• polițiștii au desfășurat o acțiune de informare a cetățenilor privind riscul de înec și importanța respectării măsurilor de siguranță în timpul activităților de agrement desfășurate pe fluviul Dunărea sau în apropierea acestuia Este vară, cald, iar multe persoane merg la scăldat, în Fluviul Dunărea sau canale, iar pericolul de înec este mare. Pentru a preveni incidentele neplăcute, polițiștii au stat de vorbă cu oamenii, în special tineri, pentru a le da sfaturi utile. Au fost și acțiuni pe fluviu, unde polițistii au dat sfaturi pescarilor. Vineri, 8 august, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila, în cooperare cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brăila, au desfășurat o acțiune de prevenire și informare a cetățenilor privind riscul de înec. S-a vorbit despre importanța respectării măsurilor de siguranță în timpul activităților de agrement desfășurate pe fluviul Dunărea sau în apropierea acestuia. Activitatea s-a desfășurat atât pe faleza Dunării din municipiul Brăila, cât și pe apă, cu sprijinul ambarcațiunii din dotarea S.P.F. Brăila, care a acostat în zonele frecventate de persoane pentru scăldat sau pescuit. ”În cadrul acțiunii, polițiștii au discutat cu cetățenii despre pericolele reprezentate de scăldatul în locuri neamenajate, curenții puternici ai fluviului, precum și despre necesitatea supravegherii permanente a copiilor aflați la apă. Au fost informate aproximativ 60 de persoane, dintre care 20 de minori, fiind distribuite materiale cu recomandări privind siguranța pe apă”, au spus polițiștii. Polițiștii reamintesc cetățenilor următoarele: -Se interzice practicarea oricăror forme de agrement nautic în afara zonelor special amenajate și semnalizate în acest sens! -Este interzisă practicarea agrementului nautic sub influența băuturilor alcoolice! - Este interzisă utilizarea ambarcațiunilor cu motor și motovehiculelor nautice fără a purta vesta de salvare! -Se recomandă să nu se înoate în zonele periculoase neamenajate; -Se recomandă celor care nu înoată foarte bine să nu se aventureze în locuri periculoase, nesupravegheate, existând riscul de înec; -Nu lăsați copiii nesupravegheați în apropierea Dunării! Fluviul are maluri abrupte și curenți puternici! Înecul poate fi prevenit! Gândiţi-vă bine înainte să intrați în apele fluviului Dunărea! Se recomandă să se ţină seama de temperatura apei și de condițiile de mediu. Brăila stiri Braila fluvial dunarea braila politia transporturi braila Fără veste de salvare și sub influența alcoolului pe ambarcațiunile de agrement Local 11 August 2025 Fiul ucigaș rămâne la arest Local 9 August 2025 Alt accident cu trotineta electrică, pe Bulevardul Dorobanților. Un tânăr a căzut și s-a lovit la cap Local 8 August 2025 Trotinetele electrice, pericol public Local 8 August 2025 A venit certificarea pentru opt cluburi brăilene de fotbal Trei candidați pentru șefia AJF Brăila Tu știi dacă mai ești asigurat medical? Două înfrângeri pentru HC Dunărea la Cupa Dunărea Pescarii de pe canale din județul Brăila, luați la întrebări de jandarmi Atmosferă încinsă în noul Sector Producători din Piața Mare Șef nou la Poliția Municipiului Mulți nesimțiți! Greu de făcut ordine în noua Piață de Producători Pescarii de pe canale din județul Brăila, luați la întrebări de jandarmi Fostul șef al Parchetului Brăila, conducător de doctorat la Universitatea „Dunărea de Jos” Atmosferă încinsă în noul Sector Producători din Piața Mare
• în week-end, au fost controlate ambarcațiuni de agrement și verificate documentele necesare, conducătorii acestora fiind testați cu aparatul etilotest • s-au dat trei sancțiuni pentru lipsa vestelor de salvare și conducerea sub influența băuturilor alcoolice Pericol pe apele navigabile, din cauza conducătorilor de ambarcațiuni care uneori nu țin cont de lege. În perioada 9-10 august, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila, în cooperare cu lucrători din
.
* la sfârșitul lunii iulie, instanța a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului Nistor Mitică, cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat în modalitatea violenţei în familie * la începutul lunii iunie, fiul de 38 de ani și-a lovit mama de 68 de ani, cu bestialitate, în locuința de pe strada Frumoasei, iar femeia a murit la scurt timp Bărbatul acuzat că i-a luat viața propriei mame, după ce a
.
*după cum v-am mai informat, polițiștii acționează intens în luna august, pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicați cei care circulă cu trotineta electrică * în data de 6 august, un alt tânăr, care circula cu trotineta pe B-dul Dorobanților, a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat, lovindu-se în zona capului Tânăr minor, implicat într-un accident cu trotineta electrică, pe Bulevardul Dorobanților. S-a lovit la cap, după ce a căzut
.
• la sfârșitul lunii iulie, judecătorii Tribunalului Brăila au admis propunerea procurorului şi au dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Drogeanu Dumitrel, acuzat de omor în condiții de violență în familie • culmea, acesta a formulat contestație împotriva măsurii primei instanțe și speră să scape • chiar după ce a fost arestat, în iunie, bărbatul de 54 de ani a cerut arest la domiciliu, întrucât avea de strâns recolta,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.