Tineri și polițiști
Inapoi

Tineri și polițiști

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 23 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Actualitate
* la sfârșitul lunii trecute, la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a avut loc încadrarea a cinci tineri ofițeri, proaspăt absolvenți ai Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2025 * am vrut să aflăm ce i-a determinat pe cei cinci tineri, trei fete și doi băieți, să aleagă această meserie și le-am adresat o serie de întrebări * ”Am ales această meserie întrucât întotdeauna am avut înclinația de a ajuta oamenii și îmi doresc să contribui activ la menținerea ordinii și siguranței publice”, a spus o tânără polițistă * ”Este o meserie care atrage prin complexitate și diversitate, dar și prin faptul că oferă ocazia de a te autodepăși constant”, este părerea unui tânăr ofițer * per total, cei cinci ofițeri, unul fiind chiar din Brăila, sunt puși pe treabă, vor să învețe cât mai mult și să își dezvolte cariera, astfel încât să poată ocupa chiar funcții de conducere * noi le dorim mult succes în activitate și să devină «Ofițeri de nota 10!» Tinerii absolvenți ai Academiei de Poliție intrați în sistemul polițienesc al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, trei fete și doi băieți, sunt ambițioși și deciși să învețe cât mai mult, de la ofițeri cu experiență. Se gândesc chiar la posturi de conducere, iar asta este o veste foarte bună, mai ales că se știe că Poliția Brăila cam duce lipsă de șefi. Este vorba despre cei cinci tineri ofițeri, proaspăt absolvenți ai Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2025, care la data de 31 iulie au fost încadrați la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Cei cinci ofițeri au fost repartizați la Serviciul de Ordine Publică, Compartimentul Juridic și la structuri operative din mediul rural, la Poliția Orașului Făurei pe linie de investigații criminale, Secția 2 Poliție Rurală Brăila și Secția 4 Poliție Rurală Ianca pe linie de ordine publică. Trei tinere în uniformă de polițist: «Îmi doresc să dezvolt cariera, pentru a ocupa funcții de conducere” Cele trei tinere polițiste au fost deschise la întrebările adresate de redactorii cotidianului nostru și ne-au spus ce vor să facă pe viitor. La Secția 2 Poliție Rurală Brăila a fost repartizată subinspector de poliție Alexandra Zeca, de 22 de ani. Ofițerul de poliție a transmis că a ales această meserie întrucât întotdeauna a avut înclinația de a ajuta oamenii și își dorește să contribuie activ la menținerea ordinii și siguranței publice. Deși nu are persoane în familie care lucrează în poliție, ea a fost sprijinită constant în ceea ce privește cariera de polițist. ”Ca sector de activitate, încă din anul II de facultate când a avut loc repartiția, mi-am dorit să lucrez la ordine publică și îmi doresc la fel pe viitor, pentru a mă perfecționa în acest domeniu de activitate. În ceea ce privește prima mea zi la I.P.J. Brăila, aceasta a fost una încărcată de emoții ce au marcat începutul unei noi etape a vieții mele pe care am așteptat-o cu nerăbdare și entuziasm. Pe viitor îmi doresc să dezvolt cariera astfel încât să pot ocupa funcții de conducere, aducând o contribuție semnificativă la eficientizarea activității. Totodată, am în vedere să acționez cu profesionalism, empatie și fermitate, având ca priorități siguranța cetățenilor, prevenirea infracțiunilor și îmbunătățirea relației dintre poliție și comunitate”, a spus ofițer Alexandra Zeca. Tânăra polițistă a mai precizat că, pe parcursul acestui nou drum, va fi coordonată de un tutore, adică un polițist cu experiență, care încă din primele momente a sfătuit-o să acorde o mare importanță atenției la detalii, respectarea normelor legale și menținerea calmului în situații tensionate. ”După primele zile de activitate, am fost plăcut surprinsă de nivelul ridicat de profesionalism și de sprijinul acordat de colegi”, a mai declarat polițista. «Simt că sunt pregătită să fac față activității polițienești!» La Poliția Orașului Făurei, pe linie de investigații criminale, a fost repartizată subinspector de poliție Elena-Georgiana Mîndroiu. Ofițerul de poliție a arătat că, încă din anii de liceu a simțit o atracție pentru uniforma de polițist și de ceea ce presupune această profesie. Este totuși conștientă că există întotdeauna un grad mai mic sau mai mare de pericol, dar satisfacția pe care o simți atunci când ajuți un om la ananghie nu se compară cu nimic. ”Cât timp am studiat în cadrul Academiei de Poliție «A.I. Cuza» mă gândeam cum va fi viața când va veni momentul să pun în aplicare tot ceea ce am învățat. Acum, pot spune că sunt mândră de parcursul meu academic, dar și de faptul că am ales să lucrez în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, alături de oameni foarte bine pregătiți, cu experiență considerabilă, momentan fiind îndrumată de un tutore profesional. Simt că sunt pregătită să fac față activității polițienești, să rezolv orice problemă îmi va apărea în cale, indiferent de natura ei, dar cel mai important, să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”, ne-a declarat Elena. Sentiment de împlinire personală Potrivit datelor transmise de la IPJ Brăila, la Compartimentul Juridic a fost repartizat subinspector de poliție Ana Crînganu . Ofițerul de poliție crede că meseria de polițist reprezintă un mediu oportun pentru a contribui într- un mod activ la siguranța comunității și la protejarea drepturilor oamenilor. ”Încă de mică am considerat că dreptatea e cea care trebuie să ghideze fiecare om, iar prin intermediul acestei meserii această valoare își găsește aplicarea. Profesia de polițist îmbină responsabilitatea, corectitudinea și spiritul de echipă, valori în care mă regăsesc pe deplin. În plus, această profesie reprezintă o oportunitate de dezvoltare continuă, îmbinând diferite domenii de activitate. De asemenea, este și o datorie morală să contribui la protejarea celor vulnerabili și la prevenirea situațiilor care ar putea afecta liniștea și siguranța publică. Această meserie îmi oferă exact acel sentiment de împlinire personală, știind că, ceea ce fac, contează și schimbă viețile oamenilor în bine”, este declarația polițistei Ana. Doi tineri ofițeri: ”Acolo unde există pasiune și devotament, limitele dispar!” Alți doi absolvenți, tineri ofițeri, unul chiar din Brăila, au fost încadrați la Ordine Publică și Poliția Rurală Ianca. Sunt pregătiți să facă față oricărei provocări și dornici să învețe. Astfel, la Serviciul de Ordine Publică a fost repartizat subinspector de poliție Adi-Cosmin Cepac, de 23 de ani. Ofițerul de poliție a spus că, pentru el, drumul către această profesie a fost o alegere naturală, influențată de dorința de a contribui la binele comun și de a face parte dintr-o echipă unită și profesionistă. ”Nu cred că există un singur motiv sau un singur moment care să fi determinat această alegere, ci mai degrabă un cumul de factori și valori care s-au așezat în timp. Este o meserie care atrage prin complexitate și diversitate, dar și prin faptul că oferă ocazia de a te autodepăși constant. Fiecare zi aduce noi provocări, ceea ce o face dinamică și profund umană. Pregătirea oferită în cadrul Academiei de Poliție m-a ajutat să privesc cu seriozitate și responsabilitate activitatea de polițist, indiferent de specificul sectorului. Consider că fiecare domeniu de activitate din cadrul Poliției Române are rolul său esențial și merită abordat cu implicare maximă. Cele mai importante sunt caracterul și determinarea fiecăruia. Acolo unde există pasiune și devotament, limitele dispar”, a declarat ofițerul de poliție. Desigur, după cum a spus ofițerul, începuturile sunt întotdeauna încărcate de emoție, dar și de entuziasm. El spune însă că percepțiile se formează treptat, iar adevărata imagine despre profesie o construiești în timp, din fiecare experiență trăită. ”Nu aș putea spune în ce direcție mă văd pe viitor, pentru că în această profesie, cel mai important este să rămâi deschis învățării și adaptării continue. Prefer să las parcursul să mă surprindă. Ce pot spune cu certitudine este că sunt recunoscător pentru oportunitatea de a contribui la siguranța comunității și de a face parte dintr-un sistem care contează”, a mai precizat polițistul. Un brăilean la Poliția Ianca: «Această profesie îmi oferă privilegiul să fac ceea ce îmi place» La Secția 4 Poliție Rurală Ianca, a fost repartizat și subinspector de poliție Luca-Mircea Nicolae. Ofițerul de poliție transmite că a ales această meserie, deși nu are persoane din familie în domeniu, care să îi fie model, deoarece și-a dorit dintotdeauna să lucreze într-un mediu în care ia contact cu oameni și să îi ajute. ”Această profesie demnă îmi oferă privilegiul să fac ceea ce îmi place. Sectorul meu preferat de activitate este Ordinea Publică, structură în care am ales să activez încă din Academia de Poliție. Voi încerca să fac față oricărei provocări și sunt dornic să învăț cât mai multe pentru a dobândi abilitățile necesare profesiei. Cel mai dificil din acest sector de activitate este faptul că trebuie să ținem pasul cu toate noutățile și cu realitatea societății, dar și să cunoaștem actualitatea actelor normative ale căror reguli le aplicăm în interesul cetățeanului. Primirea la I.P.J. Brăila a fost o experiență de neuitat și emoționantă, mai ales că am reușit să activez în județul meu natal. Am primit multe sfaturi care mă vor ajuta de-a lungul profesiei, însă cel mai important este acela că, înainte de polițiști suntem oameni. În activitate mă coordonează tutorele meu profesional,de la care sunt dornic să învăț cât mai mult”, ne-a spus polițistul. Ofițerul Luca Mircea a mai precizat că, încă din Academie, și-a imaginat că o să lucreze cu oameni de la care are ce învăța, pentru a deveni la rândul său un ”polițist desăvârșit”. Prioritățile polițistului sunt să ajute cetățenii și să aplice legea în mod corect și egal, cu speranța că, la finalul carierei, în urma activității sale, să fi contribuit la o mai bună imagine a poliției în ochii cetățenilor. Deficitul de la Poliția Brăila Am cerut de la IPJ Brăila și un număr al tinerilor polițiști care au intrat în sistem, în ultimii trei ani, și care este deficitul la nivelul instituției. Ni s-a transmis că, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în anul 2025, au fost încadraţi 36 de poliţişti, dintre care 5 ofiţeri care au fost repartizaţi la structuri de ordine publică (3), juridic (1), structuri de investigaţii criminale (1). Au fost și 31 de agenţi care au fost repartizaţi la structuri de ordine publică (26), poliţie rutieră (4), juridic (1). În anul 2024 au fost încadraţi 16 poliţişti dintre care 4 ofiţeri și 12 agenţi, iar în anul 2023 au fost încadraţi 48 poliţişti dintre care un ofiţer și 47 de agenţi. ”La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, media de vârstă a poliţiştilor aflați în activitate este cuprinsă între 20 şi 58 de ani. Nivelul de încadrare la nivelul IPJ Brăila este de aproximativ 81%. Vă mulţumim pentru încrederea acordată şi vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în rezolvarea problemelor referitoare la informaţiile de interes public”, se arată în răspunsul transmis de purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, subcomisar de poliţie Elena Ostache, responsabil Legea 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public. Brăila stiri Braila politia braila academia de politie braila Șofer arestat și trimis în judecată. S-a urcat la volan băut și fără permis Local 20 August 2025 Un Selfie pe tren, îți poate aduce sfârșitul! Polițiștii continuă campania de informare a tinerilor, în Gara CFR Brăila Local 19 August 2025 Captură impresionantă: Aproape două tone de droguri, confiscate de procurorii DIICOT Local 18 August 2025 Arest la domiciliu, cu brățara de picior, prentru agresorul sexual de la ”Diaconia” Local 18 August 2025 Obstacole în calea constructorilor, pe strada Grigore Alexandrescu Manual de economie pentru Bolojan Șofer arestat și trimis în judecată. S-a urcat la volan băut și fără permis Vibrația Brăilei. Zece zile de distracție maximă la Zilele Orașului Noile taxe la Brăila VIDEO | Violență extremă în cartier Lacu Dulce. Un tânăr a fost lovit cu bestialitate Ziua Marinei Române, sărbătorită pe Faleza Dunării de la Brăila Captură impresionantă: Aproape două tone de droguri, confiscate de procurorii DIICOT Pescarii de pe canale din județul Brăila, luați la întrebări de jandarmi Fostul șef al Parchetului Brăila, conducător de doctorat la Universitatea „Dunărea de Jos” Zilele Brăilei 2025, programul complet
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Șofer arestat și trimis în judecată. S-a urcat la volan băut și fără permis

* în seara de 13 iunie, un bărbat a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea autoturismul în municipiul Brăila * el nu avea permis și avea o alcoolemie în sânge de 3,23 grame la mie * a fost trimis în fața instanței de judecată Aflat sub influența accentuată a alcoolului, un bărbat s-a urcat la volanul mașinii, la jumătatea lunii iunie, și a mers pe raza municipiului. A .

Actualitate

Un Selfie pe tren, îți poate aduce sfârșitul! Polițiștii continuă campania de informare a tinerilor, în Gara CFR Brăila

* tinerii aflați în zona gării, pregătiți să plece în călătorii cu trenul, au primit sfaturi importante * la un Selfie pe tren, care pare ceva simplu, se poate forma arcul electric produs de la rețeaua de înaltă tensiune, între firele de tensiune și tren, iar contactul cu acest perimetru este fatal Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila – compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Siguranța Școlară au .

Actualitate

Femeie lovită cu o tigaie în cap şi tăiată cu un cuţit

* pe 15 august, un bărbat de 55 de ani i-a aplicat soției, de 53 de ani, mai multe lovituri cu un obiect dur contondent în zona capului, respectiv o tigaie, dar şi lovituri cu un cuţit de bucătărie * agresorul a ajuns la arest Ziua de Sf. Maria a fost una cu violență, în satul Berleşti, oraşul Ianca, după cum v-am informat în ediția online. Un bărbat a fost .

Actualitate

Polițiștii au fost alături de cetățeni, la evenimentele ”Zilelor Municipiului Brăila” și minivacanța de Sf. Maria

* polițiștii și jandarmii au ieșit în mijlocul comunității, pentru a sta de vorbă cu cetățenii și pentru a le oferi sfaturi utile pentru siguranța personală * în perioada 15-17 august, poliţiştii au intervenit la 187 de evenimente, dintre acestea 160 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 În perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, structurile Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au fost mobilizate .

Pagina de facebook

-
-

Recente din braila

-
-

10:27

Tineri și polițiști

* la sfârșitul lunii trecute, la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a avut loc încadrarea a cinci tineri ofițeri, proaspăt absolvenți ai Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2025 * am vrut să aflăm ce i-a determinat pe cei cinci tineri, trei fete și doi băieți, să aleagă această meserie și le-am adresat o serie de întrebări * ”Am ales această meserie întrucât întotdeauna am avut înclinația de a
Image Description

10:21

Deputatul Doinița Ciocan susține inițiativa care elimină birocrația și ajută pacienții din zonele rurale 20 august 2025 Jurnalul de Brăila

Măsura legislativă menită să simplifice accesul pacienților la servicii medicale a intrat în vigoare, iar printre principalele beneficii se numără eliminarea obligativității de a obține o trimitere de la medicul de familie pentru o serie de pacienți cu afecțiuni cronice.
Image Description

00:49

Brăileanul Teodor Cosmin Nedelcu, medalie de bronz la șah clasic la U20

• o vacanță activă, cu rezultate pe măsură pentru talentatul șahist Cel mai valoros produs al șahului brăilean din ultimii ani, Teodor Cosmin Nedelcu, care în prezent este legitimat la SCM Gloria Buzău, a bifat un nou succes pe plan național. Brăileanul a cucerit medalia de bronz la Campionatul Național de șah clasic U20, unde au concurat cei mai valoroși șahiști din România. În perioada 11-17 august, la București a
Image Description

00:34

Manual de economie pentru Bolojan

* CCIR, prin vocea președintelui Mihai Daraban, i-a predat premierului câteva lecții astfel încât să nu se instaleze la nivel public percepţia unei iminente recesiuni economice * și Ștefan Fusea, președintele CCIA Brăila, a oferit posibile soluții pentru a preveni instalarea recesiunii în economia reală Camera de Comerț și Industrie a României cere premierului Ilie Bolojan să vină cu măsuri urgente pentru economie, după creșterea TVA și a prețurilor, care
Image Description

00:29

Șofer arestat și trimis în judecată. S-a urcat la volan băut și fără permis

* în seara de 13 iunie, un bărbat a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea autoturismul în municipiul Brăila * el nu avea permis și avea o alcoolemie în sânge de 3,23 grame la mie * a fost trimis în fața instanței de judecată Aflat sub influența accentuată a alcoolului, un bărbat s-a urcat la volanul mașinii, la jumătatea lunii iunie, și a mers pe raza municipiului. A
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:16

- Neamt - Accident la Gherăești: adolescent, rănit după ce a căzut de pe bicicletă

În seara zilei de 19 august s-a produs un accident la Gherăești. Un minor de 16 ani s-a dezechilibrat pe bicicletă și a căzut pe partea carosabilă. „La data de 19 august a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Gherăești”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț. Potrivit polițiștilor, „în timp ce un minor în vârstă
Image Description

13:15

- Cluj - Telenovela scandalului dintre Emil Boc și USR Cluj ajunge la un nou episod. „Copii nematurizați, răsfătați, nu se pricep. Să nu-i băgăm în seamă”

Emil Boc vrea să aibă ultimul cuvânt în scandalul cu USR și îi pune nou la punct pe „tinerii fără experiență” din acest partid, din înălțimea turnului său de fildeș. De la ce a pornit acest episod violent verbal între USR Cluj și Dan Tarcea și Emil Boc? De la construirea Podului Garibaldi. Pe scurt, Primăria vrea să facă un nou pod, însă pentru a nu bloca cartierul Grigorescu a
Image Description

13:14

- Gorj - Au început lucrările pe Drumul Loviștei

Au început lucrările de modernizare pe Drumul Loviștei – DJ 703 H, o investiție de aproximativ 35 de milioane de euro. Proiectul vizează reabilitarea celor 31 de kilometri și jumătate de drum care leagă limita cu județul Argeș de intersecția cu DN 7, trecând prin localitățile Perișani, Titești, Boișoara și Câineni. Lucrările au debutat din zona Poiana – Perișani, una dintre cele mai afectate, și vor include nu doar asfalt
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
braila WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul braila
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete