• duminică, 27 iulie, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“, din Staţiunea Lacu Sărat, şi-a sărbătorit ocrotitorul spiritual • Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi • la slujbă a participat, de asemenea, un grup de tineri privați temporar de libertate de la Penitenciarul Tichilești Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“, din Staţiunea Lacu Sărat, şi-a sărbătorit, duminică, 27 iulie, ocrotitorul spiritual. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi eparhiali, chiar lângă biserica de lemn a mănăstirii, în prezența a sute de credincioși sosiți din toate colțurile județului, inclusiv din municipiul Brăila. „La slujba arhierească de la binecunoscuta mănăstire brăileană au participat numeroşi pelerini sosiţi în chip special la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, persoane aflate la tratament în Staţiunea Lacu Sărat, cadre medicale de la baza de tratament a Staţiunii Lacu Sărat, precum şi monahi şi monahii de la mănăstirile din Eparhia Dunării de Jos”, a precizat părintele Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei, prezent la eveniment. La slujba de hram a participat, de asemenea, un grup de tineri privați temporar de libertate din cadrul Penitenciarului Tichilești, împreună cu preotul capelan al centrului de detenţie, care au fost binecuvântaţi de ierarh. În Sfinta Liturghie, au fost rostite rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile lui Dumnezeu revărsate asupra slujitorilor, monahiilor și credincioșilor brăileni în cei 29 de ani care s-au împlinit de la inaugurarea acestei mănăstiri, precum şi rugăciuni pentru tămăduirea celor bolnavi. La momentul cuvenit, mai mulţi copii şi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine, de însuși ÎPS Arhiepiscop Casian. După Sfânta Liturghie, ierarhul Dunării de Jos le-a vorbit celor prezenţi la hram despre viaţa și minunile Sfântului Mare Mucenic Pantelimon şi despre rolul Bisericii, adevărat „spital obștesc al sufletelor și al trupurilor noastre, un loc al iubirii lui Dumnezeu față de toți oamenii”. ÎPS Arhiepiscop Casian le-a mulţumit, în mod special, credincioşilor care au venit să se roage, cu dragoste și cu evlavie, sfidând canicula, acestui mare sfânt tămăduitor. Iar la final, Părintele Arhiepiscop i-a binecuvântat pe cei prezenţi prin stropirea cu aghiasmă. În apropierea locaşului de cult se află şi un corp de chilii, care are rol de centru social şi filantropic, dar şi cultural, întrucât acesta adăposteşte un muzeu etnografic cu o impresionantă colecţie de obiecte vechi tradiţionale, devenind, în special în perioada vacanţei de vară, un important loc de vizitat de foarte mulţi copii în cadrul activităţilor de vacanţă organizate de parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. O vatră de credință și un centru cultural de excepție Mănăstirea „Sf. M. M. Pantelimon” Lacu Sărat este cea mai nouă mănăstire din judeţul Brăila. Ea și-a început activitatea la 27 iulie 1996, când Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie a bisericii. La 27 iulie 1999 s-a sfinţit biserica mănăstirii, cu hramul Sfântul Mucenic şi Doctor fără de arginţi Pantelimon, Ocrotitorul şi vindecătorul bolnavilor, şi s-a inaugurat şi corpul de chilii al mănăstirii. În apropierea lăcaşului de cult se află un corp de chilii care are rol de centru social şi filantropic, dar şi cultural, întrucât adăposteşte un muzeu etnografic cu o impresionantă colecţie de obiecte vechi, tradiţionale. Acesta devine, mai ales în vancața de vară, un important centru cultural, vizitat de foarte mulţi copii, în cadrul activităţilor organizate de parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Biserica Mănăstirii Sf. Pantelimon” Lacu Sărat este realizată în stil maramureşean, din lemn, cu o turlă/clopotniţă care se ridică până la înălţimea de 24 de metri. La interior, biserica este decorată cu icoane pictate. De altfel, în custodia mănăstirii se află nouă icoane de patrimoniu datând din secolul al XIX-lea. De-a lungul timpului, au fost aduse sfinteler moaşte ale Sfinţilor Dasie şi Emilian de la Durostor, Nectarie de Eghina, Sofronie al Ierusalimului ş.a., iar în anul 2009, mănăstirea s-a bucurat de vizita Sanctităţii Sale Bartolomeu I, a Patriarhului Teoctist al României, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a altor personalităţi ale vieţii religioase şi civile din ţară şi din străinătate. Brăila stiri Braila hram Braila Manastirea „Sf. M. M. Pantelimon” Braila Academia Bunicilor, premiată din nou la Gala Societății Civile, ediția 2025 Social 24 July 2025 Imaginile nesimțirii în Parcul Monument Social 23 July 2025 ”Erou pentru o zi – ediția 2025” - Când copiii devin eroi în misiuni reale de echipă Social 22 July 2025 ”Total health resources for improving vitality and endurance 50+”, proiect implementat de Asociația ACADEMICA PROIECT Brăila Social 22 July 2025 O nouă conducere la CUP «Dunărea» Zeci de contestații la Titularizare Alegeri pentru funcția de președinte AJF Brăila Agenda europeană | Mihai Tudose: «UE alocă noi fonduri pentru modernizarea căilor ferate din România» ”Murgoci” și ”Iorga” se mențin în top Locuitorii din Cuza Vodă și Stăncuța au conductă nouă, dar apa va fi tulbure timp de câteva zile Sărbătoarea folclorului autentic, la Brăila O nouă conducere la CUP «Dunărea» Interlopul Soare, trimis la închisoare O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Anchetă în curs. Scurgeri de informații și fotografie cu polițiști și o minoră de doar 5 ani
Compania de Utilități Publice “Dunărea” Brăila anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile, JOI 31.07.2025 orele 09:00 – 13:00, pentru executarea unor lucrări de reabilitare a rețelelor de apă potabilă.
.
Asociația Academica Proiect Brăila, coordonatoarea proiectului de mare succes Academia Bunicilor, a câștigat și în acest an două premii la Gala Societății Civile, Ediția 23, 2025. Este vorba de: Premiul al II-lea la secțiunea Incluziune Socială și Premiul al III-lea, secțiunea Proiecte realizate cu implicarea voluntarilor. La ediția anterioară Asociația noastră a câștigat de asemenea aceleași premii la cele două secțiuni. Explicația juriului național din acest an pentru acordarea premiilor
.
În luna iulie 2025, în urma unui control nocturn efectuat la Carrefour Mall din Brăila, inspectorii de muncă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, în colaborare cu lucrători din cadrul Jandarmeriei (IJJ) și Poliției (IPJ) Brăila, au depistat 93 de persoane care prestau activități de inventariere fără a avea contracte individuale de muncă încheiate în formă scrisă.
.
• mormane de coji de semințe rămân în urma unor brăileni care ignoră cu desăvârșire coșurile de gunoi aflate la doar câțiva metri distanță • fotografiile au fost făcute publice de operatorul de salubritate ”Polaris”, care atrage atenția că astfel de situații sunt frecvente în multe zone din oraș, nu doar în Parcul Monument Mesele de lemn de lângă rondoul din Parcul Monument au fost puse acolo pentru cei care
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.