* s-a întâmplat joi dimineață, pe raza localității Însurăței * tot din cauza neglijenței sau focului aprins intenționat, în aceeași zi s-au înregistrat cinci incendii de vegetație uscată, în mai multe zone din județ Joi, 24 iulie, începând cu ora 17.50, pompierii Gărzii de Intervenție Însurăței și ai Punctului de Lucru Dudești, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dudești, au intervenit cu trei autospeciale de stingere (ASAS), o cisternă și un buldoexcavator, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la o locuință din localitatea Însurăței. Au ars circa 80 metri pătrați de acoperiș, o anexă gospodărească cu o suprafață de circa 10 mp și aproximativ 500 kg de material textil. În timpul intervenției, au fost salvați șase cățeluși aflați în anexa gospodărească. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului: jocul copiilor cu focul. Tot joi, în intervalul orar 11.00 – 18.50, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila au intervenit pentru stingerea a cinci incendii de vegetație uscată, miriște și gunoi pe raza localităților Siliștea (circa 800 mp vegetație uscată și 1,5 ha miriște de grâu), Chiscani (circa 1 ha de vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș), Lacu Sărat (circa 1000 mp. de vegetație uscată), Mircea Vodă (circa 1300 mp de vegetație uscată) și Chioibășești (circa 4000 mp de miriște de grâu, 20 kg de gunoi menajer, o tonă de baloți de plante furajere, 30 de metri linari de scândură). Cauzele probabile care a dus la producerea incendiilor au fost arderea resturilor vegetale și lăsarea focului nesupravegheat sau fumatul în zone neamenajate. Brăila stiri Braila incendii pompieri gospodarie camp Sport extrem pe trepte făcute zob Local 25 July 2025 Hoțomanul arestat și judecat. A furat alimente, votcă și un hidrofor Local 24 July 2025 Tâlhărie în stradă și agresiune în complexul de tip familial Local 23 July 2025 Câini agresivi și conflicte stradale. Jandarmii au intervenit Local 23 July 2025 Sport extrem pe trepte făcute zob Zeci de stații electrice pentru Brăila și Chiscani Joi, 24 iulie, s-au împlinit 26 de ani de la dispariția lui Ștefan Vrăbioru Parteneriat pentru educație incluzivă în județul Brăila ”Murgoci” și ”Iorga” se mențin în top Omorul din zona Gării Fluviale. Suspectul de 15 ani a fost prins de polițiști și ancheta este în curs Cărți electronice de identitate. Misiune imposibilă Familia traficanților. Condamnarea Interlopul Soare, trimis la închisoare Primul spital creștin din România O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu”
• teribiliștii care coboară în viteză cu bicicleta pe scările de pe Esplanadă contribuie din plin la degradarea treptelor care oricum erau șubrede din construcție De ceva vreme, la scările de pe Esplanadă, treptele şi plintele care le susţin se desprind în serie. S-a mai întâmplat aşa ceva cu mulţi ani în urmă, când adolescenţi plini de adrenalină au distrus zeci şi zeci de metri pătraţi de marmură şi travertin,
.
• un individ s-a mutat în spatele gratiilor, fiind acuzat de comiterea mai multor infracțiuni de furt, comise anul trecut și anul acesta • a sustras produse alimentare și alcool, de pe rafturi din supermarket, fiind vorba de ”Lidl”, după cum se precizează pe site-ul instanței • în urmă cu două luni, bărbatul a sustras un hidrofor nefuncțional, din curtea locuinței unde stătea cu chirie, pe care l-a valorificat la
.
• în ultimele zile, forțele de ordine din cadrul Jandarmeriei Brăila au intervenit în urma sesizărilor cetățenilor privind câini agresivi, perturbarea liniștii publice, conflicte stradale și muzică la maxim • a fost depistat și un bărbat care deținea un pliculeț cu substanțe interzise Pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale și pentru a proteja cetățenii, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila au fost în acțiune. Au legitimat sute
.
• un tânăr acuzat de infracțiuni de tâlhărie și lovire sau alte violențe a fost arestat și trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila • în martie, acesta l-a amenințat și lovit pe un minor, în fața unei scări de bloc, și i-a sustras suma de 20 lei, iar în iunie a folosit forța fizică și violența pentru a-i smulge unei femei o sacoșă •
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.