• în ultimele zile, parohiile din municipiu și județ au organizat zeci de activități care mai de care mai interesante • copiii și adolescenții au vizitat biserici și mănăstiri, au ajutat în gospodărie și au împărțit pachete cu alimente pentru bătrâni Sute de copii și adolescenți au fost cooptați, în ultimele zile, în Programul eparhial „Vacanța din pridvorul Bisericii”, derulat pe timpul vacanței mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian. Astfel, copiii și tinerii din Parohia Zăvoaia au petrecut o zi de neuitat împreună cu părintele paroh Tudorel Ionescu și cu gospodarii/gospodinele din localitate. Mai întâi, s-au rugat în biserica Parohiei Zăvoaia, după care au participat la diverse activități sportive (tenis, mers cu bicicleta etc). Mai apoi, s-au strâns la casa preotului paroh, unde s-au jucat, au cântat și au gătit, ba chiar au pregătit și limonadă pentru toți cei prezenți. „O activitate ce a trezit un interes major a fost cea prin care copiii au învățat despre organizarea stupului și despre ierarhia și viața albinelor. Activitățile desfășurate au implicat și credincioșii din parohie. Ei au fost cei care au îndrumat copiii în activitățile culinare, pentru ca rezultatul final să fie cel dorit”, au precizat surse din cadrul parohiei brăilene. Către finalul zilei, copiii de la Zăvoiaia au pregătit 15 pachete cu alimente și alte daruri pentru bătrânii nevoiaşi din comunitate. Ziua s-a încheiat cu o agapă bogată, cu de toate, la care au luat parte toți cei implicați în activități. Activități în cadrul Programului eparhial „Vacanța din pridvorul Bisericii” au mai fost organizate, de asemenea, în parohiile Scărlătești, Vultureni, Însurăței II, Scorțaru Vechi, Lanurile, Ciocile, Țibănești II, Ianca etc. Programul a inclus, în unele cazuri, excursii la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” Lacu Sărat, Mănăstirea Voievodală Măxineni, Mănăstirea Cocoș (Tulcea), Bazilica Paleocreştină de la Niculiţel (unde se află moaștele Sfinților Mucenici din secolele IV, Zoticos, Attalos, Kamasis și Philippos), Mănăstirea Celic-Dere (unde se află Icoana Mântuitorului care se curăță singură, precum și Icoana Maicii Domnului Eleusa - „Îndurătoarea” sau „Grabnic Ajutătoarea”), ba chiar și deplasări la Tulcea sau la Complexul Lagunar Razim-Sinoe. Brăila stiri Braila program eparhial Braila Sute de pelerini la hramul Mănăstirii „Sf. Pantelimon” Lacu Sărat Social 29 July 2025 Academia Bunicilor, premiată din nou la Gala Societății Civile, ediția 2025 Social 24 July 2025 Imaginile nesimțirii în Parcul Monument Social 23 July 2025 Ministerul Muncii lansează proiectul ADAPT pentru sprijinirea celor care au grijă de persoanele vârstnice Social 22 July 2025 Fostul șef al Parchetului Brăila, conducător de doctorat la Universitatea „Dunărea de Jos” Amenzi uriașe aplicate de Garda de Mediu Brăila Se oprește apa în cartierul Progresul Colegiul ”Perpessicius”, recunoaștere europeană Fostul șef al Parchetului Brăila, conducător de doctorat la Universitatea „Dunărea de Jos” O nouă conducere la CUP «Dunărea» Locuitorii din Cuza Vodă și Stăncuța au conductă nouă, dar apa va fi tulbure timp de câteva zile Sărbătoarea folclorului autentic, la Brăila Fostul șef al Parchetului Brăila, conducător de doctorat la Universitatea „Dunărea de Jos” Interlopul Soare, trimis la închisoare O singură medie de 10 la Evaluarea Națională, la Brăila. A fost obținută de Mihail Fabian Dincă Enache, elev al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu”
La propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Guvernul a aprobat astăzi modificarea H.G. nr. 691/2015 pentru a îmbunătăți monitorizarea modului de creștere și îngrijire a copiilor aflați în risc de separare de familie și pentru protejarea celor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
.
Luni, 4 august 2025, între orele 9:00 și 15:00, locuitorii din mai multe zone ale județului Brăila vor rămâne fără apă potabilă. Compania de Utilități Publice “Dunărea” Brăila a anunțat o întrerupere programată a furnizării apei pentru a executa lucrări de reabilitare.
.
Consiliul Local Municipal Brăila a dezbătut un proiect de hotărâre privind aprobarea unor noi tarife pentru serviciul de transport public local de călători, aplicabile de la 1 august 2025. Această inițiativă vine în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 141/2025, care prevede o creștere a Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) de la 19% la 21% , majorarea accizelor la carburanți și liberalizarea pieței energiei electrice începând cu 1 iulie
.
• duminică, 27 iulie, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“, din Staţiunea Lacu Sărat, şi-a sărbătorit ocrotitorul spiritual • Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi • la slujbă a participat, de asemenea, un grup de tineri privați temporar de libertate de la Penitenciarul Tichilești Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon“, din Staţiunea Lacu Sărat, şi-a sărbătorit, duminică,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.