• în motivarea de la prima instanță, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului R. Marius Iulian, în ședința din 13 iunie, magistrații arată că măsura arestului preventiv era necesară, mai ales că există riscul ca inculpatul să comită alte infracțiuni, având multiple condamnări • acesta a formulat contestație, dar la instanța superioară nu a obținut câștig de cauză • reamintim că, în data de 10 iunie, o tânăra de 25 de ani cu cetățenie americană, asistentă la Clinica ”Diaconia”, a fost sărutată de individul de 39 de ani, acesta fiind acuzat de agresiune sexuală • asistenta de la clinica medicală, cetățean SUA, nu știa limba română, fiind sărutată cu forța * tânăra se afla în țara noastră pentru a oferi asistență medicală gratuită persoanelor vulnerabile Individul arestat pentru agresiunea sexuală de la Clinica ”Diaconia” nu a reușit să scape de arest. Instanța superioară, respectiv Tribunalul Brăila, i-a respins, zilele trecute, contestația ca nefondată, iar acesta a rămas în spatele gratiilor. În motivarea Judecătoriei Brăila, care a dispus arestul în data de 13 iunie, se arată că inculpatul are multiple condamnări la pedepse cu închisoarea, iar dacă va fi lăsat în libertate ar putea comite alte infracțiuni. După cum v-am informat, tânăra de 25 de ani, asistentă la Clinica ”Diaconia”, cetățean american, a fost sărutată de pacientul amorezat, de 39 de ani, acesta fiind acuzat de agresiune sexuală. Potrivit datelor transmise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, la data de 10 iunie, în jurul orei 15:15, în timp ce se afla în clinica situată în Centrul Vechi al municipiului, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de a-şi exprima voinţa, inculpatul a sărutat-o pe obraz şi pe buze. Individul a fost preluat de procuror și dus în fața instanței cu propunere de arestare, măsură care a fost admisă. A formulat contestație, în speranța că va fi lăsat în libertate, dar nu a avut noroc. ”În temeiul dispoziţiilor din Codul de Procedură Penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul R. Marius Iulian împotriva încheierii din 13.06.2025, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila în dosarul penal nr. 9801/196/2025. Menţine ca legală şi temeinică încheierea contestată. În baza prevederilor articolului 275 din Codul de Procedură Penală, obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul dosar penal. Definitivă”, este soluția pronunţată în ședința din 20 iunie. Din datele obținute din surse judiciare, inculpatul R. Marius Iulian (nume postat pe site-ul instanței) era un pacient venit la clinică și se pare că nu a putut să stea la distanță de tânăra agresată sexual. Asta la costat libertatea. Motivarea judecătorilor care l-au trimis în arest Potrivit motivării Judecătoriei Brăila, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a solicitat luarea măsurii arestării preventive și emiterea mandatului față de inculpatul cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală. S-a reținut că, la data de 10 iunie, în evidențele Poliției Municipiului Brăila s-a înregistrat plângerea prealabilă formulată de W.S.A.A., prin care aceasta a reclamat faptul că, în data respectivă, la ora 15.15, a fost sărutată pe buze, împotriva voinței sale, de către un pacient, în timp ce se afla în interiorul clinicii ”Diaconia”, din municipiul Brăila, de pe strada Belvedere. S-a motivat în propunerea de arestare că sunt întrunite condițiile prevăzute de art 223. alin 2 Cod de procedură penală, deoarece există suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, iar măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzației și necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. ”Periculozitatea inculpatului rezultă din faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale multiple, ceea ce demonstrează inadaptare socială și predispoziție pentru încălcarea cu regularitate a dispozițiilor legii penale. În vederea stabilirii existenței stării de pericol pentru ordinea publică, procurorul a avut în vedere următoarele criterii: gravitatea faptei, modul și circumstanțele de comitere a faptei, precum și celelalte circumstanțe personale ale inculpatului, dar și rezonanța socială negativă a acestui gen de fapte. Referitor la suspiciunea rezonabilă a săvârșirii, judecătorul apreciază că la acest moment procesual există suficiente probe pentru a se putea bănui, în mod rezonabil, că la data de 10 iunie, în jurul orei 15.15, în timp ce se afla în clinica Diaconia, profitând de de imposibilitatea persoanei vătămate de a-și exprima voința, inculpatul a sărutat-o pe obraz și pe buze. Din actele de urmărire penală efectuate în prezenta cauză se constată că există probe din care rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală” se arată în motivare. Potrivit magistraților, infracțiunile comise de inculpat sunt de natură a provoca un sentiment de insecuritate și teamă în rândul comunității, astfel se impune o reacție fermă din partea autorităților statului pentru a restabili ordinea și siguranța publică, precum și pentru a descuraja alte persoane în comiterea de fapte similare. Loc de top în lista infracțională Magistrații primei instanțe mai arată că starea de pericol creată de inculpat a fost una extrem de ridicată, având în vedere că, natura infracțiunii, mai exact un act de agresiune sexuală comis într-un spațiu profesional, asupra unei persoane aflate în poziție vulnerabilă, cetățean străin, care nu cunoștea limba română. Aceasta se afla în țara noastră pentru a asigura voluntar asistență medicală gratuită persoanelor vulnerabile, iar inculpatul, prin fapta comisă, a dat dovadă de o îndrăzneală ieșită din comun. ”Un alt aspect avut în vedere la aprecierea necesității măsurii preventive este și faptul că persoana vătămată este cetățean străin, ceea ce implică o obligație sporită de protecție din partea statului român. Trebuie subliniat că inculpatul nu se află la primul impact cu legea penală”, mai arată judecătorii. Astfel, în lipsa unei reacții imediate și ferme din partea statului, spun judecătorii, se poate trage concluzia că astfel de fapte antisociale sunt tolerate, lucru ce poate încuraja alte persoane în desfășirarea de activități infracționale. ”Având în vedere antecedentele penale ale inculpatului, probabilitatea ca o măsură preventivă mai blândă să îl determine pe acesta să respecte valorile protejate de legea penală este extrem de redusă. Săvârșind o nouă presupusă infracțiune, după ce ar fi suferit mai multe condamnări la pedeapsa închisorii, inculpatul a dovedit că rigorile mediului carceral nu au avut nicio influență pozitivă asupra acestuia, și, în loc să își revizuiască atitudinea față de lege și de ordinea socială, ar fi perseverat în încălcarea ei, procedând la săvârșirea unei noi fapte penale, fiind așadar de presupus că dacă ar fi lăsat în libertate va continua să adopte același tip de comportament ilicit”, au motivat judecătorii primei instanțe. Astfel, instanța a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a inculpatului. Brăila stiri Braila agresiune sexuala braila arest preventiv braila Crima din Scorțaru Vechi. Femeia era bătută frecvent de soțul violent, fost consilier local Local 29 June 2025 Culturi de canabis la Brăila, descoperite în urma unor percheziții DIICOT Local 28 June 2025 Comandă interimară la ISU Brăila. Colonelul Cristian Ion a trecut în rezervă Local 27 June 2025 Accident în Insula Mare a Brăilei. În miez de noapte, un șofer nu a adaptat viteza și a lovit un parapet. Mașina a căzut într-un canal de irigații, iar patru tineri au ajuns la spital, unul dintre ei în stare foarte gravă Local 27 June 2025 Crima din Scorțaru Vechi. Femeia era bătută frecvent de soțul violent, fost consilier local Recidivistul și americanca Potențialul de irigații al județului Brăila, pus în valoare la maximum Se oprește apa în cartierul Vidin Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie Primul spital creștin din România Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
* bărbatul acuzat de omor în condiții de violență în familie nu și-a recunoscut fapta, iar în fața anchetatorilor spus ca el băuse și nu își aduce aminte * Dumitrel Drogeanu a fost consilier local în perioada 2020 - 2024 Femeia ucisă în bătaie de soțul sau, în localitatea Scortaru Vechi, trăia un coșmar de câțiva ani de zile. Bărbatul sau, agricultor și consumator de alcool, o agresa frecvent, după
.
* doi bărbați au înfiinţat și dezvoltat mai multe plantaţii de canabis pe raza judeţelor Vrancea şi Brăila, fiind găsite și ridicate trei culturi de canabis, formate din 89 de plante* procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au reținut doi inculpați, cu vârste de 33 și 36 de ani, cercetați pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc şi deţinerea de
.
Patru tineri au ajuns la spital, noaptea trecută, unul în stare gravă, după ce mașina în care se aflau a căzut într-un canal de irigații în Insula Mare a Brăilei. Trei dintre ei au fost testați cu etilotestul și a rezultat că erau băuți, iar al patrulea nu a putut fi testat, dar i-au fos prelevate probe de sânge. Polițiștii continua cercetările, urmând să se stabilească cine se afla la
.
• după peste 30 de ani de activitate militară, colonelul Cristian Ion a predat joi, 26 iunie 2025, comanda și Drapelul de Luptă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila, trecând oficial în rezervă • interimatul la conducerea instituției va fi asigurat de locotenent colonelul Daniel Movileanu, pentru o perioadă de șase luni Joi, 26 iunie 2025, zi cu o încărcătură emoțională aparte la Inspectoratul pentru Situații
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.