Sindicaliștii din Educație au anunțat, ieri, după întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan că vor boicota începutul anului școlar, în semn de protest față de măsurile adoptate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar. Fără angajament „Am avut o discuție de o oră și jumătate cu premierul României. Din păcate, toate argumentele noastre privind efectele măsurilor luate de Guvernul Bolojan au fost ascultate, dar nu am primit nici un angajament din partea premierului că s-ar reveni asupra lor”, a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), scrie Gândul. Prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Educației și Cercetării Daniel David au avut ieri, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federației Naționale Sindicale ”Alma Mater”. Creșterea normei didactice În cadrul consultărilor au fost analizate modul de implementare și efectele aplicării recentelor măsuri care au impact asupra sectorului educației, respectiv: creșterea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână, creșterea efectivelor de elevi la clasă, modificarea tarifului pentru plata cu ora, finanțarea sistemului de învățământ. „Este important să avem o discuție corectă, în care fiecare să ne susținem punctul de vedere. Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilitățile pe care le are în prezent bugetul României și pe realitățile din sistemul educației”, a afirmat premierul Ilie Bolojan la întâlnirea cu reprezentanții federațiilor sindicale din educație. Simplificări De asemenea, prim-ministrul a subliniat că majorarea normei didactice cu două ore săptămânal, respectiv de la 18 la 20 de ore pe săptămână, plasează România în media europeană din acest punct de vedere. „Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani. Aceasta este realitatea. Suntem însă deschiși să facem simplificări în sistemul de învățământ pentru ca timpul și energia cadrelor didactice să se concentreze asupra actului educațional”, a menționat prim-ministrul Ilie Bolojan. Șeful Executivului a solicitat Ministerului Educației și Cercetării să facă analize cu privire la punerea în aplicare a noilor reglementări și, acolo unde apar probleme, să propună soluții punctuale pentru remedierea acestora. (A.N.)
• ”Ce soluţii propune Comisia pentru pregătirea energetică a UE în vederea verilor caniculare, şi am în vedere în special capacităţile de stocare şi interconectare?”, întreabă Mihai Tudose într-o interpelare cu cerere de răspuns scris din partea CEFacturile la electricitate sunt afectate în această vară nu numai de eliminarea plafonării preţurilor, care a fost o măsură temporară de sprijin. Temperaturile ridicate au, la rândul lor, un impact asupra buzunarului consumatorului.„E
.
• ”Are în vedere Comisia să încurajeze capacităţi de producţie noi sau deja existente, în regiunile UE ce beneficiază de materii prime, spre exemplu în România, care dispune de resurse consistente de gaze naturale?”, întreabă europarlamentarul român Europarlamentarul Mihai Tudose a interpelat Comisia Europeană cu privire la planul UE de acțiune pentru industria chimică. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a pledat pentru sprijinirea de către UE a capacităţilor româneşti de
.
• ”Comisia Europeană a selectat 94 de proiecte de transport cărora le alocă 2,8 miliarde de euro, sub formă de granturi UE, în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei” • ”Apreciez accentul pus pe investiții strategice și de solidaritate, așa cum este îmbunătățirea conectivității feroviare și a punctelor de trecere a frontierei dintre România și Republica Moldova”, a declarat eurodeputatul Mihai Tudose UE a decis să investească în statele membre 2,8
.
• Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila și liderul organizației PSD Brăila, a dorit să își manifeste public nemulțumirea în legătură cu anunțul recent al premierului pe tema tăierilor de finanțări la cele mai multe dintre proiectele realizate prin Programul ”Anghel Saligny” • șeful CJ Brăila a enumerat o serie de investiții realizate în județul nostru cu bani veniți prin acest program • totodată, a subliniat că dacă există
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.