Arma invizibilă și bătălia din spațiu: Care sunt cele 5 domenii militare cheie ce ar putea decide câștigătorul unui război SUA-China
Inapoi

Arma invizibilă și bătălia din spațiu: Care sunt cele 5 domenii militare cheie ce ar putea decide câștigătorul unui război SUA-China

Postat pe 22 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
După trei decenii de investiții masive, armata Chinei este acum aproape de a putea declanșa un război pentru cucerirea Taiwanului. Armata americană a răspuns acestei amenințări prin dezvoltarea de noi strategii de război și alianțe militare, scrie Financial Times. Care sunt cele cinci domenii militare cheie care ar putea decide rezultatul unui posibil război între cele două superputeri? Puțini analiști sau oficiali cred că un conflict este iminent, dar orice înfruntare între China și SUA ar avea consecințe globale și ar provoca cea mai mare criză internațională de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial încoace. Forțele militare chineze erau cândva ridiculizate; se spunea că sunt o armată cu „brațe scurte și picioare lente”. Acum, armata chineză (PLA) s-a transformat într-o forță de luptă de clasă mondială. La inima procesului de modernizare stau investițiile pe care țara le-a făcut în dezvoltarea arsenalului de rachete pentru a prinde din urmă SUA. „Totul se rezumă la rachete”, spune Eric Heginbotham, expert în securitate de la MIT. PLA are un arsenal mare de rachete balistice cu rază de acțiune scurtă, medie și lungă, care pot scufunda portavioanele americane și pun sub semnul întrebării capacitatea armatei Statelor Unite de a domina spațiul aerian și mările din regiune. În ambele războaie din Golful Persic, precum și în Kosovo, abilitatea Statelor Unite de a-și aduna forțele în apropierea teritoriului atacat, eliminând în același timp aproape complet riscul pierderii de vieți umane în rândul trupelor americane, a reprezentat un mare avantaj. Această strategie, însă, ar fi ineficientă împotriva Chinei, cu arsenalul ei uriaș de rachete, potrivit lui Heim. Spre exemplu, racheta Dongfeng-26, poreclită „Expresul de Guam” din cauza capacității sale de a lovi teritoriile americane din Pacific, inclusiv insula Guam, este una dintre armele cheie din arsenalul Chinei, alături de varianta sa anti-navă, cunoscută drept „ucigașa de portavioane”, și racheta Dongfeng-17, care poate atinge viteze hipersonice și este extrem de greu de interceptat de sistemele de apărare antiaeriană. Cu toate că Beijingul a limitat eficiența stilului tradițional de luptă al Americii, cu arsenalul ei de rachete de înaltă tehnologie, forțele americane încearcă să se folosească de una dintre cele mai vechi caracteristici ale războiului: geografia. În afară de consolidarea sistemele de apărare cu rachete din Guam, SUA lucrează cu aliații lor pentru a-și împrăștia geografic forțele cât mai mult. Astfel, trupele, avioanele și armele americane sunt mult mai greu de monitorizat și de distrus de forțele Chinei. Infanteria marină încearcă de asemenea să dezvolte o strategie prin care își va muta unități mici de trupe pe insule izolate și în jungle de coastă din regiune. De acolo, trupele pot susține alte servicii folosind sisteme de recunoaștere și de comunicații care emit mai puține semnale electronice, ceea ce le face mai greu de detectat. Cea mai puternică armă din dotarea armatei americane pe care SUA o poate folosi în apropierea Taiwanului este reprezentată de forțele submarine. Fiind greu de detectat și în mare parte imune în fața rachetelor anti-navă, submarinele nucleare americane ar putea să se apropie destul de mult de navele și avioanele chineze din Strâmtoarea Taiwan pentru a le ataca. Avantajul Washingtonului, însă, se subțiază. Marea diferență de tehnologie dintre China și SUA în războiul subacvatic „a intrat la apă”. China a lansat în ianuarie 2023 primul său submarin nuclear de atac care folosește o tehnologie ce îi permite să atingă viteze mai mari cu mai puțin zgomot. Beijingul și-a mărit numărul de submarine pe care îl are în dotare. Sateliții și alte aparate spațiale sunt componente critice ale războiului modern. Ele îndeplinesc multe funcții în cadrul armatei, de la supraveghere la ghidarea armelor și la detectarea atacurilor. PLA și-a extins mult în ultimii ani numărul de sateliți pe care îi are la dispoziție pentru comunicații și desfășurarea de operațiuni de intelligence, supraveghere și recunoaștere, în ultimii ani. China se extinde atât de repede la acest capitol încât SUA nu mai deține „monopolul” în spațiu, potrivit generalului Gregory Gagnon din Forțele Spațiale ale Statelor Unite. SUA sunt îngrijorate și de capacitatea Chinei de a distruge sateliții americani. CIA a avertizat că Beijingul construiește arme cibernetice sofisticate cu ajutorul cărora să poată prelua controlul asupra sateliților inamici pe timp de război. În plus, China dezvoltă și sisteme de război electronic și arme cu energie direcționată, precum laserele, care ar putea fi folosite pentru a îi împiedica pe americani să acceseze spațiul cosmic. O întrebare tulburătoare despre un eventual conflict între SUA și China pentru Taiwan ar fi despre rolul pe care l-ar juca armele nucleare. China a avut de mulți ani un arsenal destul de mic pe care l-a descris drept o forță nucleară „subțire și eficientă”, pe care, între timp, a extins-o fără să ofere nicio explicație. În 2019, americanii estimau că Beijingul ar avea un arsenal nuclear de puțin peste 200 de rachete, urmând să îl dubleze în următorul deceniu. Acum, însă, Pentagonul a transmis că China a ajuns să aibă 500 de focoase nucleare și că până în 2035 va avea 1.500 - la fel de multe câte are oficial și SUA pentru a se conforma tratatului de non-proliferare pe care l-a semnat cu Rusia. China și-a dezvoltat, la rândul ei, o triadă nucleară, ceea ce îi permite să lanseze focoase nucleare de la sol, din aer și din apă. Submarinele sale pot acum să lovească părți din teritoriile continentale ale Statelor Unite fără să fie nevoite să se aventureze dincolo de apele din largul coastei chineze. Extinderea arsenalului nuclear al Chinei ridică două întrebări esențiale: Ar putea SUA să își folosească în continuare rachetele nucleare pentru a descuraja China să atace Taiwanul? Sau este mai probabil ca Beijingul să profite de arsenalul său nuclear pentru a descuraja Washingtonul să intervină în apărarea națiunii insulare? Unii experți în apărare sunt îngrijorați că faptul că America nu se mai bucură de un avantaj militar convențional asupra Chinei o să influențeze decizia Statelor Unite de a folosi sau nu armele nucleare. „Dacă nu poți răspunde fiecărei nave chineze cu o navă proprie, poți să scufunzi 10 nave cu o singură armă nucleară”, a spus Taylor Fravel, expert în armata chineză de la MIT.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din braila

-
-

00:41

Amical Sportul Chiscani – Șoimii Tudor Vladimirescu, 0-10

• un scor care spune totul despre nivelul de forțe din teren Sâmbăta trecută, pe stadionul din stațiunea Lacu Sărat, s-a disputat amicalul dintre Sportul Chiscani și Șoimii Tudor Vladimirescu, joc încheiat cu victoria la scor, 10-0, a formației antrenate de Dumitrel Buzea și George Tudor. Sportul Chiscani a avut în componență doar trei seniori, restul fiind juniori născuți între anii 2008-2010. Strategia clubului din Chiscani pentru viitoarea ediție a
Image Description

00:39

Mii de brăileni s-au rugat la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

• „Sfânta de la Adam” a sosit la Brăila duminică seară și a zăbovit la Biserica „Sfinții Arhangheli”, din Centrul Istoric al municipiului, până luni, 11 august Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam a ajuns duminică, 10 august, la Brăila, cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos. „Sfânta de la Adam” a zăbovit la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” până luni, 11 august, când s-a
Image Description

00:15

Cinci ofițeri noi la IPJ Brăila

• Inspectoratul de Poliție Județean Brăila are cinci noi ofițeri în echipă, toți proaspăt absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2025 Inspectoratul de Poliție Județean Brăila și-a completat efectivele cu cinci noi ofițeri de poliție, tineri absolvenți ai Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” – promoția ”Mihai Viteazul ” 2025. Aceștia au fost repartizați în cadrul unor structuri cheie ale inspectoratului, urmând să-și înceapă cariera în slujba
Image Description

00:13

HC Dunărea, pe ultimul loc la Cupa Dunărea

• ediția a IX-a a fost câștigată de CSM București • MVP-ul competiției a fost Elizabeth Omoregie, iar Elena Șerban cel mai bun portar HC Dunărea a încheiat pe ultimul loc turneul pe care l-a organizat, după ce a pierdut și cel de-al treilea meci pe care l-a avut de susținut, 28-31, cu CSM București. CSM-ul a forțat cât a trebuit ca să câștige în fața unei echipe brăilene care
Image Description

00:11

Programul «Saligny» trebuie să continue

• anunțul Guvernului Ilie Bolojan de a tăia finanțările pentru multe dintre proiectele prinse în Programul ”Anghel Saligny” nu a fost primit tocmai bine de liderii administrației locale • în județul Brăila discutăm despre 77 de proiecte ce totalizează peste 1 miliard de lei • multe dintre acestea sunt aproape gata și vizează drumuri, apă/canalizare și gaze în comunele și orașele din județ • Consiliul Județean Brăila mai are două
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
braila WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul braila
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete