• “Un rezultat echitabil” este concluzia oficialilor celor două grupări Duelul din etapa a 4-a a turneului play-out al Ligii a III-a, Viitorul Șuțești – Viitorul Ianca a fost unul echilibrat încheiat cu un rezultat echitabil, spun reprezentanții celor două cluburi. “Un joc echilibrat cu șanse de gol mai mari în dreptul nostru, dar fotbalul se joacă pe goluri. Nu am marcat și am fost taxați. Mucuță a fost jucătorul partidei, a reușit să înscrie două goluri și mai putea marca unul. Rezultat echitabil spun eu, dar rămân cu regretul că puteam câștiga și erau 3 puncte mari. Rămânem în cursa de a ne menține în acest eșalon și mergem la Hamangia Baia să câștigăm”, ne-a declarat Ionel Drăgoi, directorul sportiv al echipei Viitorul Șuțești. “Partida a început în nota de dominare a noastră, iar în primele 5 minute am irosit două mari ocazii de a deschide scorul. Jocul s-a echilibrat, au fost ocazii de ambele părți. Am trecut în avantaj după reușita lui Moroianu. După o greșeală în lanț a jucătorilor noștri am fost egalați. Moroianu a irosit o mare șansă de a ne readuce în avantaj Gazdele au înscris pentru 2-1 și în continuare s-a jucat pe contre. Noi am mers la Șuțești cu gândul de a câștiga dar și acest punct obținut este foarte important pentru că am urcat pe locul al treilea în Seria a II-a și în acest moment, matematic, suntem salvați sportiv de la retrogradare”, a punctat Nicușor Baldovin, antrenorul echipei Viitorul Ianca. Filmul meciului: Putea fi 1-0 pentru oaspeți chiar în primul minut însă Trandafir a ratat din 3 metri. Gabor a fost lapost la șutul lui Gherghișan, de partea cealaltă Tudor a deviat în corner mingea șutată de Ghergișan. Păvălache (min 27) a centrat din corner șI Moroianu a deschis scorul, 0-1. Mucuță (min. 36) i-a pasat lui Gherghișan care a șutat plasat dar Gabor a deviat mingea în corner. Cu două minute înainte de pauză Tarozzi a fost faultat în suprafața de pedeapsă, Dragoș Mucuță a transformat penalty-ul acordat gazdelor astfel că după primele 45 de minute scorul a fost egal, 1-1. Viitorul Șuțești a preluat conducerea în minutul 52, 2-1, după golul marcat de Dragoș Mucuță, după o fază la care au mai participat Marius Dima șI Coteț Viitorul Ianca a restabilit egalitatea, 2-2, prin Mădălin Calu în minutul 69. Cel mai bun jucător de pe teren, Dragoș Mucuță a fost foarte aproape de a marca și al treilea gol, dar a șutat peste transversală iar partida s-a încheiat nedecis, 2-2. Viitorul Șuțești: G. Tudor – L. Coteț, Postolea, Custură, Drăguț - Chihaia, Irimia – Tarozzi, Gherghișan, C. Nicolae – D. Mucuță. Au mai jucat: Tiutiu, M Dima. Viitorul Ianca: Gabor – M. Tudor, Moroianu, Defta, Păvălache (min. 77: S. Stoica) - F. Dima, Trandafir (min. 91: Comșa), G. Oprea (min. 46: Neicu), M. Calu – Cheleș (min. 84: Naiman), M. Coman. viitorul sutesti remiză 2-2 Viitorul Ianca etapa a 4-a play-out Liga a III-a Victorii pentru Viitorul Cireșu și Victoria Traian înaintea meciului direct Sport 22 April 2024 Fetele de argint Sport 22 April 2024 Dacia Unirea – Hamangia Baia, 7-0 Sport 22 April 2024 HC Dunărea, medaliată cu argint la Final Four-ul Cupei României Sport 21 April 2024 17 April 2024 Ție ce îți aduce cu adevărat fericire și împlinire? Cati LUPAŞCU Ce înseamnă cu adevărat fericirea? Este una dintre cele mai profunde întrebări. Pentru unii, fericirea poate fi descoperită în relațiile interpersonale, în conexiunile pe care le dezvoltă cu cei apropiați. AlțiiCiteste mai mult Fiul lui Costin. Acuzații grave Victorii pentru Viitorul Cireșu și Victoria Traian înaintea meciului direct Seminar organizat de CCIA, oportunitate valoroasă pentru participanți Dacia Unirea – Hamangia Baia, 7-0 O nouă fabrică la Brăila! Glorious Lightning își extinde producția în Europa ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA. HOTARAREA NR. 194 din 29.03.2024 CAMPIOANA ”De la 1 martie, Compania de Utilități Publice Dunărea a scumpit și mai mult apa potabilă și serviciile de canalizare” Vești bune de la Guvern. Intră mai devreme banii în cardurile sociale Rezerviști la a doua tinerețe O nouă fabrică la Brăila! Glorious Lightning își extinde producția în Europa
În etapa a doua a Ligii Florilor, HC Dunărea Brăila a învins Rapid București cu 27-24, calificându-se drept una dintre pretendentele la podium. Sub comanda lui Jan Leslie, formația brăileană a dictat ritmul și a fost la înălțime în derbyul din Polivalentă.
Brăila își consolidează poziția printre pretendentele la podium și la cupele europene în acest sezon, datorită jocului echipei. Raicea a fost figura principală, înscriind 12 goluri până în minutul
.
Programul etapei a II-a include meciurile de vineri și sâmbătă: CSM Râmnicu Sărat – Unirea Braniștea, CS Blejoi – KSE Târgu Secuiesc 2; Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – Sporting Liești, Victoria Traian – Petrolul Ploiești 2, iar CS Păulești – Dacia Unirea Brăila se află în program.
Sâmbătă, 6 septembrie, în runda a doua a ligii a III-a, formația brăileană joacă de la ora 17:00, la CS Păulești. Dacia Unirea
.
Duelul de sâmbătă promite o confruntare echilibrată, cu un public numeros în tribune. Ambele formații au pierdut în runda inaugurală, iar Victoria Traian speră la reacție pozitivă pe teren propriu, în timp ce Petrolul 2 caută să-și asigure un rezultat bun.
Victoria Traian joacă sâmbătă, 6 septembrie, la 17:00, pe teren propriu cu Petrolul 2, în Liga a III-a. Formațiile au pierdut în runda inaugurală. Victoria Traian a fost învinsă 3-1
.
Polivalenta brăileană se pregătește să găzduiască un meci electrizant vineri, 5 septembrie, de la ora 17:30. În cadrul etapei a doua a Ligii Florilor, HC Dunărea Brăila întâlnește Rapid București într-un derby ce promite spectacol și tensiune. Meciul adună laolaltă două echipe vecine de clasament din sezonul trecut, ambele animate de obiective clare: brăilencele vor să-și consolideze un început perfect de sezon, în timp ce giuleștencele caută revanșa după un
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.