* aceștia au reprezentat Brăila la etapa interjudețeană Concursurilor Serviciilor Profesionale ale Serviciilor Private și Voluntare pentru Situații de Urgență, desfășurată la Tulcea * pentru că au terminat pe locul I, reprezentanții Brăilei s-au calificat la faza națională, care se desfășura, în luna august, în Mehedinți În perioada 8 - 10 iulie, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Delta,, al Județului Tulcea s-a desfasurat etapa interjudețeană a Concursurilor Serviciilor Profesionale ale Serviciilor Private și Voluntare pentru Situații de Urgență. Concursul a avut ca scop consolidarea și perfecționarea deprinderilor specifice intervențiilor în situații de urgență, evaluarea pregătirii tehnice și fizice a participanților, precum și promovarea activității formative a serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență în rândul cetățenilor. În cadrul competiției s-au desfășurat trei probe: “Pista cu obstacole pe 100 m”; “Ștafeta 4x100 m”; “Dispozitivul de intervenție”; La această etapă au participat echipe din Regiunea de Sud-Est: Ialomița – SPSU (Serviciul Privat pentru Situații de Urgență) EXPUR; Călărași – SPSU Saint-Gobain Glass; Brăila – SPSU Vard Shipyards România; Constanța – SPSU Oil Terminal; Galați – SVSU (Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență) Ghidigeni: Ialomița – SVSU Făcăieni: Constanța – SVSU Cumpăna; Brăila – SVSU; Movila Miresii; Tulcea – SVSU Luncavița. În urma desfășurării probelor de Concurs loturile din județul Braila au obținut următoarele rezultate: La pista cu obstacole pe 100 m: - Veber Ștefan de la Vard Shipyard Romania Punct de lucru Brăil - locul I; - Popescu Robert de la Vard Shipyards România Punct de lucru Brăila - locul II; - Ureche Ionel de la SVSU Movila Miresii - locul II; - Sima Nicolae de la SVSU Movila Miresii - locul III. - SPSU VARD SHIPYARDS ROMANIA -Punct de lucru Brăila și SVSU MOVILA MIRESII au obtinut locul I la proba Ștafeta 4X100m și Dispozitivul de intervenție. Loturile SVSU Movila Miresii și SPSU VARD Shipyards România - Punct de lucru Brăila, care s-au clasat pe locul I pe clasamentul general, vor participa, in perioada 6 - 8 august, la etapa națională a Concursurilor Serviciilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru situații de urgență care se va desfășura în județul Mehedinți. Loturile au fost însoțite la competiție, din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dunărea" al județului Brăila, de lt. col. Chivu Violeta Iuliana, șef Serviciu Pregătirea pentru Intervenție și Reziliența Populației. Brăila stiri Braila pompieri volutari privați Şantierul Naval Movila Miresii isu braila Copiii de la Parohiile „Sf. Arhangheli” și „Sf. Spiridon Nou”, oaspeții Mănăstirii „Sf. M. M. Pantelimon” Lacu Sărat Social 11 July 2025 „Vacanță în pridvorul bisericii” pentru sute de copii brăileni Social 10 July 2025 Administrația Dragomir. Ajutoare pentru patru familii din Chercea, afectate de un incendiu puternic Social 10 July 2025 Conferinţa Internaţională „Istorie. Spiritualitate. Cultură. Dialog și Interactivitate“ Social 4 July 2025 Interlopul Soare, trimis la închisoare Îi urăm succesuri lui Popa! Elevi de top Conflict între doi tineri, în zona tarabelor din Piața Halelor. Unul a fost lovit cu o sticlă Interlopul Soare, trimis la închisoare Agrement la Blasova, încă o etapă Fără ”cocoașele” lui Antistescu Încă o medie de 10 la Evaluarea Națională, după contestații: Andreea Cristina Gălbinaș, șefa de promoție de la Școala ”Ion Băncilă” Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
• marți, 8 iulie, circa 25 de copii de la parohiile brăilene „Sf. Spiridon Nou” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, însoțiți de preoți și de voluntari, au petrecut o zi de vacanță de neuitat la așezământul de la Lacu Sărat Continuă Programul eparhial de tabere și excursii „Vacanța din pridvorul bisericii”, organizat prin contribuția financiară a parohiilor și credincioșilor din județele Brăila și Galați, cu binecuvântarea ierarhului Dunării de
.
Tudor Vladimirescu, Brăila – Un atac recent al unei haite de câini fără stăpân a zguduit o gospodărie din localitatea Tudor Vladimirescu, soldându-se cu moartea a două oi și rănirea gravă a altor cinci. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt de-a dreptul șocante.
.
• consilierii municipali au aprobat, recent, acordarea unor ajutoare în bani pentru patru familii din Cartierul Chercea ale căror locuințe au fost distruse sau afectate în urma unui incendiu ce a avut loc la începutul lunii iunie • este vorba despre o sumă totală de 44.000 lei • două familii au primit câte 15.000 lei fiecare, în timp ce alți doi proprietari 8.000 lei, respectiv 6.000 lei, în funcție de
.
• de la începutul lunii iulie, parohiile Ulmu, Mohreanu, Berteștii de Jos, Ciocile, Chichinețu, Stăncuța și Radu Vodă au organizat tabere, excursii, dar și activități în curtea bisericii, dedicate copiilor, cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos Sute de copii de toate vârstele au participat, de la începutul lunii iulie, la Programul eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii” - care include tabere și excursii gratuite oferite de parohii, precum și activități cultural-educative
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.