• dimpotrivă, social-democratul a precizat că toți cei care au decis să plece la PNL sau la alte partide pentru a-și încerca norocul în Alegerile Locale erau oameni care nu mai performau de ceva vreme • europarlamentarul Mihai Tudose, de asemenea, candidat pentru încă un mandat în Parlamentul European, a mai afirmat că le-a atras atenția celor în cauză că nu își mai fac treaba și că nu se vor mai regăsi pe listele partidului la Alegerile Locale PSD-iștii brăileni nu regretă gestul celor care au decis să plece pentru a intra în tabăra PNL sau a altui partid înainte de Alegerile Locale din acest an. Subiectul a fost dezbătut, recent, de europarlamentarul Mihai Tudose, precum și de premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, cu ocazia lansării candidaților social-democrați la Alegerile Locale ce vor avea loc pe 9 iunie. Tudose a ținut să puncteze că nu regretă faptul că unii primari și consilieri locali au decis să plece către alte partide. Ba chiar a menționat că atât el cât și președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila) au purtat discuții cu cei în cauză și le-au atras atenția că nu mai perfomează și că nu se vor mai regăsi pe listele partidului. ”Apropo de migrație. Că sunt 100 că sunt 200. Da! Sunt oameni pe care PSD nu i-a mai pus pe listă și și-au găsit alte liste. Sunt primari cărora li s-a spus – unora le-am spus eu, altora președintele Consiliului Județean și al partidului -, că nu performează ca primari și că noi nu îi vom mai susține în continuare. Și că vom căuta o alternativă, fiindcă scopul nostru când nominalizăm un primar nu este să dăm un serviciu cuiva, ci să facem ceva. Ei să facă ceva în acea localitate. V-aș ruga, pentru presa brăileană, să vedem ce se întâmplă cu acei oameni pe data de 9 iunie și câți vor mai fi primari în continuare. Să vedem dacă am avut dreptate noi când am spus că devin inutili și unde au avut dreptate alții care i-au luat. Vă rog să numărați acolo. Și atunci o să vedem cine are dreptate. Atât!”, a declarat Tudose. Întrebat de jurnaliștii prezenți ce părere are despre faptul că PNL-iștii se laudă că au cooptat mai bine de 100 de aleși locali din organizația PSD Brăila, premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, de asemenea prezent la lansarea candidaților de la Brăila, a punctat la rândul său că este vorba despre decizii personale. ”Întotdeauna când sunt alegeri există această migrație a aleșilor locali. PSD a câștigat alegerile la Brăila fără doar și poate. (...) Eu sunt președintele PSD nu sunt judecătorul. Nu judec pe absolut nimeni. Și nici nu impun nimănui nimic. Cei care hotărăsc sunt românii. Pentru fiecare urbe în parte. Unele persoane se regăsesc în PSD. Pe urmă nu se mai regăsesc din motive personale sau alt tip de motive. Că există și acest alt tip de motive”, a declarat Ciolacu. Mihai Tudose marcel ciolacu dezertori PSD PNL comentariu membri Alegeri Ludovic Orban și-a sărbătorit ziua de naștere la Brăila Politic 28 Mai 2024 Marcel Ciolacu despre criticile opoziției: «Ce să spună despre Podul lui Tudose?!» Politic 28 Mai 2024 Florin Cîrligea neagă orice apropiere a AUR de PSD și spune că PNL-iștii sunt cei cu social-democrați pe liste Politic 28 Mai 2024 Soluție de AUR pentru problema drogurilor, cea a bullyingului și a violenței în școli Politic 27 Mai 2024 27 Mai 2024 Cei 44.614 Cati LUPAŞCU Nu e tip de scrutin care să nu fie pe super-lista Alegerilor electorale din 2024. Un an unic din acest punct de vedere, fiind pentru prima dată în istorie când România schimbă tot la interval de doar câteva luni: președiCiteste mai mult Val de asfaltări în județul Brăila VIDEO Trei persoane surprinse de o surpare de mal pe un șantier de pe Șos. Râmnicu Sărat. Intervenție de urgență a pompierilor VIDEO Pericol în trafic. Un şofer a ignorat indicatorul Stop şi a traversat drumul european 584 Marți, preț de șase ore, se oprește apa în zona Dorobanților - 1 Decembrie 1918 Arbore - minune, în Chercea UPDATE GALERIE FOTO VIDEO Incendiu puternic la un service auto de pe Șos. Focșani. Șase mașini distruse în totalitate, trei parțial Nesimţire şi lipsă totală de civilizaţie, pe recent reabilitatul bulevard Independenței Spectacol de apă şi lumini pe bulevardul Independenţei Arbore - minune, în Chercea Restricții de circulație pe Calea Călărașilor, de vineri noapte până duminică dimineață Restricții de circulație pe DN 2B Brăila - Buzău, pentru aproape două săptămâni
Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a depus astăzi trei proiecte de lege menite să sprijine familiile și categoriile vulnerabile din România, în încercarea de a ameliora situațiile sociale dificile.
Printre măsuri se numără scutiri de la plata contribuțiilor de sănătate pentru anumite grupuri și acordarea unor deduceri fiscale pentru cetățeni, cu scopul de a reduce povara financiară asupra familiilor cu venituri mici.
Inițiatorii proiectelor subliniază că aceste măsuri vizează corectarea nedreptăților
.
Măsurile prezentate includ scutiri de la plata CASS pentru veteranii de război, deținuții politici, văduvele, persoanele cu handicap și călugări. Eliminarea CASS pentru mame reprezintă sprijin direct pentru familii, iar introducerea de deduceri fiscale la TVA și impozitul pe dobândă ar urma să diminueze povara financiară asupra cetățenilor.
„Scutirea de la plata CASS (Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate) pentru veteranii de război, deținuții politici, văduvele, persoanele cu handicap și călugări.
.
Consiliera locală Emanuela Cristina Zahari de la SOS Romania a transmis un comunicat de presă în care acuză conducerea primăriei Chiscani de ignorarea problemelor cetățenilor vulnerabili din localitate. Potrivit acesteia, în cadrul ședinței Consiliului Local din 24 iulie, ea a cerut primarului Geanina Pospai să pună la dispoziție o mașină pentru a ajuta persoanele în vârstă, bolnave sau nedeplasabile, pentru a fi transportate la medic sau la cumpărături. Răspunsul a
.
Deputații PSD au anunțat că, începând cu data de 1 octombrie 2025, țara noastră va extinde programul de vaccinare gratuită anti-HPV. Potrivit declarațiilor, programul va include atât fetele, cât și băieții cu vârste cuprinse între 11 și 26 de ani.
Conform informațiilor citate de jurnalbr.ro, această schimbare se aplică după aprobarea guvernului a OUG nr. 12/2025, care modifică legea existentă, Legea 95/2006. Anunțul oficial a fost publicat în Monitorul Oficial pe
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.