Înapoi la știri

Ministrul Educaţiei discută despre reducerea orelor de curs şi vacanţe

05 Nov 2025
1 minut min
Cristina Preda
Ministrul Educaţiei discută despre reducerea orelor de curs şi vacanţe

Ministrul Educaţiei discută despre reducerea orelor de curs şi vacanţe

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat că elevii din România au, în medie, mai puține ore de curs anual decât cei din alte ţări membre ale OECD. El a afirmat că o eventuală reducere a orelor săptămânale ar impune o schimbare a perioadei de vacanţă.

„Dacă ne punem problema să avem şi mai puţine ore pe parcursul unei săptămâni, cu siguranţă va trebui să gândim ce facem cu perioada de vacanţă”, a spus ministrul miercuri, subliniind că acest subiect merită o dezbatere amănunţită după ce crizele politice şi bugetare se vor încheia.

Potrivit digi24.ro, Daniel David este deschis să discute cu toate părţile implicate pentru a ajunge la „cea mai bună variantă” privind organizarea anului şcolar şi a programului elevilor.

Ministrul a mai evidenţiat că în prezent România se află sub media OECD în ceea ce priveşte numărul total de ore de curs anuale, motiv pentru care o eventuală reorganizare a acestora trebuie abordată cu atenţie.

Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe