Certificate mai greu de obținut, aceasta este direcția anunțată de ministrul Muncii, Florin Manole, care promite controale ample și reguli mai stricte pentru a elimina fraudele din sistemul de acordare a indemnizațiilor de handicap. Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că noile modificări vizează în special depistarea celor care încearcă să înșele statul cu ajutorul ilegal al unor medici. Acesta a subliniat că va deveni semnificativ mai dificil de obținut un grad de handicap grav sau accentuat în cazul unor diagnostice care pot fi gestionate medical. „Ţinta noastră, ţinta tuturor controalelor, va fi să depistăm fraudele din sistem, pe cei care beneficiază în mod ilegal de nişte beneficii, cu ajutorul nelegal al unor medici care îşi încalcă rigorile profesiei şi legea”, a declarat ministrul, citat de News.ro. Florin Manole a explicat că unele diagnostice vor fi reconsiderate în ceea ce privește gradul de dizabilitate acordat, dacă acestea răspund la tratamente sau pot fi gestionate medicamentos. „Sunt persoane cu dizabilităţi care au un diagnostic care nu se poate schimba pentru că nu răspunde la niciun tratament. În acele cazuri, evident, se păstrează gradul. Dar pentru restul, evaluarea va fi mai riguroasă”, a completat el. Ministrul a adăugat că modificările vor fi introduse prin ordin și că este necesară o diferențiere clară între serviciile oferite de sistemul public de sănătate și cele din zona dizabilității. Pentru a preveni apariția suspicioasă a unor cazuri identice de dizabilitate într-o anumită localitate, cu același medic și același diagnostic, autoritățile vor transparentiza procedurile de acordare. „Dacă în mod brusc apar persoane cu dizabilităţi în aceeaşi localitate, cu acelaşi diagnostic, cu acelaşi medic, trebuie să avem capacitatea să vedem şi să investigăm aceste situații”, a spus Manole. Ministrul a promis controale în întreg sistemul, iar medicii care contribuie la aceste fraude vor fi trași la răspundere. „Vor fi consecinţe foarte grave pentru medicii care încalcă rigorile profesiei. Nu doar legislaţia penală, ci și cele deontologice vor fi aplicate. Vrem să curăţăm sistemul”, a afirmat el.
* s-a întâmplat joi dimineață, pe raza localității Însurăței * tot din cauza neglijenței sau focului aprins intenționat, în aceeași zi s-au înregistrat cinci incendii de vegetație uscată, în mai multe zone din județ Joi, 24 iulie, începând cu ora 17.50, pompierii Gărzii de Intervenție Însurăței și ai Punctului de Lucru Dudești, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dudești, au intervenit cu trei autospeciale de stingere (ASAS),
.
• teribiliștii care coboară în viteză cu bicicleta pe scările de pe Esplanadă contribuie din plin la degradarea treptelor care oricum erau șubrede din construcție De ceva vreme, la scările de pe Esplanadă, treptele şi plintele care le susţin se desprind în serie. S-a mai întâmplat aşa ceva cu mulţi ani în urmă, când adolescenţi plini de adrenalină au distrus zeci şi zeci de metri pătraţi de marmură şi travertin,
.
• un individ s-a mutat în spatele gratiilor, fiind acuzat de comiterea mai multor infracțiuni de furt, comise anul trecut și anul acesta • a sustras produse alimentare și alcool, de pe rafturi din supermarket, fiind vorba de ”Lidl”, după cum se precizează pe site-ul instanței • în urmă cu două luni, bărbatul a sustras un hidrofor nefuncțional, din curtea locuinței unde stătea cu chirie, pe care l-a valorificat la
.
• în ultimele zile, forțele de ordine din cadrul Jandarmeriei Brăila au intervenit în urma sesizărilor cetățenilor privind câini agresivi, perturbarea liniștii publice, conflicte stradale și muzică la maxim • a fost depistat și un bărbat care deținea un pliculeț cu substanțe interzise Pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale și pentru a proteja cetățenii, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila au fost în acțiune. Au legitimat sute
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.