Putin, despre ofensiva rușilor din Harkov: „Este vina ucrainenilor”. Dictatorul rus spune că nu are în plan să cucerească orașul
Nationale

Putin, despre ofensiva rușilor din Harkov: „Este vina ucrainenilor”. Dictatorul rus spune că nu are în plan să cucerească orașul

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri, la finalul vizitei sale de stat în China, că armata rusă nu intenţionează să cucerească oraşul Harkov, capitala regiunii cu acelaşi nume din nord-estul Ucrainei, relatează EFE, potrivit Agerpres. „În ceea ce priveşte Harkovul, în prezent nu există astfel de planuri”, a spus el, răspunzând la o întrebare ce i-a fost adresată într-o conferinţă de presă la Harbin, oraş în nord-estul Chinei, pe

Articol postat în data 17 May 2024
Două femei judecate pentru falsificarea fișei medicale în timpul pandemiei de Covid
Nationale

Două femei judecate pentru falsificarea fișei medicale în timpul pandemiei de Covid

Două femei, medici la Spitalul Clinic CF2 din București, au fost trimise în judecată pentru fals intelectual. Potrivit anchetei, acestea au fost acuzate că au falsificat diagnosticul unei femei în martie 2021, în timpul pandemiei de COVID-19 și a restricțiilor privind internările pacienților cu simptome specifice bolii. Femeia a fost adusă la spital în acea lună cu simptome specifice infecției cu SARS-CoV-2. Însă, medicii de gardă de la Spitalul Clinic CF2,

Articol postat în data 17 May 2024
Grindeanu: „N-am emoţii că nu vor fi finalizate lucrările prinse în PNRR pe zona rutieră. Am semne de întrebare pe zona de CFR”
Nationale

Grindeanu: „N-am emoţii că nu vor fi finalizate lucrările prinse în PNRR pe zona rutieră. Am semne de întrebare pe zona de CFR”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu are „emoţii” că nu vor fi finalizate toate lucrările cuprinse în PNRR pe zona rutieră, dar a adăugat că are semne de întrebare pe zona de cale ferată, pe anumite loturi. Sorin Grindeanu a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă ştie care este graficul lucrărilor pentru modernizarea căii ferate Lugoj-Timişoara. ”Eu nu pot să spun că sunt foarte mulţumit că

Articol postat în data 17 May 2024
Ministrul sănătății anunță pregătirile de primire a mai multor copii palestinieni răniți în Gaza în unități medicale din România.
Nationale

Ministrul sănătății anunță pregătirile de primire a mai multor copii palestinieni răniți în Gaza în unități medicale din România.

În urma atacurilor armatei israeliene din Fâşia Gaza, mai mulţi copii palestinieni au fost răniţi şi vor fi aduşi în România pentru tratament. Anunţul a fost făcut de către ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Iaşi. Ministrul a declarat că, fără a preciza numărul exact al copiilor, aceştia vor fi aduşi în ţară prin Mecanismul de Protecţie European. Transportul va fi asigurat de către Departamentul

Articol postat în data 17 May 2024
Copil de 2 ani diagnosticat cu tuse convulsivă şi rujeolă. Copilul nu a făcut niciun vaccin de când s-a născut
Nationale

Copil de 2 ani diagnosticat cu tuse convulsivă şi rujeolă. Copilul nu a făcut niciun vaccin de când s-a născut

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală, prof. dr. Simin Aysel Florescu, a declarat pentru News.ro că în unitatea sanitară medicii au îngrijit un copil de numai 2 ani care a avut în acelaşi timp şi rujeolă, şi tuse convulsivă. Copilul nu fusese vaccinat cu niciun fel de vaccin de la naştere. Fratele copilului, în vârstă de 10 ani, a avut şi el tuse convulsivă. Conform ultimelor date

Articol postat în data 17 May 2024
Acțiunile Digi Communications N.V. vor fi incluse în indicii MSCI începând cu 31 mai 2024
Nationale

Acțiunile Digi Communications N.V. vor fi incluse în indicii MSCI începând cu 31 mai 2024

Acțiunile Digi Communications (DIGI) vor fi incluse în indicii MSCI Frontier și MSCI România ai Morgan Stanley Capital International, unul dintre liderii in furnizarea de indici de referință la nivel global. Includerea va intra în vigoare la 31 mai 2024, la închiderea pieței. Morgan Stanley Capital International (“MSCI”), unul dintre liderii în furnizarea de indici de referință la nivel global, a anunțat că acțiunile Digi Communications N.V., unul dintre liderii

Articol postat în data 17 May 2024
Un bărbat condamnat în România pentru spargerea a două bancomate, găsit și extrădat din Spania. S-a gândit să scape de pedeapsă furând bancomatele întregi - povestea lui Gal Ernest.
Nationale

Un bărbat condamnat în România pentru spargerea a două bancomate, găsit și extrădat din Spania. S-a gândit să scape de pedeapsă furând bancomatele întregi - povestea lui Gal Ernest.

Un individ român care a comis o serie de infracțiuni în țară și apoi a fugit în Spania a fost extrădat înapoi în România. Alina Gorghiu, Ministrul Justiției, a confirmat că individul, identificat ca Gal Ernest, a fost extrădat din Spania și se află deja într-o închisoare din România. Informațiile au fost făcute publice de Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook, unde a declarat: "În fiecare săptămână vă spun povești

Articol postat în data 17 May 2024
România în fruntea inflaţiei UE pentru a patra lună consecutivă - Eurostat
Nationale

România în fruntea inflaţiei UE pentru a patra lună consecutivă - Eurostat

Uniunea Europeană a raportat că inflaţia anuală a rămas stabilă la 2,6%, în luna aprilie. Cu toate acestea, datele publicate vineri de Eurostat arată că România a înregistrat pentru a patra lună consecutiv cea mai mare inflaţie în blocul comunitar. Potrivit raportului, cele mai scăzute rate ale inflaţiei anuale au fost înregistrate în Lituania (0,4%), Danemarca (0,5%) şi Finlanda (0,6%). În schimb, cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost înregistrate

Articol postat în data 17 May 2024
DIGI se pregătește pentru lansarea serviciilor în Belgia
Nationale

DIGI se pregătește pentru lansarea serviciilor în Belgia

DIGI devine astfel cel de-al patrulea jucător de telecomunicații din Belgia, având ca obiectiv principal dezvoltarea unei rețele performante care să asigure acces la o gamă completă de servicii de calitate superioară, disponibile la tarife avantajoase și corecte. Începând din această vară, consumatorii belgieni vor putea beneficia de prețuri echitabile și soluții fiabile de conectivitate, furnizate de cel mai nou operator de telecomunicații de pe piața locală, DIGI Belgia. Cu

Articol postat în data 17 May 2024
Situația conflctului ucrainean: Rușii nu au ajuns la linia de apărare din Harkov
Nationale

Situația conflctului ucrainean: Rușii nu au ajuns la linia de apărare din Harkov

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat într-o discuție cu presa că Rusia nu a reușit să ajungă la „linia de apărare concretă” și că cei care pretind că au străpuns această linie în Harkov spun "prostii". Liderul de stat a subliniat că rușii au atins doar prima linie de fortificații, conform Ukrainska Pravda. El a precizat că această linie nu reprezintă granița și că este imposibil să construiască acolo fortificații

Articol postat în data 17 May 2024
Tânăr de 18 ani reținut pentru tentativă de omor în Republica Moldova
Nationale

Tânăr de 18 ani reținut pentru tentativă de omor în Republica Moldova

La vârsta de 18 ani, un tânăr din Republica Moldova a fost prins în flagrant de poliție după ce a comis o crimă șocantă. Potrivit unui comunicat de presă, el ar fi ucis o femeie în vârstă de 74 de ani și ar fi înjunghiat un bărbat de 62 de ani, pe care l-ar fi îngropat de viu într-un beci. Se pare că tânărul a acoperit beciul cu pământ, dar

Articol postat în data 17 May 2024
Alegeri europarlamentare 2024. 2,5 milioane de buletine de vot şi 8.500 de ştampile vor ajunge la secțiile de votare din străinătate
Nationale

Alegeri europarlamentare 2024. 2,5 milioane de buletine de vot şi 8.500 de ştampile vor ajunge la secțiile de votare din străinătate

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a început distribuirea materialelor necesare votării către secţiile de votare organizate în străinătate, la alegerile pentru Parlamentul European. Astfel, în cele 915 secţii din străinătate vor fi împărţite, între altele, peste 2,5 milioane de buletine de vot şi aproape 8.500 de ştampile cu inscripţia „VOTAT”. De asemenea, MAE a finalizat deja distribuirea către secţiile de votare din străinătate a celor 6.212 tablete care vor fi

Articol postat în data 17 May 2024
Acasa Recente Radio Judete