Stars Brăila a câștigat în fața Luceafărului Brăila cu 4-0. Clasamentul este condus
.
Campionatul de Minifotbal Brăila a ajuns la finalul turului, iar Juventus Under 19 s-a impus ca lider al competiției, devenind campioană de toamnă. Ultima etapă a avut loc în weekendul trecut, iar rezultatele au fost în general conforme așteptărilor.
Juventus Under 19 a obținut o victorie convingătoare cu 4-1 împotriva echipei Sporting, consolidându-și astfel poziția de lider. În alt meci, Minifotball-Boys a condus cu 2-0 în fața echipei Riders, dar rezultatul
.
Dacia Unirea Brăila a înregistrat prima sa victorie din acest sezon al Ligii a III-a, învingând Voința Limpezis cu 4-0, într-un meci ce a avut loc în etapa a treia. Această partidă a fost clasificată ca un "derby" între ultimele două clasate ale Seriei a II-a, iar brăilenii au dominat jocul de la început până la sfârșit.
Sub privirile a aproximativ 100 de spectatori, echipa antrenată de Alin Panzaru a reușit
.
Victoria Traian a realizat o a șaptea victorie consecutivă în Liga a IV-a, impunându-se cu un categoric 6-1 asupra echipei Tricolorul Lanurile. După această rundă, podiumul este completat de Viitorul Ianca și ACSC Cazasu, în timp ce Sportul Chiscani a coborât pe locul patru.
În etapa a șaptea, Sportul Chiscani s-a confruntat cu formația Daous Dava Braila, ocupanta locului cinci. Meciul a fost unul foarte tacticizat, cu ambele echipe concentrându-se mai
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.