Ultimele zile au fost greu de suportat din punctul de vedere al condițiilor meteo. Maximele termice au depășit 40 de grade Celsius în cea mai mare parte a țării, iar temperatura resimțită a fost, în zonele de cîâmpie apropiată de 50 de grade Celsius. Chiar dacă meteorologii au emis o avertizare Cod Galben de temeparturi ridicate, pentru județul Dâmbovița, valabilă mâine, temperaturile mai scad puțin, iar de marți ploile își fac apariția în peisaj, iar maximele termice nu mai ajung la valoarea de 30 de grade Celsius. Toată săptămâna viitoare sunt așteptate ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină. Șefa ANM, Elena Mateescu, anunță că schimbarea masei de aer, de la una foarte caldă la una mai rece, va aduce ploi abundente și fenomene periculoase. Meteorologul atrage atenția că, în ciuda riscului de fenomene extreme, ploile sunt benefice, în condițiile în care seceta pedologică este deja severă în multe zone ale țării. „Schimbul de masă de aer foarte cald cu o masă de aer mai rece, cu diferenţe termice semnificative, menţine riscul unor fenomene meteorologice extreme. Acestea îşi vor face apariţia încă de sâmbătă după-amiaza, sâmbătă noaptea, urmând ca ulterior, duminică şi pe parcursul săptămânii viitoare să consemnăm averse torenţiale, posibil vijelii. Nu excludem la nivel izolat căderi de grindină şi ceea ce este foarte important, cantităţi de precipitaţii importante, pe secvenţe foarte scurte de timp”, a declarat Elena Mateescu.
* s-a întâmplat joi dimineață, pe raza localității Însurăței * tot din cauza neglijenței sau focului aprins intenționat, în aceeași zi s-au înregistrat cinci incendii de vegetație uscată, în mai multe zone din județ Joi, 24 iulie, începând cu ora 17.50, pompierii Gărzii de Intervenție Însurăței și ai Punctului de Lucru Dudești, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dudești, au intervenit cu trei autospeciale de stingere (ASAS),
.
• teribiliștii care coboară în viteză cu bicicleta pe scările de pe Esplanadă contribuie din plin la degradarea treptelor care oricum erau șubrede din construcție De ceva vreme, la scările de pe Esplanadă, treptele şi plintele care le susţin se desprind în serie. S-a mai întâmplat aşa ceva cu mulţi ani în urmă, când adolescenţi plini de adrenalină au distrus zeci şi zeci de metri pătraţi de marmură şi travertin,
.
• un individ s-a mutat în spatele gratiilor, fiind acuzat de comiterea mai multor infracțiuni de furt, comise anul trecut și anul acesta • a sustras produse alimentare și alcool, de pe rafturi din supermarket, fiind vorba de ”Lidl”, după cum se precizează pe site-ul instanței • în urmă cu două luni, bărbatul a sustras un hidrofor nefuncțional, din curtea locuinței unde stătea cu chirie, pe care l-a valorificat la
.
• în ultimele zile, forțele de ordine din cadrul Jandarmeriei Brăila au intervenit în urma sesizărilor cetățenilor privind câini agresivi, perturbarea liniștii publice, conflicte stradale și muzică la maxim • a fost depistat și un bărbat care deținea un pliculeț cu substanțe interzise Pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale și pentru a proteja cetățenii, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila au fost în acțiune. Au legitimat sute
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.