Care parlamentari nu vor mai primi bani pentru chirie
Inapoi

Care parlamentari nu vor mai primi bani pentru chirie

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Ultima oră
Parlamentarii care au proprietăţi în Bucureşti-Ilfov nu vor mai primi bani pentru chirie de la forul legislativ. Decizia a fost luată luni de plenul comun al celor două Camere, cu 361 de voturi pentru și 2 abţineri, transmite News.ro. Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 41 din legea 96/2006 privind Statulul deputaţilor şi al senatorilor, în sensul excluderii de la dreptul de a beneficia de sumele forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti a deputaţilor şi parlamentarilor care au domiciliul sau care deţin, personal ori împreuna cu soţul/soţia, în proprietate un imobil cu destinaţie de locuinţă situaţ în municipiul Bucureşti, precum şi a celor ai coror soţi/soţii deţin un astfel de imobil. „Fără bani de la stat pentru cazarea parlamentarilor cu proprietăţi în Bucureşti-Ilfov! Reforma statului trebuie să plece de la vârf şi nu de la oamenii care muncesc din greu! Astfel, Parlamentul a votat astăzi modificarea pe care am propus-o, în regim de urgenţă, la Statutul deputaţilor şi senatorilor, prin care nu mai este posibilă decontarea cheltuielilor cu chiria pentru parlamentarii care deţin o locuinţă în Capitală sau în judeţul Ilfov”, a susținut Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților. Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai afirmat că este prima anomalie legislativă pe care o corectează ca preşedinte al Camerei Deputaţilor şi acesta este doar începutul.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Ultima oră

Pagina de facebook

-
-

Recente din braila

-
-

00:46

Numeroase incendii la sfârșit de săptămână

• de vineri până duminică, pompierii brăileni au fost solicitați să stingă trei incendii care au afectat proprietăți pe raza municipiului Brăila • de asemenea, și în județ au fost semnalate mai multe incendii de vegetație care au mistuit inclusiv culturi de grâu aflate în perioada recoltării Sfârșit de săptămână cu numeroase solicitări de intervenție pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila. Vineri, 27 iunie, la ora 22.30, Detaşamentul
Image Description

00:42

Obiectiv realizat. Victoria Traian a promovat în Liga a III-a

• a câștigat cu 2-1 returul cu Carpați Nehoiu • Andrei Crăciun și Pungă au marcat pentru echipa din Traian Județul Brăila are și în sezonul 2025-2026 o reprezentantă în Liga a III-a, după ce Victoria Traian a câștigat și meciul retur cu campioana județului Buzău și și-a realizat obiectivul cel mai pretențios, promovarea într-un eșalon superior. În tur, la Nehoiu, a fost 1-0 pentru Victoria Traian, iar în retur,
Image Description

00:38

Au fost desemnați câștigătorii Simpozionului de Artă Plastică - Tabăra de pictură 2025

• Premiul I la Secțiunea Pictură a fost câștigat de Sonia-Elena Ocheșel, clasa a V-a la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” Brăila, iar Premiul I la Secțiunea Desen a fost adjudecat de Laurențiu Chițu, clasa a XII-a, Liceul de Arte „Ionel Perlea” Slobozia • juriul Taberei de pictură a fost format din artiștii plastici Jana Andreescu (președinte juriu), Leonte Năstase și Traian Țamuris Organizat de Consiliul Județean Brăila, prin Centrul
Image Description

00:32

Jandarmi în acțiune

• în cadrul acțiunilor desfășurate de jandarmi, săptămâna trecută, s-au dat amenzi pentru deranjarea ordinii publice, dar s-au constatat și cinci infracțiuni mixte cu patru autori, fiind sancționați pentru lovire sau alte violențe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului • s-a mai constatat o infracțiune, doi bărbați, de 20 și 31 ani, fiind depistați cu un plic autosigilant și o țigară ce conțineau
Image Description

00:31

Catedrala „Nașterea Domnului”, pregătită pentru slujba de sfințire

• la 35 de ani de la punerea pietrei de temelie, cea mai mare biserică a Brăilei va fi sfințită, cel mai probabil, în toamna acestui an • pictura interioară a Catedralei a fost finalizată, se mai lucrează la finisajele din pridvor, iar exteriorul impunătorului edificiu capătă acum o nouă înfățișare După ce, în a doua zi de Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:12

- Buzau - A fost semnat contractul de proiectare a Centrului de Excelență pentru Învățământ Dual-Tehnic

Luni, 30 iunie, în sala „Nicu Constantinescu” a Primăriei Buzău, a avut loc semnarea contractului de proiectare aferent obiectivului de investiții „Centrul de Excelență pentru Învățământ Dual-Tehnic Preuniversitar și Universitar Buzău”. Acest proiect strategic, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), are scopul de a susține formarea profesională a tinerilor în parteneriat direct cu mediul economic local. Consorțiul care va gestiona proiectul reunește parteneri importanți, printre care Universitatea
Image Description

01:09

- Olt - Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, despre gaura bugetară: „Am întins plapuma mai mult decât ne permiteam”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a criticat luni faptul că bugetele au fost construite nerealist, cu estimări de venituri exagerate și cheltuieli subevaluate. Prin urmare, acesta a precizat că a găsit la Ministerul Finanțelor o economie vulnerabilă, față de acum cinci ani când a preluat inițial portofoliul la același minister: “Prima săptămână de când am preluat, din nou, portofoliul Finanțelor. Ce am găsit și cum arată România astăzi, față de acum
Image Description

01:07

- Buzau - Bolojan așteaptă demisia de onoare a lui Mocanu. Mocanu, nu și nu!

Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, susține că vrea să schimbe PNL din temelii. Acesta a anunțat o serie de acțiuni punctuale, în cadrul ședinței interne de sâmbătă, 28 iunie. Printre măsurile pe care acesta dorește să le introducă la nivelul formațiunii se numără „demisia de onoare”. Președinții de organizații aflate pe ultimele zece locuri la alegeri vor trebui să se retragă, susține Bolojan. „Reintroducem în statut demisia de onoare
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
braila WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul braila
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete