Noile criterii de acordare a burselor elevilor
Inapoi

Noile criterii de acordare a burselor elevilor

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Actualitate
Ministrul Educației, Daniel David (foto), a anunțat o nouă reformă a burselor pen­tru elevi, care vor fi îm­părțite în două cate­go­rii: burse sociale, ce includ și sprijin pentru mamele minore, și bur­se de merit, acordate doar elevilor cu medii de cel puțin 9, pentru maxim 15% dintre elevii unei clase. Decizia face parte din obiectivele de educație și cercetare asumate în noul program de guvernare al cabinetului lui Ilie Bolojan. Premiile, majorate Ministrul Educației a anunțat că vor rămâne două categorii de burse: so­ciale, inclusiv pentru mamele minore, și de merit, acordate pentru maximum 15% din elevii unei clase cu note de minimum 9. Bursele vor fi oferite doar pe durata participării la procesul edu­ca­țional, iar valoarea lor va fi calculată în funcție de salariul minim net, neim­po­zitat. De asemenea, premiile pentru olimpiade și concursuri vor fi majorate, în urma unei reorganizări a acestora. Bugetul pentru bursele elevilor a ajuns în 2025 la 6,4 miliarde de lei, de trei ori mai mult decât întreg bugetul pentru Cercetare din România. Ministrul Educației, Daniel David, a ex­plicat că reducerea numărului și tipurilor de burse este necesară din cauza im­pactului financiar major asupra buge­tu­lui țării, bursele reprezentând anul tre­cut aproape un sfert din deficitul bugetar și de­pășind bugetul pen­tru cer­cetare. El a subliniat că sistemul actual, deși ge­ne­ros, este nesustenabil în con­­textul economic actual. Daniel David a mai anunțat că va renunța lunar la 25% din sa­lariul său pentru a finanța două burse de merit și șapte sociale. Indemnizația lunară a ministrului Educației este de 21.840 lei, iar 25% din această sumă, adică 5.460 lei, va fi re­direcționată pentru bursele elevilor, care în prezent variază între 300 și 3.000 de lei, în funcție de tipul acesteia. Bursa de excelență olimpică I variază în­tre 750 și 3.000 de lei, bursa excelență olimpică II este de 700 lei, bursa de merit de 450 lei, bursa socială de 300 lei, bursa pentru mame minore de 700 lei, iar bursa tehnologică de 300 lei. Bugetul burselor pentru elevi a atins în 2025 un nivel record de 6,4 miliarde de lei, de trei ori mai mare decât bugetul Cer­cetării, ca urmare a creșterii nu­mă­rului și cuantumului burselor. În anul școlar 2024-2025 au fost acordate 1,7 milioane de burse, un număr mai ridicat față de ce 537.000 beneficiari din 2022. În 2022, numărul de beneficiari de burse a fost de 537.000 din care 347.000 de burse de merit cu media generală care a depășit 9.50 și 156.000 de burse pentru ajutor social. (A.N.)
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Sfaturi pentru minorii din sistemul de protecție pentru prevenirea violenței școlare, a abuzului, neglijării, exploatării, traficului de minori

• polițiștii de siguranță școlară au discutat cu copiii protejați în sistemul de protecție despre dorințele și aspirațiile lor și modul în care acestea pot fi îndeplinite pe etape ale vieții și în funcție de propria dezvoltare a copilului, fără a fi grăbite, forțate sau exploatate • minorilor le-au fost prezentate riscurile generate de plecările voluntare din apartamentele de tip familial sau de întârzierea în revenirea la domiciliu după ora .

Actualitate

Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate

* șapte persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată cu ramificații internaționale, în județul Satu Mare, la care ar fi aderat și alte persoane, inclusiv din Brăila, în scopul obținerii de importante sume de bani prin inducerea în eroare a unor unități bancare * s-au utilizat mijloace informatice și documente false pentru obținerea de terminale POS utilizate pentru introducerea datelor unor carduri bancare compromise, atașate unor conturi deschise .

Actualitate

Indisciplina pietonală și nesiguranța în deplasarea cu trotineta sau bicicleta

• polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Brăila, în parteneriat cu Primăria Comunei Vădeni, au organizat o întâlnire interactivă cu cetățenii din localitate • aceștia au primit informații din Codul Rutier, dar și veste reflectorizante, utile în deplasările pe timp de seară Legea pe înțelesul tuturor! La data de 18 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Brăila, în parteneriat cu Primăria Comunei Vădeni, au organizat o întâlnire .

Actualitate

Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie

• în vârstă de 61 de ani, victima lucra de 7 ani la SC Bracar SA • în seara zilei de 17 iunie, ora 22:00, bărbatul se afla la capăt de linie, în cartierul Vidin, când i s-a făcut rău • transportat de urgență la spital, șoferul a decedat a doua zi • cazul se află în cercetare la ITM Brăila, care va stabili caracterul tragicului eveniment Bărbat în vârstă .

Pagina de facebook

-
-

Recente din braila

-
-

12:31

Conferință dedicată seniorilor din Brăila. Sănătatea nu are vârstă

* evenimentul va avea loc joi, 26 iunie 2025, ora 17:00 la Grand Hotel Orient Brăila (Strada Rubinelor nr. 1) * organizatoare este Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă * Accesul este gratuit pentru seniorii brăileni care se pot înscrie trimițând un mesaj privat pe pagina de Facebook a Asociației Institutul Român de Îmbătrânire Activă După lansarea oficială din luna mai de la Bucureşti, Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă
Image Description

00:54

CNAIR a câștigat procesul împotriva WeBuild pentru lucrările întârziate la pod

• anunțul a fost făcut, recent, de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pe rețelele de socializare • Curtea de Apel București a confirmat obligativitatea achitării unor penalități de peste 80 milioane lei de către antreprenor pentru cele 800 de zile de întârziere • decizia este definitivă și executorie, au punctat reprezentanții CNAIR Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a ieșit învingătoare din procesul pe care
Image Description

00:50

Două piscine noi în Brăila

• ambele au fost deschise de patronii unor firme deja consacrate în domeniul Horeca • piscina Adriano este situată pe strada Transilvaniei, iar piscina Palace by Orient se află pe strada Danubiului, aproape de faleza Dunării • amândouă își deschid porțile astăzi, miercuri, 25 iunie, fiind binevenite pentru brăilenii care vor să scape de disconfortul termic din această perioadă caniculară Brăila, la fel ca toate orașele din partea de sud
Image Description

00:36

Sfaturi pentru minorii din sistemul de protecție pentru prevenirea violenței școlare, a abuzului, neglijării, exploatării, traficului de minori

• polițiștii de siguranță școlară au discutat cu copiii protejați în sistemul de protecție despre dorințele și aspirațiile lor și modul în care acestea pot fi îndeplinite pe etape ale vieții și în funcție de propria dezvoltare a copilului, fără a fi grăbite, forțate sau exploatate • minorilor le-au fost prezentate riscurile generate de plecările voluntare din apartamentele de tip familial sau de întârzierea în revenirea la domiciliu după ora
Image Description

00:34

Zece medalii pentru Dumi Gym Ianca la naționalele de culturism

• “Speram la un număr mare de medalii, dar acum pot spune că obiectivul a fost depășit”, afirmă Daniel Dumitrescu Rezultatele de la naționalele din acest an ale sportivilor de la Dumi Gym Ianca au fost foarte bune, sportivii pregătiți de antrenorul Daniel Dumitrescu cucerind 10 medalii. Asta în condițiile în care numărul competitorilor și valoarea lor a crescut considerabil. “Consider că rezultatele din 2025 de la naționale au fost
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:15

- Sibiu - Daniel Niculae, președintele clubului FC Hermannstadt: Ne dorim cel puțin să repetăm sezonul bun spre foarte bun, pe care l-am făcut anul trecut. Noi avem speranțe mari

Președintele clubului FC Hermannstadt, Daniel Niculae, a afirmat, miercuri, la sediul LPF, după tragerea la sorți a țintarului Superligii de fotbal, că are speranțe că echipa pregătită de Marius Măldărășanu va avea un sezon la fel de bun ca și precedentul, scrie Agerpres. 'Mai devreme sau mai târziu trebuia să joci și contra FCSB-ului și contra CFR-ului, contra tuturor echipelor. Poate e mai bine așa, să jucăm în prima etapă,
Image Description

20:12

- Dambovita - Acțiune de dezinsecție, vineri, la Butimanu

Vineri, 27 iunie 2025, începând cu ora 18:00, va avea loc, la Butimanu, o nouă acțiune de dezinsecție. Aceasta va acoperi toată comuna, astfel că apicultorii din toate satele aparținătoare sunt avertizați să ia măsuri de protecție, întrucât substanța utilizată este toxică pentru albine. „Pentru siguranța tuturor, vă rugăm să rămâneți în locuințe pe durata acțiunii. În mod special, atragem atenția apicultorilor, deoarece substanța folosită este periculoasă pentru albine. Vă
Image Description

20:05

- Gorj - Autocar cu zeci de pasageri s-a răsturnat, Planul Roșu activat

Astăzi, 25 iunie 2025, Planul Roșu de Intervenție a fost activat în urma unui accident rutier produs pe DN22 la ieșire din localitatea Tariverde spre Constanța, în care a fost implicat un autocar și un autoturism. Din primele informații, autocarul s-ar fi răsturnat în urma impactului. În autocar s-ar afla aproximativ 60 persoane cetățenie ucraineană.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
braila WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul braila
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete