• 18 copii, membri ai grupului catehetic parohial și elevi ai Școlii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” Brăila, însoțiți de preotul paroh, au vizitat Casa Memorială a Sf. Dometie cel Milostiv, de la Târlele Filiu • cea de a doua destinație a fost Muzeul Ianca, unde le-a fost ghid prof. Ioan Bărbuceanu • copiii au poposit, în final, la Mănăstirea Măxineni, unde au participat la o agapă tradițională Excursie binevenită pentru 18 copii de la Parohia brăileană „Sf. Ioan Botezătorul”. Zilele trecute, un grup de 18 copii, membri ai grupului catehetic parohial și elevi ai Școlii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” Brăila, însoțiți de preotul paroh, au participat la Programul eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii”, care se desfășoară, an de an, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. „La primele ore ale dimineții, grupul de copii s-a adunat în biserică unde a rostit rugăciunea pentru binecuvântarea călătoriei. Prima destinație i-a purtat pe tinerii pelerini la Casa Memorială a Sfântului Dometie cel Milostiv, de la Târlele Filiu. Aici, au fost întâmpinați cu multă căldură de către preotul Radian Spânu, care le-a prezentat Casa Memorială, diverse documente, obiecte și veșminte ale Sfântului Dometie”, precizează pr. Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos. Mai departe, grupul de copii s-a închinat în biserica parohială din satul Târlele Filiu, locul unde s-a format duhovnicește tânărul Stelian Manolache, cel ce avea să devină, mai târziu, părintele Dometie, duhovnicul Mănăstirii Râmeț. Cea de-a doua destinație pentru grupul de copii brăileni a fost Muzeul Ianca, unde ghid le-a fost neobositul prof. Ion Bărbuceanu, fondatorul instituției. Cei mici au aflat lucruri interesante despre istoria orașului Ianca, a localităților din zonă și a Aerodromului Ianca, participând la o adevărată incursiune în trecut. Copiii au avut prilejul să vadă exponate legate de muncile agricole, de activitatea unității de aviație, și să afle lucruri noi despre moștenirea culturală și religioasă a zonei. După ce au vizitat Muzeul Ianca, copiii de la Parohia „Sf. Ioan Botezătorul”Brăila au poposit la Mănăstirea Măxineni, unde s-au odihnit de drum și unde au fost întâmpinați cu o binevenită agapă tradițională, la trapeza mănăstirească. Mai apoi, au aflat despre istoria mănăstirii voievodale, prin intermediul ghidului, fratele Iustin Topea. Ziua s-a încheiat cu jocuri în aer liber, organizate ad-hoc, chiar în curtea așezământului monahal. Cuviosul Dometie cel Milostiv, brăilean de la Filiu Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, originar din ținutul Brăilei, a avut loc în data de 4 februarie 2025, la Catedrala Patriarhală din București. Ceremonia solemnă a trecerii în rândul sfinților a fostului duhovnic de la Mănăstirea Râmeț, precum și a altor 15 duhovnici din secolul al XX-lea, a făcut parte din evenimentele omagiale organizate cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române. Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv a avut loc la Mănăstirea Râmeț, în data de 6 iulie 2025, respectiv în ziua prăznuirii sale. Brăila stiri Braila parohia „Sf. Ioan Botezatorul” Braila copii „Împreună pentru Darius”. Donații de 12.000 de lei la concertul caritabil organizat de „Îngerii lui Costel” Social 7 August 2025 Erată. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului vine la Brăila pe 10 august Social 5 August 2025 Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam va fi adusă la Brăila Social 4 August 2025 Sute de copii și adolescenți incluși în Programul „Vacanța din pridvorul Bisericii” Social 31 July 2025 Pescarii de pe canale din județul Brăila, luați la întrebări de jandarmi Atmosferă încinsă în noul Sector Producători din Piața Mare Vine Târgul Anticarilor , pe vechea Regală Telenovela găsirii unui stadion omologat pentru Liga a III-a în Brăila Pescarii de pe canale din județul Brăila, luați la întrebări de jandarmi Atmosferă încinsă în noul Sector Producători din Piața Mare Șef nou la Poliția Municipiului ”Casa Căsătoriilor” de pe Bulevardul Cuza, consolidată, reabilitată și transformată în restaurant Fostul șef al Parchetului Brăila, conducător de doctorat la Universitatea „Dunărea de Jos” Pescarii de pe canale din județul Brăila, luați la întrebări de jandarmi S-a redeschis Sectorul Producători din Piața Mare
• evenimentul a avut loc duminică, 3 august, pe scena de la Esplanadă, cu sprijinul Primăriei Municipiului • au participat interpreți, asociații și oameni cu suflet mare, care au răspuns apelului de a-l ajuta pe Darius, tânărul diagnosticat cu o boală rară și agresivă • „Îngerii lui Costel” au fost și în Suceava, ca să-i ajute pe sinistrați, dar și la o familie din Însurăței, care și-a pierdut casa într-un
.
Compania de Utilități Publice “Dunărea” Brăila anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile, LUNI 11.08.2025 orele 08:00 – 18:00, pentru executarea unor lucrări de reabilitare realizate în cadrul Contractului CL 1 Lot 1 – Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Brăila (POIM), în perioada 2014 – 2020.
.
• va fi așezată, spre închinare, la biserica „Sfinții Arhangheli”, din Centrul Istoric al Municipiului Brăila, unde va rămâne peste noapte Din motive întemeiate, data la care va fi adusă la Brăila Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam s-a decalat cu patru zile. Facem cuvenita rectificare, astfel că, în articolul apărut luni, 4 august, în cotidianul nostru cu titlul „Icoana făcătoare de minuni de la
.
De astăzi, nouă elevi jandarmi de la Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi se află în primul lor stagiu de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.